Spărgătorul de capete

Un tânăr scriitor bătând timid la uşa consacrării.

   E trecut de miezul nopţii. Cucul a cântat răguşit de unsprezece ori pentru că foloseşte ora de vară. Din camera alăturată se aud zgomote de pian dezacordat şi miorlăieli dureroase.

   - Este nemernicul de motan, îşi zise. Iar exersează nocturne de Chopin.

   Se repezi ca să-l alunge. Deschise uşa, dar simţi imediat o ţeavă de pistol în tâmplă.

   - Stai pe loc ! se auzi o voce spartă. Şi dă repede cheia !

   - Ce cheie să-ţi dau ? Văd că deja ai intrat.

   - Cheia de la seif. Ai un seif uriaş. De bună seamă eşti bancher.

   - De unde bancher, stimabile ? Sunt romancier. Mă numesc Elvir Hârtop. Cred că ai auzit de mine. Cu cine am onoarea ?

   - Cu Monic Nicoval, tâlhar nocturn şi spărgător de case de bani. Scoate cheia !

   Elvir o scoase. Monic o luă şi cam într-o oră şi ceva deschise larg seiful.

   - Îmi cam tremură mâna, se scuză ruşinat. E frig al dracului şi, pe deasupra, mi-e frică de pisici.

   În seif se lăfăie numai un maldăr de hârtii scrise cu pixul.

   - Ce naiba sunt astea ? întreabă tâlharul, mirat peste poate.

   - Este manuscrisul romanului meu psihologic Zgripţorul frustrat.

   - Şi de ce-l ţii în seif ? Este aşa de valoros ?

   - Ca să nu mi-l fure soacră-mea. Vrea să-l pună pe foc pentru că e convinsă că ea este zgripţorul. Dar, nu este. Ea nu poate fi decât, cel mult, un harpiu.

    - Totuşi, cam cât valorează romanul ?

    - Cam 50 de milioane.

    - Tot e bine decât nimic. Dă-l încoace!

    - Opreşte-te, domnule Nicoval, pentru că n-ai priceput bine. Nu iei 50 de milioane de lei pe el, ci trebuie să dai. Atâta costă ca să-l tipăreşti. Astăzi, editurile scot cărţi numai pe banii autorilor.

    - Şi apoi îl vinzi, nu-i aşa ?

    - Îl vinzi pe dracu! Îl faci cadou  prietenilor,  amantelor şi  nenumăraţilor critici literari. Bineînţeles că nimeni nu-l citeşte. Şi cu toate astea unii critici scriu cronici stufoase despre el şi uite aşa poţi deveni celebru.

    - N-am făcut nicio afacere, zise înciudat ciudatul spărgător. Aş lua seiful, dar este prea greu. Sufăr de lombosciatică. Domnule Elvir, eşti un om de nimic !

    - Aşa este, zise Elvir ruşinat. Singura mea şansă este să iau premiul Nobel. Un milion de dolari nu-i de colo.

    - Un milion de dolari zici ? Hai să facem o afacere. Uite, ia de la mine 50 de milioane de lei ca să tipăreşti romanul şi împărţim milionul de dolari frăţeşte. Te rog să fii cinstit. Dacă mă tragi în piept, te dau pe mâna Poliţiei pentru escrocherie şi deturnare de fonduri.

    Scoase un teanc de bancnote şi le puse cu grijă în seif, peste manuscris. Elvir Hârtop se trezi cu cheia în mână, în timp ce Monic Nicoval dispărea în noapte cu mersul chircit de lombosciatică.