La cireșe

o schiță veselă de Mihai Frunză în colaborare cu Ion Creangă

   - Cum dai cireșele, mamaie?

   - O sută de lei kilu, fiule.

   - O sută!? sar eu ca ars. Dar... ce-s din aur?

   - Aproape. Sunt naturale, maică. Din grădina mea. Nu-s din Zanzibar. Și nici din Peru, tratate cu cianură ca să nu se strice.

   - Totuși, insist eu, o sută kilu este un preț enorm. Nu le lași la 50?

   - Le-aș lăsa, dar nu mă îndur. După mustață, te văd om cu stare.

   - E adevărat, îi confirm. Sunt în stare de orice ca să mănânc niște cireșe. De exemplu, sunt în stare să-ți fur câteva, când nu ești atentă.

   - Văleleu, și tu ești hoț, maică? M-am săturat de hoți!

   - Vorbești de hoții de la guvernare?

   - Și de ăia, că vor să ne desființeze tarabele. Dar, cel mai mult, m-am săturat de hoții de cireșe. Uite, din ditamai copacul, am mai rămas cu lădița asta. E tare prețioasă pentru mine. Așa că nu renunț la o sută kilu.

   - Vai, mamaie! o compătimesc eu sincer. Cine a fost hoțul care ți-a devalizat recolta?

   - Un drac de copil, maică! Unul Nică a lui Ștefan Apetrei. L-am prins în cireș de vreo zece ori. L-am snopit cu vărguța, de fiecare dată, dar tot degeaba.

   - Al naibii năpârstoc! mă mir eu consolator.

   - Și ce mă supără mai tare, continuă baba, este că obrăznicătura, când va fi mare, va scrie despre asta și va ajunge celebru. Așa că, scoate suta și ia cireșele, că-și fac banii!

   - Mamaie, n-am bani de un kilogram, dar tot îți cumpăr. Dă-mi trei cireșe, dar alege-le pe alea fără vierme!

   Baba se uită la mine cu ochii înlăcrimați de milă și-mi zice încet și conspirativ:

   - Fără vierme, n-am, dar ți le aleg pe cele fără accize.