Manole are nuci. (Ana)Citatul zilei

La Steaua mi-a plăcut cel mai mult. (Pițurcă despre Eminescu)


Jurnalul unui turist american (2)

   ISTANBUL: Oraş situat pe două continente - Europa şi Turcia. Ghidul îmi recomandă să vizitez Sfânta Sofia care este capitala Bulgariei şi cartierul Galata, ai cărui locuitori se numesc galaţi şi sunt originari din Brăila.
   SINGAPORE: Străzile mişună de hoţi de buzunare. Poliţia îi prinde imediat şi îi expediază cu dubele la Sing-Singapore.
   BEIRUT: Oraş frumos ai cărui locuitori se numesc cedri şi care dezvăluie ignoranţa colegilor mei de excursie. Unul susţine că ne aflăm în Libia, altul în Liberia. Îi aduc pe drumul cel bun şi îi lămuresc că suntem în Libangladesh.
   LHASA: Turiştii doresc să-l vadă pe Dalai - Lama. Pe mine nu mă interesează pentru că m-am întâlnit cu lama anul trecut, într-o grădină zoologică din Peru.
   CAIRO: Piramidele din deşertul de la marginea oraşului sunt uriaşe, dar n-au nici pe departe eleganţa piramidei lui Keops de la Luvru, celebrul muzeu din Londra.
   NISA: Ni s-a promis un loc de vis pe Coasta de Azur, dar n-am putut visa deloc pentru că un grup de franţuzoaice din Chişinău ne-a ţinut treji toată noaptea.
   BUCUREŞTI: Pe marginea unei şosele pline cu gropi, pe un panou scrie cu litere mari: AICI SUNT BANII DUMNEAVOASTRĂ. Cred că, din greşeală, am nimerit în Elveţia.  

Vedere panoramică a unui cartier din Nisa, oraş care are un aeroport unde aterizează şi chiloţi din  Moldova.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu