Nu vă speriaţi! Sunt doar gaze lacrimogene.
INUTILITATEA
CERBERILOR
Am fost
spectator la meciul România - Ungaria. Ceea ce m-a impresionat au fost
controalele mai mult decât riguroase făcute la intrarea pe stadion. La prima
poartă m-au întâmpinat nişte gorile fioroase, angajate ale unei firme de pază.
Sunt nişte masculi grandioşi, îmbrăcaţi într-un albastru celest. M-au luat la
pipăit din cap până-n picioare. Au fost mulţumiţi.
- În chiloţi nu
mă căutaţi? întreb eu în glumă. Poate am acolo o petardă sau chiar două!
- În chiloţi
n-avem voie decât cu acordul dumneavoastră.
- Vă dau voie,
zic eu şi mai şugubăţ, dar numai cu condiţia să mă controleze domnişoara.
Domnişoara este
o novice care acum ia lecţii şi învaţă meserie. Este bine făcută şi are nişte
palme uriaşe.
- Virginico,
zice huiduma masculină, caută-l pe domnul de petarde!
Virginica nu se
sfiieşte şi începe să mă cerceteze metodic. Eu devin roşu la faţă şi-i zic:
- Mai încet,
domnişoară! Mă gâdili provocator.
- N-are mai
nimic, zice ea cu dezamăgire. Parcă dădusem de fitilul unei petarde dar, sigur
este inofensivă.
- În micul
rucsac nu mă căutaţi? mă îndeamnă să întreb drăcuşorul din mine. Am în el un
pulover. Mai târziu se face frig. Sau poate am în el o bombă nucleară, mai
ştii!?
- Nu te mai
controlăm, zic cei doi bărbaţi. Ai dezamăgit-o pe Virginica. Poţi să treci!
Am trecut dar,
după zece paşi, am simţit o mână neagră pe umăr. Un jandarm imens îmi
porunceşte cu glas baritonal:
- Pune rucsacul
jos!
L-am pus. Omul
l-a desfăcut cu maximă prudenţă şi a aruncat puloverul cât colo. În rucsac n-a
mai găsit nimic. Înfuriat, i-a tăiat fundul cu un cuţit special. L-a mai
ciopârţit în vreo trei locuri şi a decretat marţial:
- Este în
regulă. Poţi intra! Ba nu, stai! Scoate-ţi şi pantofii!
I-am scos rapid.
Brusc, jandarmul devine palid şi zice:
- Încalţă-te,
dracului, urgent şi dispari! Simt că mă sufoc.
Am lăsat
resturile de rucsac pe jos şi cu puloverul în mână am intrat pe stadion. Acolo,
ce să vezi şi să auzi? Mii de petarde şi fumigene explodează de jur-împrejur.
Este o atmosferă irespirabilă, de iad bucureştean. Mă aşez cuminte pe locul
meu, moment în care încep nişte bubuituri asurzitoare. Galeriile par înarmate
cu tunuri. Ceva mai jos, începe şi o bătaie între suporterii dinamovişti şi cei
stelişti care, înfierbântaţi, dau foc la scaune. Jandarmii cu scuturi intervin
în forţă, îi altoiesc temeinic cu bastoanele, după care aruncă între ei grenade
cu gaze lacrimogene. Huliganii n-au probleme. Sunt dotaţi cu măşti speciale. În
schimb, gazele urcă la nivelul nostru. Împreună ce cei din jur, oameni paşnici
şi la locul lor, izbucnim în plâns. După o săptămână, eu încă plâng. După banii
daţi pe bilet şi pentru că, din cauza lacrimilor, n-am putut să văd meciul.
MIHAI FRUNZĂ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu