Nimic nu este mai util ca cartea
ONOMASTICĂ CATIFELATĂ
O schiță umoristică de Mihai
Frunză
Mitică Catargiu, fierar-betonist la șantierul
naval din Sinaia, este tare abătut. Soția lui, Maricica, l-a mirosit imediat și
l-a întrebat:
- Ce-i cu tine, Muțunache? Nu ești
în apele tale.
- Așa este, raza mea de soare
cu dinți. Sunt îndrăgostit.
- În sfârșit, porumbelul meu călător fără
bilet! Credeam
că m-ai luat numai din interes.
- Nu de tine, orhideea mea
culinară. De Floricica de la sculărie.
- Frumușică fată! zice Maricica.
Mergi și rezolvă problema! Eu am să te aștept în prag cu drag. Vezi să nu te faci
de râs, așa cum te-ai făcut cu mine aseară. Concentrează-te!
- Nu-i simplu, pajiștea mea
nocturnă. Floricica nu se uită la mine.
- A dracului târfă ordinară! se
revoltă brusc Maricica. Ce nu-i place? Ești frumușel și înalt ca un cocostârc
pitic. Și, în plus, chiar de nu te place, să facă și ea o excepție! Doar s-a culcat cu
toată secția de ciocănari pneumatici.
- Cică n-am stil, zice Mitică. Și nu-i vorbesc cu eleganță
lingvistică.
- Nu-i adevărat, trubadurul sufletului
meu casnic. Cu mine vorbești numai în metafore. Ah, stai așa că mi-a venit o
idee! Scrie o poezie pe care i-o dedici ei. O publici într-o revistă literară și
cu siguranță matracuca va cădea în limbă. Apoi îți va cădea și în brațe ca o
molie pe lampă. Dar îți pun o condiție: de două ori și gata! Îi ajunge coropișniței!
Zis și făcut. Mitică a scris
sonetul intitulat Floricica și s-a prezentat cu el la redacția
hebdomadarului lunar Sinaia lirică. Redactorul l-a citit și a zis:
- E minunat! Se simte că e scris
din suflet. Cine-i fericita?
- Floricica, răspunse Mitică
suspinând.
- Trebuia să-mi închipui. Acum,
chiar mi-o închipui. Figurile de stil folosite în poezie sunt mărinimoase.
Ochii - hublouri de corvetă acostată în portul australian Agigea. Gura - corolă
deschisă de floricică carnivoră. Sânii - obcine bucovinene în număr par înfipt în inima mea palpitândă. Parcă o cunosc și
eu pe Floricica asta, dar nu știam că e carnivoră și nici bucovineancă.
- Este, confirmă Mitică. E din
Piatra - Olt.
- Sonetul e minunat, conchide
redactorul. Dacă trecem peste cacofonia floricică carnivoră, am putea să
spunem că este perfect. Totuși, nu-l putem publica.
- De ce? sare Mitică dezamăgit.
- Pentru că și numele dumitale,
stimate poet, este o cacofonie: Mitică Catargiu! Ar fi o impietate literară ca
un sonet atât de sensibil să fie semnat cu un nume atât de scatologic. Ne-am face de râs și
noi nu suntem un hebdomadar umoristic.
- Și ce putem face? întreabă
Mitică profund dezolat.
- Ar fi o soluție. Singura. Floricica asta
carnivoră mi-a trezit și mie un interes liric neașteptat. De aceea, îți cumpăr
sonetul și îl semnez eu.
- Și dumneata cum te numești?
- Costică Cataroi, dar voi folosi
pseudonimul Cataroi Costică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu