Fuga de Bach (un roman mititel) de Mihai Frunză

                                                         

                                                        1

   Hanibal a făcut cunoştinţă cu Johann Sebastian Bach (1685-1750) anul trecut, în staţiunea Sovata. Hortensia, o brunetă focoasă, l-a invitat în camera ei de hotel, situată la etajul al şaselea. Ea venise în staţiune pentru a se trata de infertilitate. Avea deja trei copii, dar toţi erau negri. Soţul ei îşi dorea şi un copil alb, motiv pentru care rămăsese acasă, la Paşcani.

   - Posed ,,Clavecinul bine temperat" interpretat la trompetă, zice Hortensia. Până pun eu discul, dă o fugă  la farmacia din colţ şi cumpără trei bucăţi. Prefer cu aromă de mandarine.

   Hanibal coborî impetuos cele şase etaje, dar nu mai urcă decât trei. În lift a cunoscut-o pe Narcisa. Este blondă cu ochii verzi şi lui îi plac tare mult blondele cu ochii verzi.

                                                         2

   Narcisa are  fobie pentru Bach. De aceea a scăzut instantaneu doi centimetri în ochii lui Hanibal.

   - O obsedată de la etajul 6 m-a înnebunit, zice ea.  Ascultă ,,Clavecinul bine temperat" şi la miezul nopţii, dat la maximum. Sunteţi însurat ?

   - Da. Cu Pompilia. Este plecată în vacanţă în Bulgaria. Îi plac nespus de mult castraveţii.

   - Şi eu sunt căsătorită. Cu Pompiliu. Ce coincidenţă drăguţă ! Pompiliu este chiar bulgar. Acum este plecat în Banatul sârbesc cu o afacere. Vinde castraveţi turceşti.

Dar, ce văd acolo ?! Aţi cumpărat trei bucăţi cu aromă de mandarine! Ce gust pervers! Eu prefer nuca de cocos.

   Hanibal a dat fuga la farmacie şi a schimbat mandarinele cu nuci de cocos. S-a urcat în lift şi, din neatenţie, a apăsat pe butonul etajului 6.

                                                       3

   Din spatele uşii Hortensiei răzbăteau ample variaţiuni pentru trompetă care ar fi putut să-l trezească din somn chiar şi pe Bach. Hortensia îl aştepta îmbrăcată într-un bikini microscopic.

   - Cum îl găseşti ? întreabă ea.

   - Foarte greu. Mă poţi ajuta cu o lupă ?

   - Vai de mine ! zice femeia. Ai luat cu nucă de cocos ! Ţi-am spus că vreau cu mandarine.

   - N-aveau mandarine, minţi Hanibal. Am luat şi eu ce am găsit mai exotic. Cred că nu ai fi acceptat zmeură sau gutuie de munte.

   - Sigur că nu aş fi acceptat aşa ceva. Aş fi acceptat mandarine. Vezi că mai este o farmacie şi la colţul celălalt.

   Hanibal a luat din nou liftul care n-a vrut să oprească la etajul 3. S-a trezit la parter. N-a mai avut încotro şi a plecat din nou spre primul colţ.

                                                              4

   - Mă scuzaţi, dar am venit să schimb nucile de cocos cu mandarine, zice Hanibal cuprins de un uşor complex de vinovăţie.

   Farmacista îl apostrofează:
   - Sunteţi nehotărât !

   - Da de unde ? Sunt poet. E drept că astăzi nu se mai poate trăi din poezie. De aceea vând motani de Angora siamezi la negru. Se câştigă destul de bine, mai ales în aprilie.

   - Mie îmi plac foarte mult poeţii. Îndeosebi cei ermetici. Dumneavoastră sunteţi ermetic ?

   - Perfect ermetic. Nu prezint nicio scurgere.

   - Atunci îmi permit  să vă invit la mine acasă ca să-mi recitaţi ceva. Eu termin programul la ora 10, adică peste zece minute, şi sunt moartă după kiwi.

                                                               5

    La ora zece fix Hanibal era prezent în faţa farmaciei cu un buchet de margarete în mâna stângă şi cu o colivie în mâna dreaptă. Farmacista apare sprinţar.

   - Ce ai în colivie ? întreabă ea cu glas ciripitor.

   - O pasăre kiwi, răspunde Hanibal. Am găsit-o foarte greu la un pet-shop din cartier specializat în cintezoi. Vânzătorul nu auzise în viaţa lui nici de pasărea kiwi, nici de pasărea - liră dar, în schimbul unei frumoase sume, a vopsit o cinteză în albastru şi portocaliu. Ceea ce a ieşit, juri că este o pasăre kiwi originală. Vă rog să o primiţi alături de toată consideraţiunea mea lirică.

   - Domnule, eşti grozav ! Îmi permiteţi să mă prezint: mă numesc Dalia.

   - Ce nume superb ! Aveţi petale mari şi bătute !

   - De fapt, în buletin sunt Gherghina dar, având în vedere că gherghina se mai numeşte şi dalie, prefer să mi se spună Dalia.

                                                                6

   Dalia locuieşte într-o garsonieră dintr-un bloc vechi şi coşcovit. Liftul este în revizie de opt luni pentru trei luni aşa că au început să escaladeze cele nouă etaje pe scări. La etajul 7 Hanibal a spus gâfâind:

   - Deoarece sufăr de rău de înălţime, cred că ar fi bine să mă întorc.

   - Şi eu am rău de înălţime, mărturiseşte Dalia. De câte ori văd un ministru al sănătăţii la televizor mă apucă ameţelile. Dar, cel mai tare mă ameţeşte ministrul de finanţe.

   - Şi pe mine la fel, zice Hanibal brusc înviorat. Mai ales după ce a hotărât să impoziteze la sânge drepturile de autor.

   - Parcă spuneaţi că nu câştigaţi nimic din poezie.

   - Aşa este. Dar câştig din vânzarea motanilor siamezi de Angora la negru.

   - La negru  înseamnă că nu plătiţi impozite.

   - Nicidecum. Înseamnă că singurul meu client este un negru din Congo. El cumpără motanii de la mine şi îi revinde unui chinez din Ferentari care, la rândul său, aprovizionează piaţa budapestană din Suceava.

                                                                  7

   Din vorbă în vorbă, cei doi au ajuns la etajul 9. Dalia a introdus mâna  în poşetă şi a început să cotrobăiască . Cheile casei, nicăieri.

   - Le-am uitat în farmacie, pe birou, trase ea concluzia. Trebuie să mă întorc.

   - Mai bine mă întorc eu, zice Hanibal. Sunt mai iute de picior. Până atunci, tu să te gândeşti la o mică scenă pe care să-mi susţin recitalul de poezie.

   - Un scaun de bucătărie e bun ?

   - Este cam scund. Poezia şi-ar pierde din măreţie.

   - Atunci vom folosi măsuţa de televizor. Televizorul îl voi ţine în braţe pentru că, fără nicio exagerare, n-am unde să-l mai pun. Garsoniera este mică şi doldora.

   - Măsuţa este perfectă. Îţi sugerez să pui televizorul pe closet. Dă-mi, te rog, cheile farmaciei !

                                                                  8

   Mănunchiul de chei era impresionant. Hanibal a început să le încerce una câte una. A ajuns la a zecea şi uşa farmaciei era tot ferecată. În acest moment a simţit o mână fermă pe umărul stâng şi o ţeavă de pistol pe ceafă. Mâna era fermă dar pistolul tremura straşnic.

   -   Nu mişca, hoţ nenorocit! se auzi un glas ce se voia autoritar. Eşti arestat !

   Hanibal nu s-a mişcat. Cu chiu, cu vai, poliţistul a reuşit să-l încătuşeze. Cătuşele îi veneau destul de bine. Se asortau, chiar, cu brăţara ceasului. Totuşi, erau prea mici şi îl strângeau groaznic.

   - Nu aveţi o pereche numărul 4 ? îndrăzni el să întrebe.

   Gardianul public se uită la el perplex şi răspunse:

   - Noi nu suntem serviciul de circulaţie. Numai acolo poţi să-ţi alegi orice număr doreşti, fireşte în schimbul unei taxe corespunzătoare.

                                                                   9

   Hanibal a fost dus în faţa ofiţerului anchetator. Acesta îl străpunse cu privirea ucigătoare cu ajutorul căreia, de obicei, dezlega integrame şi zise:

   - Aveţi un singur nas ! De regulă, hoţii au cel puţin două.

   - Îmi pare rău că trebuie să vă contrazic, dar eu nu sunt hoţ.

   - Dar ce eşti, măi pirpiriule ?

   - Sunt poet.

   - Poet ? Ce este acela un poet ? Mai precis, cu ce te ocupi ?

   - Scriu versuri.

   - Versuri !? Cum îndrăzneşti să scrii versuri, măi hoţomanule ? Versuri scriu numai George Coşbuc, Vasile Alecsandri şi Mihai Eminescu. Te pomeneşti că ai furat şi versuri de la susnumiţii !

   - În tinereţe mai furam, dar de la George Bacovia. De la susnumiţii, vă mărturisesc că n-am furat.

   - Deci recunoşti că ai furat. Pune mâna şi scrie imediat o declaraţie ! Între timp, noi îl vom căuta pe cetăţeanul George Bacovia ca să depună plângere.

                                                                 10

   Hanibal scrie cu sârg declaraţia. Pentru a fi original, din loc în loc, foloseşte metafora, alegoria, oximoronul şi ceva mai cumpătat, epitetul. În încăpere intră un agent :

   - Am adus inventarul cu obiectele găsite asupra infractorului la percheziţia corporală, zice el.

   Ofiţerul ia hârtia şi o citeşte cu atenţie: un ceas de mână, un portofel aproape gol, o curea, o legătură mare de chei şi trei prezervative cu aromă de nucă de cocos.

   - Trei prezervative !!! exclamă el cu trei semne de exclamaţie. Iată dovada că, pe lângă faptul că eşti un hoţ ordinar de versuri, eşti şi un periculos violator.

   - Vă rog frumos să nu săriţi calul, zice Hanibal contrariat. N-aveţi nicio dovadă că sunt violator.

   - Ba am ! Ai fost chiar fotografiat în timp ce încercai să violezi farmacia. Noroc că bravii noştri gardieni au fost vigilenţi. Oricum şi tentativa de viol se pedepseşte. Luaţi-l şi băgaţi-l la arest !

                                                               11

   Arestul poliţiei este cam înghesuit, dar cochet. Celula pare chiar intimă. Pe pereţi se găsesc diferite hărţi desenate de muştele strivite. Alte sute de insecte zboară fericite şi libere, intrând şi ieşind printre gratiile ce par suficient de solide. Pe peretele nordic se află harta Groenlandei. Are şi pete albe care sugerează gheţarii. Peretele sudic este dominat de Australia. Câţiva greieri mişună săltăreţi amintind de prezenţa cangurilor. Peretele estic, cel care încadrează şi uşa, seamănă perfect cu Siberia. În stânga uşii, cineva a scris cu creionul chimic: NU MAI VREAU ÎN ACEST GULAG. Altul, mai ludic, adăugase dedesubt: JUR SĂ NU MAI JOC LA RULETA RUSEASCĂ. Deasupra uşii, câteva pete de igrasie conturează perfect insulele japoneze. Deodată, un grup de ploşniţe dotate până-n dinţi cu arme urât mirositoare, au ţâşnit din insula rusească Sahalin spre arhipelagul japonez cu intenţia de a-l cuceri. Noroc cu nişte gândaci de Colorado care adăstau în Okinawa şi care au pus imediat ploşniţele la respect.

   Hanibal se întoarse şi spre peretele vestic. Acesta era ocupat aproape în întregime de harta Turciei.

   - Nu este corect, gândi el cu voce tare. Spre vest nu este Turcia. Spre vest este America. Şi în afară de asta, în Turcia nu trăiesc aligatori.

                                                            12

   - Ba trăiesc, se aude o voce dintr-un colţ întunecat al celulei. Am văzut eu unul într-o grădină zoologică din Izmir.

   Vocea aparţinea unui individ foarte brunet şi tatuat aproape în întregime. Omul avea o singură ureche, prevăzută însă cu opt cercei.

   - De ce te-au săltat ? întreabă el curios nevoie mare.

   - Pentru furt de poezii.

   - Fugi de-aici că nu te cred ! Faci mişto de mine ?

   - Ar mai fi ceva. Cică am violat o farmacie.

   - O farmacie sau o farmacistă ?

   - Pe farmacistă n-am apucat s-o violez. O cheamă Dalia.

   - Dalia ! Ce nume beton ! De caşcaval.

   - Dar pe tine de ce te-au închis ? îndrăzneşte Hanibal.

   - Eu sunt un violator autentic, băi ageamiule. Eu am violat trei magazine, un bancomat şi cinci babe.

   - Babe ? Cum să violezi babe ?

   - Păi, dacă m-au plătit, le-am violat. Chestia este că, la plecare, le-am săltat şi tablourile. Mare brânză ! Un Luchian, un Iser şi trei Grigorescu. Babele au făcut atâta tevatură de parcă Iser ar fi Rembrandt.

                                                             13

   Uşa celulei se deschise şi un gardian cu mustaţa pe oală zise:

   - Arestatul Hanibal Zacuscă, vino - ncoace ! Te vei muta într-o celulă confort 1 !

   Vocea tatuatului izbucni revoltată:

   - Băi, violatorule, nu cumva eşti ciripitor ? Lasă că, afară, te învăţ eu minte să mai tragi oamenii de limbă !

   Noua celulă este cu totul diferită: mare, luminoasă, frumos mobilată. Pereţii sunt decoraţi cu tablouri de Ţuculescu şi Picasso, ce-i drept, reproduceri.

   Noul coleg de detenţie se lăfăieşte într-un pat cu baldachin şi vorbeşte la telefon cu o fufă. La gât poartă un lanţ din aur, gros de un deget, iar pe degetele celor două mâini se pot număra 26 de ghiuluri. Degetele de la picioare nu se văd, fiind acoperite de o cuvertură maramureşeană decorată cu motive arabe. Omul se opreşte din plăcuta conversaţie şi se adresează lui Hanibal:

   - Mă scuzi că te-am deranjat, dar mă plictisesc singur. Am auzit că ştii o mulţime de poezii.

                                                            14

   Hanibal se aşeză timid pe marginea patului său. Patul acesta era ceva mai mic şi nu avea baldachin. Avea picioarele uşor curbate, decorate cu intarsii din vişin dulce şi sicomor într-un stil Louis XV combinat cu puţin Renaissance.

   - Eşti scriitor ? întreabă omul cu ghiuluri.

   - Da, mai precis poet.

   - Am mai cunoscut, cândva, un poet. Era tare simpatic, dar cam beţiv. Se numea, pare-mi-se, Costică Bodler - Coţofăneşti. Mi-a dat şi o carte cu dedicaţie. Cartea avea un titlu cam spurcat, dar era hazlie. Dacă îmi amintesc bine, titlul ei era ,,Mirosul pârţului de pârş". O am şi acum acasă, alături de cartea de telefon, pe măsuţa de lângă tronul intim. Dumneata ai scris vreo carte ?

   - Am scris mai multe, dar n-am publicat niciuna.

   - De ce ?

   - Pentru că n-am găsit sponsori. Pe Costică Bodler - Coţofăneşti îl cunosc şi eu. L-a sponsorizat un traficant de ţigări.

   - Ai vreo carte mai simpatică pe care ai vrea s-o tipăreşti ?

   - Desigur. Volumul de sonete ,,Orgasme lingvistice" este teribil.

   În acest moment sună telefonul. Omul cu ghiuluri îl părăsi şi începu o interesantă conversaţie.

                                                                15

   - Alo ! Tu eşti ? Sunt bine mersi. Stau de vorbă cu un poet care are orgasme lingvistice. Cum să retrogradăm ? Nu se poate. Cumpără urgent două meciuri. Se vor supăra pariorii ? N-au decât !  Lasă că le trece. Eu mai stau vreo două zile pe aici şi ies. Aici e bine. E mai linişte decât acasă. Oricum, cumpără judecătorul. Bine, bine, cumpără trei judecători. Procurorul cât face ? Numai atât !? Vezi că săptămâna viitoare jucăm la Baia - Mare. Ai grijă ce faci că ăia se lasă greu. La revedere !

   Omul cu ghiuluri puse telefonul jos şi-i spuse lui Hanibal:

   - Am cunoscut şi eu o femeie care avea orgasme lingvistice. Era profesoară de limba franceză. Din cauza ei am pierdut meciul cu Rapid, dar nu-mi pare rău.

     Uşa se deschise brusc şi gardianul zise:

   - În schimb, nouă ne pare rău, dar trebuie să vă eliberăm. A venit ordin de sus.

   Omul cu ghiuluiri îşi luă doar telefonul şi ieşi maiestuos. În trecere, îi zise lui Hanibal :

   - Nu ştiu dacă data viitoare te mai găsesc aici. Oricum, dacă ieşi mai repede, vino pe la mine. S-ar putea să te sponsorizez. Chestia cu orgasmele m-a dat gata !

                                                               16

   Rămas singur, Hanibal părăsi patul său Louis XV combinat cu puţin Renaissance şi se tolăni aristocratic în patul cu baldachin. Se simţea minunat. Ar fi fost în stare chiar să vândă un meci decisiv. Era cât pe-aci să adoarmă cu perspectiva acestui vis frumos, când uşa se lovi de perete şi gardianul grăi:

   - Treci în celula ta, poetule! Distracţia s-a terminat.

   În celula sa, omul cu tatuaje privea pierdut peretele cu Groenlanda şi se perpelea de căldură.

   - Bine ai revenit, ciripitorule ! zise el. Ia apucă matale ziarul acesta şi fă-mi puţin vânt ca să mă răcoresc.

   Hanibal luă ziarul.

   - Nu aşa, neisprăvitule ! Cu ultimele ştiri spre mine.

   Hanibal puse ziarul în poziţie corectă, cu toate că era una dintre fiţuicile cele mai mincinoase. Îl bălăngăni de vreo zece ori până când omul cu tatuaje a zis:

   - Ajunge ! Ziarul acesta nu e bun nici de evantai. Laudă guvernul cu neruşinare.

                                                             

                                                      17

   - Care va să zică, te-au trimis ca să mă tragi de limbă, conchise omul cu tatuaje.

   - Deloc, se apără Hanibal. Doar nu sunt clopotar. M-au trimis aici pentru că omul cu ghiuluri a fost eliberat pe neaşteptate. Trebuia să-i recit câteva poezii. Acum a plecat să cumpere două meciuri.

   - Apropo de meciuri, nu cumperi un Iser ? Îl dau ieftin.

   - Nu-mi place Iser. Mie îmi plac Cezanne şi Toulouse-Lautrec.

   - Cezanne n-am pentru moment. Dar văd că te pricepi. Dacă eşti aşa de deştept, spune-mi şi mie: care este diferenţa dintre Manet şi Monet ?

   - O vocală, răspunse Hanibal cu seninătate.

   - Nu. Mai gândeşte-te.

   - Păi, pe Manet îl chema Edouard iar pe Monet, Claude.

   - Eşti prost ! Manet era miop iar Monet era hipermetrop. Sau invers. Oricum, amândoi au pictat orbeşte, chipurile impresionist. Monet cică ar fi rămas cu ochii într-un răsărit de soare şi de acolo i s-a tras. El a avut impresia că se uită la becul care lumina firma unei cârciumi în care servea o chelneriţă roz, dar nurlie. De aceea unii critici au susţinut că impresionismul se mai numeşte şi prezbitism.

   Omul cu tatuaje se opreşte o clipă din divagaţie, se uită atent la Hanibal, după care are o revelaţie:

   - Ştii ceva ? Mie îmi place şi poezia. Recită-mi ceva din Salvador Dali !

                                                     18

   - Nu cunosc nicio poezie de Salvador Dali, dar îţi voi recita una scrisă de mine. Se numeşte ,,Ceasuri prelinse".

   Ceasurile n-au mai apucat să se prelingă pentru că uşa celulei s-a deschis pentru a nu ştim câta oară şi acelaşi gardian zise:

   - Hanibal Zacuscă, urmează-mă ! Mergem la tribunal. Vei fi judecat în regim de urgenţă.

   Judecătorul este tare mohorât. Îl întreabă pe grefier:

   - Cine-i individul ?

   - Un amărât de poet. E păduche.

   - Aşa? Atunci voi fi necruţător. Îşi va primi pedeapsa maximă.

   Judecătorul s-a ţinut de cuvânt şi i-a dat doi ani pentru furt intelectual şi tentativă de viol cu toate că martorul George Bacovia nu s-a prezentat iar farmacista Dalia a susţinut sus şi tare că ea i-a dat cheile ca să-i aducă cheile.

   După proces, gardianul i-a pus cătuşele şi i-a şoptit:

   - Vezi, sunt numărul 4. Te costă o sută.

                                                      19

   În drum spre penitenciar, Hanibal discută amical cu gardianul.

   - Azi dimineaţă am descins în această minunată staţiune cu intenţii curative. Nevastă-mea, Pompilia, nu poate face copii şi a auzit că apele de aici sunt miraculoase. Dar, pentru că ea a preferat să plece pe litoralul bulgăresc, m-am oferit să fac eu tratamentul în locul ei. Crezi că va fi eficient ?

   - Depinde cu cine vei nimeri în celulă, răspunse omul legii. Dacă treaba este aşa cum ştiu eu, s-ar putea să rămâi însărcinat foarte repede.

   - Nu m-ai înţeles, protestează Hanibal. Gravidă trebuie să rămână nevastă-mea.

   - Cu nevastă-ta e altceva. Dacă are puţin noroc s-ar putea să rămână gravidă cu litoralul bulgăresc.

                                                                20

   La penitenciar li s-a spus că nu sunt locuri libere şi au fost îndrumaţi spre cel din localitatea vecină. Pe drum, duba a făcut pană de cauciuc. Cu această ocazie, gardianul i-a propus:

   - Nu vrei să evadezi ? Te costă zece mii.

   - N-am la mine decât două sute, răspunde Hanibal profund dezolat.

   - Îmi pare rău, dar astăzi nu fac reduceri.

   Nici la penitenciarul vecin nu prea mai sunt locuri. Deţinuţii stau ca la spital, câte doi în pat. Hanibal a fost repartizat în patul 18 din celula 60. Aici, surpriză totală ! În pat tocmai se instala omul cu tatuaje.

   - Ce faci, domnule ? Cum ai ajuns aici înaintea mea ? întreabă Hanibal cu vădită surprindere.

   - Păi, am fost judecat cu maximă urgenţă. Avocatul mi-a şoptit discret că judecătorul vrea un ,,Nud" de Iser şi un ,,Car cu boi" de Grigorescu şi mă scapă. Le-am dat fără preget. Numai că la expertiză s-a dovedit că ,,Nudul" este o reproducere de gang, iar ,,Carul cu boi" o fotocopie. Mi-au dat opt ani. Ţie cât ţi-au dat ?

   - Doi.

   - Eşti mic copil. Eu primesc opt ani pentru a treia oară. După cum vezi, să violezi babe este foarte periculos şi dacă vrei să ştii nu e nici măcar plăcut.

                                                              21

   Paturile din celulă erau supraetajate. Patul numărul 18 era situat la etajul al treilea. Ca să ajungă acolo trebuia să păşească graţios peste un spărgător de case de la primul etaj şi peste un criminal în serie de la etajul al doilea. Spărgătorul era simpatic şi jovial, dar criminalul în serie era posac şi avea o privire feroce. Când a ajuns la el, Hanibal a avut o ezitare. Era pentru prima oară în viaţă când şi-a dorit să plutească.

   - Bună ziua! Mă scuzaţi că vă deranjez, a îngăimat el.

   - Nu face nimic, a răspuns criminalul. Dar, unde mergi ?

   - La omul cu tatuaje. Stă la etajul al treilea.

   - Aha! Eşti nou pe aici. Vezi că diseară are loc botezul novicilor. Îl oficiază părintele de la Tanacu. Până atunci trebuie să te spovedeşti. Ia spune, ce-ai făcut?

   - Am violat o farmacie şi am furat o strofă de George Bacovia.

   - Interesant, n-am ce spune. Dar nu se compară cu o crimă. Ai încercat vreodată să omori pe cineva ?

   - Da. O singură dată. Am vrut să scap de soacră-mea  după ce s-a mutat la noi. N-am reuşit pentru că cianura pe care o cumpărasem din talcioc era, de fapt, un îngrăşământ pentru vaci. Să vezi ce bine arată azi, uscătura !

                                                           22

   Criminalul în serie îşi agită brusc mâna dreaptă cu scopul de a alunga o muscă verde. Hanibal se fereşte instinctiv.

   - Nu te speria, omule, zice criminalul, că nu-ţi fac nimic. Eu sunt un om paşnic.

N-am omorât încă pe nimeni.

   - Cum vine asta ? Nu eşti criminal în serie ?

   - Ba sunt. Dar sunt locţiitor.

   - Nu înţeleg.

   - Acum zece ani, un prieten de-al meu, om cu mulţi bani, şi-a lichidat nevasta după ce a prins-o cu antrenorul de fitness. M-a rugat să recunosc că am omorât-o eu. Ce era să fac ? Mi-era prieten iar eu eram şomer, aşa că am recunoscut. De atunci, toţi prietenii îmi cer să recunosc că le-am mierlit nevestele. Lucrul nu-i uşor pentru că mai întâi trebuie să-mi înscenez o evadare. Până acum am comis cu maximă cruzime paisprezece crime odioase cu premeditare.

   - Eşti un altruist grozav ! exclamă Hanibal admirativ.

   - Stai să vezi că asta nu-i totul. Anchetatorii îţi cer să le descrii fapta cu lux de amănunte. Trebuie să inventez tot felul de poveşti. Istoria criminalisticii s-a îmbogăţit cu metode noi şi atroce. Imaginaţia mea nu mai cunoaşte limite. În final, după ce am să ies de aici, voi scrie o carte. Cu ea am să sparg piaţa şi am să mă îmbogăţesc !!!

                                                           23

   - Să te îmbogăţeşti din scris ?! Este imposibil, îi taie Hanibal elanul. Şi eu sunt scriitor şi sunt lefter.

   - Nu te supăra, dar ce scrii matale ?

   - Poezii.

   - Normal că eşti lefter. Cine mai citeşte în ziua de azi poezii pe bani ? Pe când o carte intitulată ,,Crimele odioase ale secolului 21" se va vinde ca pâinea caldă. Un editor din Videle mi-a dat deja un aconto. Să-ţi citesc titlurile unor capitole: ,,Femeia ştrangulată cu o curea de ceas deşteptător", ,,Orgasm cu verde de Paris-Dakar", ,,Blonda măcelărită cu un satâr fără coadă ", ,,Soţie de miliardar înecată în şampanie franţuzească contrafăcută", ,,Roşcată nimfomană moartă după vibratoare cu scurt-circuit", ,,Brunetă focoasă care a avut un foc de pistol la inimă", ,,Consoartă infidelă ghilotinată cu briceagul în timp ce citea biografia lui Robespierre"...

   - Gata, m-ai convins, intervine Hanibal. Recunosc că vei avea un succes nebun şi vei deveni unul din cei mai mari scriitori români contemporani. Asta cu condiţia să foloseşti metafore terifiante atunci când descrii creierii de pe pereţi şi băile de sânge din dormitoare.

   - Voi ţine cont. Îţi mulţumesc pentru sfat. Voi folosi cele mai abominabile figuri de stil. Eşti un om tare cumsecade şi de aceea am să te rog să-mi scrii tu prefaţa.

                                                              24

   Cel care a pus capăt acestui plăcut colocviu literar a fost un gardian enorm şi burtos. Cu o hârtie în mână a strigat tunător:

   - Popescu Ion, Ionescu Gică, Georgescu Fane, Dumitrescu Mişu şi Zacuscă Hanibal, ieşiţi afară ! Din cauza aglomeraţiei din penitenciare, preşedintele a semnat acum o jumătate de oră un decret de graţiere pentru deţinuţii cu pedepse mai mici.

   Hanibal s-a pomenit că trebuie să plece înainte de a fi ajuns în patul de la etajul al treilea. Omul cu tatuaje a ţipat la el:

   - Lasă, că ne mai vedem noi! Când mă eliberez şi eu, îţi voi face o vizită. Să-ţi aduc un Verona sau un Tonitza ? Cadou, fireşte.

   - Te las cu bine. Aş prefera un Matisse dar, dacă se poate, reproducerea să fie cât mai originală.

   La ieşire i s-au restituit cureaua, ceasul, portofelul aproape gol şi cele trei prezervative cu aromă de nuci de cocos. Cheile i-au fost confiscate, fiind considerate corpuri delicte.

                                                              25

   Ajuns în stradă, Hanibal s-a trezit că nu ştie încotro s-o apuce. Oraşul îi era complet străin. După câteva momente de cumpănire a ajuns la concluzia că trebuie să găsească o staţie de microbuze care merg la Sovata. A găsit-o destul de repede. Repede a sosit şi microbuzul. Era deja plin. Şoferul a coborât şi le-a spus:

   - Băi, chiorilor, următorul vine peste trei ore aşa că urcaţi şi voi cum puteţi !

   Au urcat. Erau vreo zece. S-au înghesuit zdravăn în micul spaţiu dintre scaune. Hanibal a nimerit în spatele unei tinere unguroaice care avea posteriorul foarte obraznic. Spiritul iredentist i s-a edulcorat imediat pentru că din spate era comprimat nemilos de sânii imenşi ai unei românce neaoşe. Şoferul, care lăsa în urma sa un minunat damf de palincă de corcoduşe, a închis cu greu uşa proptindu-se în ea cu mare forţă. Cu greu s-a urcat şi el la volan şi a pornit în trombă. Conducea foarte sportiv, tăind curbele cu viteză, momente în care sânii imenşi din spate îl gâdilau pe Hanibal provocator. Lucrul acesta era resimţit imediat de posteriorul din faţă. Unguroaica nu părea deloc deranjată de chestia asta şi chicotea sprinţar.

   Călătoria s-a dovedit foarte plăcută până când, într-o curbă ceva mai strânsă, şoferul nostru a pierdut controlul maşinii care s-a răsturnat cu zgomot într-o văgăună.

                                                             26

   Strigăte, urlete, ţipete, răgete, înjurături şi exclamaţii!! Sângele curgea peste tot, dar nimeni nu părea rănit grav. Doar unguroaica se ţinea cu mâinile de fund şi chicotea în continuare. Ocrotit şi de această dată de zeiţa norocului, Hanibal a scăpat aproape neatins. Cele două femei au jucat perfect rolul de air-baguri.

Avea, totuşi, o zgârietură destul de adâncă la mâna stângă produsă de glasul foarte ascuţit al unguroaicei.. Maşinile de salvare au sosit nesperat de urgent pentru că treceau întâmplător pe acolo spre alt accident. Brancardierii i-au îmbarcat pe toţi pasagerii şi au pornit cu ei spre spital. Şoferul microbuzului era în totalitate intact. A rămas lângă maşină şi, în aşteptarea poliţiei, a scos din desagă sticla cu palincă de corcoduşe. Privind-o cu duioşie are o tresărire de nemulţumire şi trase o înjurătură cu implicaţii materne. Din cauza impactului, sticla se vărsase pe jumătate.

                                                           27

   La spital, Hanibal a fost luat în primire de o asistentă înaltă, băţoasă şi bărbătoasă. După ce i-a văzut mâna, asistenta i-a zis:

   - Spitalul nostru este un spital public şi nu are nici de unele. Mergi, mătăluţă, la farmacia din colţ şi cumpără o faşă, un pachet de comprese sterile, un pachet de vată şi o sticluţă cu spirt medicinal !

   - La farmacia din colţ nu mă duc nici mort. M-am mai dus o dată azi dimineaţă la o astfel de farmacie şi am ajuns la puşcărie.

   - Dacă nu te duci la farmacie, mergi sănătos acasă. Noi ne-am terminat treaba.

   Hanibal a părăsit spitalul în fugă, bucuros că asistenta nu i-a luat şi tensiunea. Riscul de a fi ştrangulat cu stetoscopul ar fi fost iminent.

                                                          28

   Drumul spre Sovata trebuie reluat. De această dată, Hanibal nu mai vrea cu microbuzul. Va folosi trenul. A aşteptat în gară câteva ceasuri bune până când a sosit un personal obosit, cu vagoane vechi şi jegoase. În vagon miroase de te trăsneşte a transpiraţie şi a brânză de oi. Transpiraţia este un fenomen firesc pentru aceste zile de vară. Dar brânza ? Hanibal se aşeză pe o banchetă pe care se lăfăiau două boccele, o damigeană şi un coş pe care oltenii îl numesc paporniţă. Enigma olfactivă e pe cale de a fi rezolvată. Apetisanta aromă de telemea răzbătea din paporniţă. Pe bancheta din faţă stătea un bărbat atât de lat, încât ocupa toate cele trei locuri.

   - No, zise el, nu vrei şi mata puţină brânză ?

   - Ba, aş vrea bade. Azi n-am mâncat nimic şi am umblat al naibii de mult !

                                                         29

   Omul cel lat a scos tacticos brânza şi o bucată de slană pe care le-a pus pe un ştergar confecţionat din in negru. S-au ospătat pe cinste. Cinstea a venit de la o palincă de Zalău îndesată într-o sticlă de Mediaş. Slana şi brânza erau delicioase, dar palinca era divină.

   - Am ţinut-o în butoi de dud, se laudă omul cel lat. De asta e galbenă şi frumos mirositoare. Dar, ia spune, matale eşti contabil ? Ai o mutră de uşor intelectual.

Cred că acasă mănânci numai ficăţei de pasăre phoenix.

   - Nu-s contabil, bade. Sunt poet.

   - Apoi, tot un drac !

   - Dar, matale ce eşti ?

   - Eu mi-s cioban. Nu se vede ?

   - Ba se vede şi se miroase. Mă scuzi că pun întrebări pleonastice. Şi ai multe oi ?

   - Oi, zici ? Numai ignoranţii le zic oi. Noi, intelectualii, le zicem mamifere paricopitate. Am vreo mie de mamifere şi toate-s paricopitate. Numai una e mai deosebită. Are câte trei copite la fiecare picior, dar nu face nicio brânză pentru că e stearpă. Mâine o tai şi o fac pastramă. Te invit peste două săptămâni ca s-o mâncăm împreună în cadrul unui simpozion despre balada ,,Mioriţa" şi spiritul balcanic ancestral. Până atunci trebuie să stea la fezandat.

   - Voi veni, bade, îl asigură Hanibal. Acum trebuie să cobor.

                                                              30

   La intrarea în hotel, Hanibal a dat nas în nas cu Hortensia.

   - Pe unde umbli, năzdrăvanule ? De azi dimineaţă te aştept. Te-am căutat prin toate farmaciile.

   - Mi-am vizitat nişte prieteni, bâiguie Hanibal. Unul m-a tratat cu brânză, slană şi palincă ţinută în butoi de dud. De acolo vine mirosul.

   - Lasă explicaţiile şi hai sus! Maestrul Bach cântă întruna în aşteptarea ta.

   Etajul 6 răsună de acordurile ,,Clavecinului bine temperat" interpretat la trompetă.

   - Cred că ar trebui temperat şi mai mult, zise Hanibal. Vecinii se vor scandaliza şi vor reclama la recepţie numărul insuportabil de decibeli.

   Au ajuns în cameră. Mai întâi de toate, o baie ar fi binevenită. Hanibal şi-a lepădat haina şi a pus pe masă micul său inventar buzunăresc. Hortensia a sărit ca arsă :

   - Ce-ai făcut, distratule ? Ai luat tot cu aromă de cocos !? Fugi la farmacia din colţ, până nu închide şi ia cu mandarine !

   Hanibal s-a îmbrăcat la loc şi a dispărut pe scări în salturi uriaşe. În urma sa, trompeta lui Bach se aude din ce în ce mai încet.