Masă rotundă cu un gânditor în pătrăţele.
AMBIDEXTRU= Hoţ de
buzunare cu o calificare dublă.
BIBAN=
Peşte pe care amatorii de sturioni îl consideră de doi bani.
CEAPRAZ=
Legumă obţinută prin încrucişarea dintre ceapă şi praz.
DERATIZARE=
Scutirea de rate a datornicilor care cresc şoareci de casă.
ECHITABIL=
Un cal învăţat să practice foarte corect echitaţia.
FANFARĂ= Conglomerat cu un conţinut foarte ridicat
de metale neferoase.
GRAVITAŢIE=
O forţă din ce în ce mai slabă, motiv pentru care ţăranii nu mai sunt
atraşi de pământ.
HAMSTER=
Un metru-cub de lemn-câinesc.
IZMANĂ=
Boală produsă de o ciupercă parazită care atacă izma.
JUBILIAR=
An în care vezica biliară te supără mai des.
KELVIN=
Coleg de armată cu Celsius care a avansat mai repede în grad.
LEVIER= Mecanic auto bulgar plătit în leve.
MENDELEEV=
Simbolist rus care a
pictat cu tot felul de chimicale un singur tablou.
NAVETĂ= Drum dus-întors parcurs cu o ladă de bere
în braţe.
OMOLOG= Poet necorespunzător, căruia îi lipseşte
un picior de vers.
PARADĂ MILITARĂ= Prezentare de modă cu ultimele noutăţi în materie
de tunici şi mantale.
PĂPUŞOI=
Jucărie pentru fetele mari.
RELATIVITATE=
Teorie care ne permite să
spunem orice prostie relativ la geniul lui Einstein.
REPUBLICĂ=
Ceea ce face un rege al poeziei atunci când îşi tipăreşte a doua ediţie a
unei cărţi.
SENECA= Omul pe care dăm vina atunci când emitem
cugetări plate, demne de un roman plictisitor.
ŞOAPTĂ= Modalitate de a-ţi exprima iubirea, în
speranţa că nu vei fi auzit.
TRADUCTIBIL=
Scriitor căsătorit cu o
nimfomană.
ŢELINĂ= Glia străbună şi afrodiziacă.
ULTRASECRET=
Eticheta care se pune pe
orice produs nevandabil.
VAGABOND=
Spion care aduce vag a
James Bond.
WEEK-END=
Timp de odihnă săptămânal
pe care sindicatele l-ar dori să înceapă de luni.
XEROX= Societatea care distribuie alocaţiile
pentru copii.
YOGHIN= Un elev care nu poate promova fără
meditaţii.
ZEGHE= Înveliş de protecţie la nivel celular.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu