...
FILOZOF MATERIALIST: După exemplul
judecătorilor, nu mai emit sentinţe decât contra cost.
...
DETECTIV: Am descoperit cu surprindere că un criminal în serie era, în
paralel, electrician.
...
GOGOMAN: Sunt omul care, deşi nu ştie go, totuşi joacă.
...
COŞAR: Ca tot românul, sunt urmărit de grija coşului zilnic.
...
PICTOR DE NUDURI: Noaptea am coşmaruri cu femei
îmbrăcate.
...
ŞAHIST: Problema mea este că vecinii m-au reclamat că am un cal nebun în
sufragerie.
...
TINICHIGIU: Când n-avem de lucru jucăm table.
...
GEAMGIU: Soluţia crizei este să deschid un magazin cu mingi şi praştii.
...
PEDAGOG: Pentru că educaţia cu bătaia este interzisă, profesorii de istorie
trebuie să le spună elevilor că Ştefan cel Mare i-a dojenit pe turci la
Podu-Înalt.
...
SUFLEOR: Cel mai greu este să le şopteşti actorilor care au uitat că în
seara aceea au spectacol.
...
CLOPOTAR: Eu nu cred că engleza este singura limbă universală.
Din gândurile unui podgorean amator: ,,Vai, ce grei sunt aceşti struguri! Vinul care va ieşi din ei va fi, cu siguranţă, mult mai uşor."
Cum văd în fotografie,
RăspundețiȘtergereMaestrul nu-i chiar amator.
Vinul - din strămoşi se ştie,
De băut e mai uşor!