Raţa domestică

Regizorul Bogdan Ulmu care, încercând să apese pe trăgaciul unui pistol virtual, crede că nimic nu-i nou sub soarele teatral: piese cu raţe s-au mai scris (vezi ,,Raţa sălbatică" de Ibsen şi ,,Raţa dodoloaţă" de Ananie Gagniuc)

                                                 RAŢA  DOMESTICĂ

                                                                  de Mihai Frunză

   - Domnule secretar literar, v-am adus noua mea piesă.

   - Ce subiect are ?

   - Este o poveste de dragoste.

   - De dragoste merge. Câte acte are?

   - Un act.

   - Eşti absurd. Dragoste într-un act! E prea puţin. Ne trebuie cel puţin trei. Publicul este avid de dragoste. Şi despre ce fel de dragoste e vorba?

   - Despre o dragoste normală. Între un bărbat şi o femeie.

   - Dumneata trăieşti într-un secol trecut. Pe cine crezi că mai interesează dragostea normală dintre un bărbat şi o femeie? În ziua de azi, nu mai interesează nici dragostea normală dintre un bărbat şi un bărbat. Este un lucru banal.

   - Atunci, mă retrag. Avea dreptate nevastă-mea când zicea că nu mă pricep la dragoste. La revedere!

   - Stai, domnule, nu pleca! Găsim noi o soluţie. Este păcat să-ţi iroseşti talentul în clasicism desuet. Facem câteva mici modificări şi din piesa ta va ieşi o capodoperă.

   - Ce modificări?

   - Păi, în primul rând, trebuie să scoatem din scenă femeia. S-au umplut teatrele de femei iubite. Ajunge! Julieta şi Desdemona ne sunt suficiente. Nu mai vorbesc de Zoe, fii bărbată !

   - Femeia din piesa mea nu seamănă nici cu Desdemona, nici cu Julieta şi nici cu Zoe.

   - Dar, cu cine seamănă ?

   - Cu vecina mea, Pompilia. Ea m-a inspirat. Are nişte sâni galactici. Parcă-s coborâţi din Calea Lactee!

   - Lasă-i încolo de sâni! Mai ales dacă zici că-s coborâţi. Nu facem succes cu nişte sâni coborâţi, chiar dacă-s galactici. Eu îţi propun altceva: în piesa ta să fie vorba despre dragostea pătimaşă dintre un bărbat şi o raţă.

   - O raţă !!! Asta-i nebunie curată!

   - Ei bine, da, o raţă! Raţa este o fiinţă foarte drăgălaşă şi are un mers legănat foarte ispititor. Ca să te conving, ţi-aş împrumuta raţa mea, dar nu pot. Sunt nebun după ea şi sunt foarte gelos. Ce zici? O bagi în piesă? Vreau s-o promovez şi s-o fac vedetă.

   - Să ştiţi că şi mie îmi place raţa, dar pe varză.

   - Bravo! Văd că ai şi tu gusturi rafinate. Cum adică pe varză? Nu eşti cam pervers?

   - Deloc. Şi să mai ştiţi că piesa mea răspunde cerinţelor dumneavoastră.

   - Cum aşa ? Şi vecina ta, Pompilia, este tot o raţă?

   - Nu. Vecina mea, Pompilia, este o gâsculiţă. E drăgălaşă şi are un mers legănat aşa de ispititor că te bagă în boală, nu alta. Nu se compară cu o amărâtă de raţă.

   - Ce să zic, m-ai dat gata! N-ai decât să te bucuri de Pompilia ta pe varză. Dar să ştii că eu n-aş putea să mă bucur de Margareta mea pe varză. E tare conservatoare. N-ar vrea pe varză cu niciun chip.

   - Margareta este pătimaşa dumneavoastră raţă?

   - Nu, frate, e o vecină cu sânii mari şi galactici.