Iubire și prejudecată

Ilustrația aparține maestrului Antonică Marin

o schiță umoristică de Mihai Frunză

   Hanibal și Pompilia s-au cunoscut la o nuntă, în București. Au fost puși la masă unul lângă altul, doar-doar se vor lipi și ei. După a treia ceafă de porc, Pompilia l-a întrebat, mânuind abil scobitoarea:

   - Cum te cheamă, comesene?

   - Hanibal, a răspuns Hanibal, mestecând cu spor câte două sarmale pe secundă.

   - O, ce nume rar! Îmi dă fiori. Așa îl chema și pe nebunul care omora femei într-un film de groază.

   - Nu sunt eu acela, se scuză Hanibal. Numele lui se scrie cu doi de n.

   - Am greșit puțin, o drege Pompilia. Atunci, ai un nume de elefant.

   - Nu de elefant, draga mea! Este numele unui conducător de oști cartaginez care folosea elefanți în războaie, în loc de tancuri.

   - Așa, care va să zică! Și era mare?

   - Foarte mare. Cât pe-aci să cucerească Italia.

   - Atunci, e bine. De unde ești, Hanibal?

   - Din Brăila!

   - Vai, ce oraș frumos! Și ești rudă, cumva, cu marele Terente?

   - Nici pe departe. Terente era un bandit odios. Și, de fapt, nici nu sunt brăilean. Sunt vrâncean.

   - Vrâncean! Și ce-ai avut cu moldoveanul, omule? Te-ai dat cu ungurul și  l-ați omorât ca să-i luați oile. Foarte urât din partea voastră!

   - Cred că glumești, zice Hanibal uluit.

   - Sigur că glumesc. Dar nu glumesc când sper că ești un adevărat fiu al Vrâncioaiei. Toți copiii ei au fost făcuți cu Ștefan cel Mare. Cel Mare am zis! Realizezi la ce mă gândesc și cum devine treaba?

   - Nu vreau să te dezamăgesc, zice Hanibal cu sadism, dar Ștefan cel Mare era foarte mic. În jur de un metru și 65.

   - Cum naiba!? se miră Pompilia. Și atunci, ce avea mare?

   - Vitejia. Era mai viteaz decât Mihai Viteazul.

   - Bine, își revine Pompilia în fire, acum să nu crezi că sunt una din alea la care mărimea contează. La mine contează să fie mare un singur lucru: contul bancar.

   - Aici ai nimerit-o, minți Hanibal cu seninătate. Contul meu este mare. Sunt un mare poet și am câștigat o sumedenie de premii. Cel de la Vaslui a fost chiar enorm.

   - Te cred, zice Pompilia. Și știi de ce? Pentru că ai nasul mic. Numai mincinoșii au nasul mare.

   - Ce prostuță e! își zise Hanibal în gând cu un surâs șmecher. Dacă ar ști că doctorul Cuțitaru mi l-a tăiat de două ori din cauza unei deviații de sept. Un pumn de oase a scos din el!

    Hanibal își reveni din gânduri, o privi în ochi și o întrebă:

    - Câți ani ai, iubire?

    - Aproape 30, dragostea mea.

    - Ești și tu cam mare. Totuși, nutresc o mică speranță: sper că nu ești și fată mare. La vârsta asta, aș fi nevoit să te dinamitez. În plus, dacă ești virgină la 30 de ani, înseamnă că nu s-a uitat niciun bărbat la tine,  pentru că ești ori frigidă, ori misogină, ori urâtă. Și nu pari. Ești chiar apetisantă!

   Pompilia i-o taie scurt:

   - Scuză-mă puțin! Trebuie să-mi pudrez nasul.

   A mers la telefonul din hol și a format un număr:

   - Alo! Doctorul Cuțitaru? Bună seara! Am o problemă. Știți, săptămâna trecută, m-ați făcut virgină. Nu trebuia. Vreau să mă faceți iar cum eram. Nu pot să cred așa ceva! Cum, alte 20 de milioane? Nu mai am, măcelarule! Nu vă mai săturați de bani, corupții dracului!

   Pompilia a trântit telefonul, a revenit la masă și a zis cu sfioșenie:

   - Hanibal, n-am încotro. Trebuie să-ți fac o mărturisire rușinoasă: sunt virgină!

   - Slavă Domnului, rostește Hanibal sărind în sus de bucurie, mai-mai să spargă candelabrul. Mâine mergem și băgăm actele!