Manole are nuci. (Ana)Citatul zilei

La Steaua mi-a plăcut cel mai mult. (Pițurcă despre Eminescu)


Ce mică-i lumea !

Ce mică-i FRUNZA în comparaţie cu pomul !

Frederic Imanuel Hegheleanu pătrunde sfios în agenţie:
   - Doriţi un loc de muncă ? îl întreabă tânărul manager.
   - Da. Mă rog, eu nu doresc, dar nevastă-mea, Xantipuţa, zice că nu mă mai întreţine.
   - Vreţi să munciţi oriunde în lume ?
   - Oriunde. De preferinţă cât mai departe de Xantipuţa.
   - Ce meserie aveţi ?
   - Sunt filozof idealist transcedental. Cirac al germanului Immanuel Kant.
   - Îmi pare rău, dar nu avem nicio ofertă în Germania. Vă pot trimite doar în Italia ca gondolier de noapte la Milano.
   - La Milano !? După câte ştiu eu, la Milano nu există canale.
   - Ce contează ? Probabil, veţi naviga pe marile bulevarde, după ploaie. Ştiţi să înotaţi ?
   - Numai în datorii. Oricum, aş prefera o muncă intelectuală.
   - De ce nu spuneţi ? La Opera din Sidney vă convine ?
   - Fireşte. De obicei, când fac duş, cânt aria lui Figaro. Xantipuţa zice că o cânt fals, dar ea nu se pricepe la operă. Ce vreţi de la o croitoreasă ? Lucrează la fabrica de pantaloni a unui turc, unde croieşte cracul stâng. Şi ce ziceaţi că voi fi la Opera din Sidney ?

   - Spălător de geamuri.
   - Vai de mine ! Atâta decădere pentru un filozof idealist !
   - Nu vă pripiţi pentru că nu veţi spăla geamuri ordinare, ci numai vitralii şi oglinzi veneţiene. Ferească sfântul să spargeţi vreuna că rămâneţi în Australia până la pensie ca s-o plătiţi !
   - Atunci, nu vreau în Australia. E prea departe.
   - Avem şi mai aproape: spălător de geamuri pe dinafară în Singapore.
   - Tot vitralii ?
   - Nu, termopane chinezeşti din dinastia Ming.
   - Şi Singapore e departe. Aş dori ceva mult mai aproape. În Grecia, de pildă. Este ţara marilor filozofi Platon, Aristotel, Socrate, ba chiar a ameţitului de Diogene, cel care locuia într-un butoi cu uzo.
   - În Grecia!!!? Domnule, dumneata n-ai auzit ce este în Grecia ?
   - N-am auzit. Ce este ?
   - Păi, din cauza puturoşilor ăia de Platon, Aristotel şi Socrate, Grecia a ajuns în faliment. Acum s-a întors roata. Mâine-poimâine îl vom vedea pe Diogene spălător de geamuri la Odobeşti. Şi pentru că la Odobeşti nu avem vitralii, va spăla sticle.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu