Noul salvamar

Să tot faci plajă pe nisipul acesta fin!

         Astăzi, în dreptul plajei noastre a apărut, în sfârşit, un salvamar. Este un tip mititel, cu ochelari foarte groşi şi stă în barcă ţeapăn şi fudul. Înot până la el.

         - Bună ziua! îi zic. Sunteţi, bănuiesc, noul salvamar.

         - Da! zice şi mai fudul.

         - Cum aţi fost angajat? îl descos.

         - Prin concurs, fireşte! zice bălăngănind anarhic o ditamai vâsla.

         - A fost greu? insist.

         - Foarte greu. Dar, am reuşit. M-a ajutat puţin şi unchiul meu, consilierul, cu un telefon. Mă rog, am dovedit cunoştinţe temeinice.

         - Cam ce cunoştinţe? plusez eu cu asiduitate diabolică.

         - Păi, în primul rând, am ştiut perfect concentraţia de potasiu, magneziu, kripton şi astatiniu din apa mării. Apoi am enumerat toate etapele dezvoltării biotopului abisal de tip sarmatic.

         - Excepţional! mă minunez eu, înghiţind puţină apă sarmatică dintr-un val săltăreţ. Într-adevăr, dovediţi cunoştinţe de excepţie! Bravo!

         - Staţi puţin, că asta nu-i nimic. Mai departe, am expus pe scurt, în cinci capitole, momentele principale ale istoriei sciţilor minori.

         - Ce legătură au sciţii minori cu salvamarul? întreb stupefiat.

         - Au, cum să nu aibă!? Sciţii au fost un popor antic şi au trăit în nordul Mării Negre. Dacă n-ar fi fost ei, staţiunile noastre din Dobrogea s-ar fi găsit astăzi în Crimeea. Sciţii au stat ca un baraj în calea noastră, care am fost siliţi să rămânem pe actualul litoral, unde ne găsim şi în momentul de faţă. Hitiţii n-au avut această şansă şi astăzi fac plajă prin Turcia, la Antalya şi Kusadasi. Vai de mama lor!

         - Mă rog, să-i lăsăm pe sciţi şi hitiţi! Reveniţi la concurs!

         - Desigur. Apogeul l-a constituit opera lui Ovidiu, poetul exilat la Tomis. I-am rupt! Am recitat ore în şir din „Tristele” şi „Ponticele”. În latină, fireşte. Păcat că la „Metamorfozele” membrii comisiei au aţipit. Cred că de vină este metrul antic.

         În acest moment, pe lângă barcă, trece spre larg un înotător imprudent.

         - Stai pe loc! Opreşte! N-ai voie mai departe! zbiară alarmat noul salvamar.

         Înotătorul, nimic. Salvamarul încearcă să-l lovească în cap cu vâsla, dar nu-l nimereşte. Barca intră în balans şi salvamarul cade în apă. Începe să urle disperat:

         - Săriţi! Ajutooor! Nu ştiu să înot!...

                                                                               Mihai FRUNZĂ