Dracula

   Nici n-a coborât bine din avion şi americanul îmi zice:

   - Prietene, cât stau în România, doresc din abundenţă trei lucruri: sarmale, ţuică bătrână şi Dracula.

   - Dracula? zic. De unde dracu?

   - Lasă că ştiu eu, mă linişteşte yankeul. La voi, mai toate casele au vampiri prin poduri şi prin pivniţe. Aş dori unul autentic, care să mă sperie straşnic şi să-mi sugă sângele, vârându-mi colţii în gât. Dacă s-ar putea, aş prefera o vampiriţă. Plătesc oricât!

   Am bătut ţara în lung şi în lat. Peste tot l-am îndopat cu sarmale şi l-am aghesmuit cu ţuică. Cu Dracula a fost mult mai greu. La castelul Bran am vorbit cu portarul.

   - Domnule, nu cunoşti vreo femeie rea de prin partea locului?

   - Ba da! zice. Soacră-mea!

   - Perfect. Îi ofer o sută de dolari, dacă la noapte intră în camera americanului şi-l sperie de moarte.

   - Lasă pe mine! zice portarul. Dacă o mai călca picior de american pe aceste meleaguri, să-mi zici mie cuţu!

   A doua zi americanul era întreg. Viu şi nevătămat. Dezamăgit îmi declară:

   - Cine dracu a mai văzut vampir fără niciun dinte în gură? M-am enervat şi l-am aruncat pe fereastră.

   La plecare, portarul ne-a mulţumit cu lacrimi în ochi:

   - Sărut mâna, domnule american! zice. La anul vă invit să-mi cunoaşteţi şi nevasta.

   Într-un pitoresc orăşel din Transilvania am angajat-o pe Lili, una dintre fetiţele dulci ale localităţii. O sfătuiesc:

   - N-avem de ales! Intri peste el, îl seduci, îl îmbeţi şi cu acest cuţitaş îi crestezi jugulara. Nu uita să-i sugi cam trei sferturi din sânge!

   Dis-de-dimineaţă apare obosită şi palidă.

   - A fost atât de drăguţ! zice. Nu i-am mai supt şi sângele.

   Situaţia se complică. Mâine americanul pleacă şi nu l-a văzut pe Dracula. Este nemulţumit şi nervos. Turismul nostru este în vădit pericol.

   - Nici nu gândeam, zice, să vin în acest paradis al vampirilor şi să nu întâlnesc niciunul. La noapte mă mut în hotelul „Liliacul roşu”. Sper să dorm bine. Mă aşteaptă o călătorie lungă. Zbor spre Noua Guinee. Am auzit că acolo mai trăiesc, încă, triburi de canibali.

   Ne despărţim puţin jenaţi. A doua zi în zori intru în camera lui spre a-l lua şi a-l conduce la aeroport. Ceea ce văd, nu-mi vine să-mi cred ochilor! Americanul zace întins pe jos într-o baltă de sânge. Este alb ca varul şi sleit de puteri. Pereţii sunt însângeraţi. Cearşafurile, de asemenea. Cu o mână tremurândă îmi arată două semne caracteristice prezente pe gât. În mâna cealaltă ţine un certificat medical care atestă nivelul catastrofal al hemoglobinei şi al globulelor roşii. Cu o voce stinsă, dar fericită, îmi spune:

   - Dracula! În sfârşit m-a vizitat! Vă mulţumesc!

   Apoi cade într-o lungă nesimţire. Nedumerit, mă reped în biroul directorului.

   - Domnule, declar într-al nouălea cer, ai salvat emblema turismului românesc! Dar spune-mi, cum a fost posibil?

   - N-a fost nicio problemă, zice liniştit. Hotelul nostru este celebru în toată Europa. Colcăie de ploşniţe!

Zilele trecute am străbătut din nou traseul descris mai sus, de această dată fără american. În poarta castelului Bran l-am reîntâlnit pe Dracula, cu care m-am fotografiat zâmbindu-ne reciproc. Când l-am întrebat cum face de arată atât de fioros, mi-a răspuns că îi este groază de fisc pentru că apare mereu şi îi suge sângele.