Scrisoare de dragoste

Moment de tandrețe între un mic scriitor și muza sa

SCRISOARE  DE  DRAGOSTE

   Schiță umoristică de Mihai Frunză

   Hanibal dă să iasă. Își caută îndelung pălăria. În cele din urmă, o găsește. Pisica se cuibărise în ea și clocea două ouă. Par de ornitorinc.

   - A naibii pasăre! își zise. Miorlăie în pălăria mea și scoate pui din mingile de ping-pong.

   Pompilia îl trezește la realitate:
   - Unde pleci, satirule?
   - Vrei să spui poetule satiric, gogoșica mea!
   - Lasă că știi tu ce vreau să spun. Uite ce scrisorică interesantă am găsit în buzunarul de la pieptul păros al hainei tale de blană! Începe furtunos: Dragostea mea nețărmurită. Îți dau eu dragoste nețărmurită, idiot eșuat la țărmul prozodiei, de nu poți s-o duci! Dar cum să ți-o dau, netrebnicule mic, dacă tu dormi singur în sufragerie? De aia nu mai vii în dormitor, Casanova expirat, pentru că ți-ai găsit o pițipoancă jună și nețărmurită
    - Nu de aia, merdeneaua mea, ci pentru că sforăi îngrozitor încă din timpul preludiului.
    - Stai să-ți citesc mai departe, fiară adulterină! E scris de mâna ta lirică. Mi-e dor de tine în fiecare zi. Abia aștept să-ți simt în palmele nesățioase rotunjimile tale ispititoare. Nu ți-e rușine, porc spinos ordinar? Cauți rotunjimi aiurea, pe când rotunjimile mele zac neexplorate în universul casnic al bucătăriei?  Poate nu știi, dar, de curând, am trecut la sutienele numărul 4.
   - Ba știu, cozonăcelul meu cu stafide. M-am refugiat pe canapeaua din sufragerie și din cauza lor. M-au împins și m-au dat jos din pat.
   - Nu schimba vorba, pervers mârșav! Să parcurgem scrisorica mai departe! Poetul nostru continuă așa: Dragostea mea eternă și veșnică, îți simt tot timpul în nările fremătânde de pofte ancestrale, aromele-ți incitante și, de ce să nu recunosc, vădit afrodisiace. Cu ce se dă, măi Hanibale, parașuta asta a ta de te bagă în boală? Că eu mă dau și cu ghimbir și tot degeaba.
   - Drept să-ți spun, nu prea știu. Dar cred că este ceva pe bază de tămâie.
   - Tămâie ești tu, impotentule priapic! Nu te pricepi la femei nici cât popa Glicherie care ne spovedește numai cu plata în pupici. Dar... apropo de pupici, să auzi matale ce scrie poetul în scrisoarea asta de care și romanticului Eminescu i s-ar face rușinea măciucă. Citez: Extazul mă cuprinde când îți sărut năvalnic buzele tale cărnoase și umede, după care îți sorb cu nesaț izvorul adevărului care ne împinge fără putere de împotrivire la perpetuarea speciei. Îți trag eu vreo câteva peste bot, parșivule libidinos, până n-o să mai simți matale buze cărnoase umflate cu botox!
    - Dă-mi voie să-ți explic, brioșa mea fragedă și pufoasă!
    - N-ai ce să-mi explici, bard infidel și încornorat, când în finalul misivei spui așa: Dragostea mea nețărmurită (aici te repeți, ramolitule, ai mai spus o dată nețărmurită) te voi iubi și nu te voi părăsi niciodată, chiar dacă nevastă-mea mă va lega cu lanțul căsniciei de piciorul patului. Nu pot să spun că te iubesc. Te ador! De aceea, îți propun să ne întâlnim zilnic, măcar pe înserat. Al tău sclav, pe veci supus, Hanibal. Și acum, înainte de a-mi da verdictul și de a-ți planta punitiv binemeritatele cucuie, ai cuvântul și spune ce ai de declarat în apărarea ta! Vorbește, versificator stricat!
    - Pompilia, savarina mea voluptuoasă, dacă mai stăm mult de vorbă, voi întârzia la întâlnire. Sunt așteptat la deschiderea festivă a Cramei lui Terente. Ceea ce ai citit tu nu este o scrisoare de dragoste. Este alocuțiunea mea literară pe care o voi ține acolo și care se numește Elogiul paharului cu vin.