Budapesta are nouă poduri care traversează
Dunărea. Cel mai vechi, dar şi cel mai frumos, este Podul cu lanţuri, construit în 1849 după proiectul inginerului
englez William Clark. Ca un brăilean
avid de poduri, îl vizitez şi îl străbat pe jos. Cele două piste pietonale sunt
foarte aglomerate cu turişti, cerşetori şi sinucigaşi. Cu toţii admiră
detaliile arhitecturale, sculpturile ce reprezintă lei falnici şi vechiul
sistem de lanţuri de susţinere care rezistă de atâta amar de vreme. Sper să
reziste şi astăzi, măcar până trec eu. La primul picior al marelui pod, într-un
colţ, văd un bărbat pe un scaun care desenează de zor. Bărbatul. Are o figură
brâncuşiană, cu barba uşor colilie. Vizavi de el, pe zidul podului, atârnă pe o
sfoară multe desene cu imagini din Budapesta. Una reprezintă chiar podul şi
vreau s-o fotografiez. Soţia mea, cu mult bun simţ, urlă la mine:
- Opreşte-te ! N-ai voie să le pozezi !
- Ba are voie ! se aude glasul artistului de
pe scaun.
- Domnule, eşti român ? zic eu mirat.
- Da, sunt român din Basarabia şi locuiesc
aici de 20 de ani. Mă numesc Furculiţă. Matale, cine eşti ?
- Eu sunt redactorul unei reviste de umor
din România, îi răspund mândru.
- Umor zici ? Păi eu sunt caricaturist.
Scoate din geantă un pachet de caricaturi.
Le parcurg curios. Majoritatea sunt cu dentişti.
- Ştii, îmi zice omul, am o ciudă feroce pe
dentişti. M-au chinuit toată viaţa şi asta pe banii mei. Sunt nişte călăi şi
nişte sadici. Îi urăsc.
Mă aplec asupra lui şi-i zic la ureche, cu o
plăcere de călău:
- Maestre Furculiţă, şi eu sunt dentist.
- Vai de mine, ce gafă am făcut! Te rog să
mă ierţi!
- Nu face nimic, îl liniştesc. Doar suntem
amândoi oameni cu simţul umorului.
- Vai de mine şi de mine! se lamentează
omul. Sunt impardonabil! Uite, ca să mă ierţi, îţi fac cadou toate caricaturile
cu dentişti ca să le expui în cabinet,
N-am avut scăpare. Am luat caricaturile şi
m-am despărţit de maestrul Furculiţă în termenii cei mai agreabili.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu