Manole are nuci. (Ana)Citatul zilei

La Steaua mi-a plăcut cel mai mult. (Pițurcă despre Eminescu)


Cugetări livreşti

Trei frumoşi oameni de bibliotecă. Nici nu ştii la care să te uiţi mai întâi: la tablou, la candelabru sau la Mihaela ?


                                          CUGETĂRI  LIVREŞTI


   * Pentru a deveni celebru, un scriitor de talent trebuie să devalizeze o bancă sau să-şi ştranguleze editorul.
   * Paradox înţepător: un scriitor satiric a luat ţeapă mutând un cactus din sufragerie în balcon.
   * Dacă un scriitor este limbut, pentru cititor este groasă rău!
   * Cunosc un poet obscur care este citat mai mult decât Eminescu...în calitate de martor la un proces de divorţ.
   * Epitetul şi comparaţia sunt foarte puţin folosite de poeţii căsătoriţi cu femei urâte.
   * Unele romane n-au nici cap, nici coadă. De exemplu, eu am împrumutat cuiva un roman în trei volume şi am primit înapoi doar volumul al doilea.
   * Un recent sondaj a constatat că fiecare român are în casă o bibliotecă, ce-i drept, plină de bibelouri cu balerine şi cai.
   * Asociaţia pentru prevenirea violenţei în familie recomandă să nu ţineţi la îndemână Dicţionarul explicativ şi Istoria literaturii române de George Călinescu.
   * Un amic, mare iubitor al literaturii de bun gust, are în bibliotecă doar o carte de bucate de Sanda Marin.
   * Ieri am întrebat o frumoasă vecină dacă agreează ecranizarea unui roman celebru. Mi-a răspuns că da şi mi l-a dat exemplu pe Traian.

                                                                                     Mihai  FRUNZĂ

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu