Ca orice bărbat care se respectă, am simţit nevoia să văd femei goale. Sub acest impuls am intrat impetuos în expoziţia de nuduri a pictorului Toni Tzapu. Sala este goală puşcă. La fel şi maestrul care stă cam ţeapăn lângă cuierul cu haine. Trec în revistă tablourile:
NUD CU LĂCĂTUŞ: Tabloul îl reprezintă pe Lăcătuş care, după ce a driblat şi portarul, a înscris în poarta goală.
NUD ÎMBRĂCAT: De pe pânză, o femeie îmbrăcată în armură, mă priveşte prin vizetă. În loc de ochi are doi sâni cu pupile.
NUD NUD: Cele două nuduri aparţin aceleiaşi femei care stă în faţa unei oglinzi.
NUD UD: Culorile sunt foarte spălăcite. Maestrul îmi explică sfios că, în timp ce picta, atelierul său a fost inundat de vecinii de deasupra.
NUD CU VIOARĂ: Ca să vă faceţi o imagine reală, închipuiţi-vă cum arată Paganini sub duş.
NUD CU NUD: O femeie goală are tatuată sub buric o femeie goală.
NUD CU PEŞTE: Tabloul reprezintă o sirenă montată în loc de sonerie la uşa unui bordel.
NUD PERPLEX: O superbă creolă stă la mine cu spatele. Pe faţa ei se citeşte uimirea.
NUD TRIFAZIC: Tabloul este electric: cei trei sâni par izolaţi, iar priza este triplă.
La ieşire, maestrul mi-a propus să-i cumpăr tabloul ,,Nud gratuit". L-am refuzat politicos şi am părăsit expoziţia cu mâna goală.
PLAJA NUDIŞTILOR
Ca la circ este aici,
Pe nisip ca şi pe iarbă:
Lei mai mari şi lei mai mici,
Maimuţoi, femei cu barbă.
Primăria unui paradiziac oraş carpatin a hotărât ca toate femeile goale care se plimbă prin parcuri să poarte obligatoriu FRUNZĂ.
Maestre, cu un mic efort de imaginaţie te şi văd pe post de TANGA(NICA), încercând, fără mari sorţi de izbândă, să acoperi din pudibonderie, secretele venusiene ale vreunei dive cu rotunjimi rubensiene şi sclipiri marmoree... Parcă văd şi asistenţa aleatorie (adică de pe aleile parcului) scandând în delir: „Adio, pică FRUNZA!”...
RăspundețiȘtergerePLAJA NUDISTILOR - ACTUL 2
RăspundețiȘtergereIntalnind juna distinsa
Se declara incantat.
Ea era deja convinsa,
De cum el s-a prezentat.
PRIMARIEI URBEI PARADIZIACE
RăspundețiȘtergereHotararea e pripita
Si nelinisteste:
Orice FRUNZA cu ispita,
Ne imbolnaveste.
INGRATITUDINE
RăspundețiȘtergereDupa ce o doamna
N-o mai vrea vestmant,
Afara nu-i toamna
Da' FRUNZA e in vant...
Toti viseaza ca sa vada
RăspundețiȘtergereTrecand prin gradina,
Clipa in care o sa cada
FRUNZA...de rugina!
Cu toate ca va scaldati in clorofila, o parodie
RăspundețiȘtergeredupa un adevarat maestru (G.T.) nu strica.
Desi blonda inca-i juna
Altele o sperie.
O sa-i cada - spune o bruna,
FRUNZA de mizerie.
In Gradina Mare
RăspundețiȘtergereLa statui intre picioare
Apare si dispare
O FRUNZA visatoare.
Statuile au o problema
RăspundețiȘtergereVor sa scape de dilema
Cum sa poarte-aceeasi FRUNZA
Acolo unde e deja o panza.
DE PAIANJEN