POVESTEA
UNUI BASM
Am încercat să-i spun nepoțelului meu, un
pitic în vârstă de 4 ani, un basm din repertoriul clasic. Am ales Scufița roșie.
- Scufița roșie, am început eu, era o fetiță
frumoasă și cuminte.
- Dacă era cuminte, nu era frumoasă, mă
întrerupe micuțul. Fetițele cuminți sunt urâte.
Mă fac că nu aud și spun mai departe:
- Părinții i-au dat un coșuleț cu bunătăți și
au rugat-o să-l ducă bunicuței, care locuia într-o căsuță din mijlocul pădurii.
- Care pădure, Mae? Noi nu mai avem păduri.
Le-au tăiat austriecii.
- Poate era o pădure din Austria, încerc eu
să lămuresc situația. Sau din Germania fraților Grimm, că ei se țineau de povești.
- Atunci, spune-mi basmul în limba germană!
- Bine, zic eu, dar ți-l traduc instantaneu
în limba română. Așadar, Scufița roșie mergea liniștită prin pădure, fredonând
un lied de Schubert. Deodată, pe cărarea umbroasă, îi iese înainte un lup
fioros.
- Iar începi cu prostiile, Mae? mă întrerupe
revoltat prichindelul. De unde lupi în Germania? Ultimul a fost vânat acum 69
de ani. Lupi mai există doar în România,
deși aici nu mai sunt păduri. Acesta se numește paradox ecologic. Și mai
lasă-mă cu Scufița asta roșie, că mă plictisește! Apropo, știi de ce bunicuța
avea ochii așa de mari?
- Ca s-o vadă mai bine pe fetiță, zic eu
surprins și ușor bâlbâit.
- Total greșit! mă pune la punct
năpârstocul. Răspunsul corect este: pentru că suferă de exoftalmie
hipotiroidiană. Somn ușor, Mae!
Mae
Frunză
bunic cu ochii cât
cepele
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu