În mult aşteptata noapte de decembrie plouă cu găleata. Cu toate acestea, în faţa casei se opreşte o sanie imensă, trasă cu tineresc elan de patru reni.
- A sosit! A sosit! strigă emoţionat micuţul Mişulică.
Moş Crăciun îşi face o apariţie maiestuoasă. Trei asistenţi cât dulapurile îi cară burduhănosul sac, din care se întrevăd: o şalupă, un set de costume Gucci, o motocicletă Yamaha şi o gonflabilă. În acelaşi timp, moşul flutură ca un clopoţel cheile unei limuzine Ferrari.
- Vai, ce copilaş frumos! zice moşul. Tu eşti Mişulică, băiatul domnului secretar de stat Haralambie Popândău? Ia, să ne spui tu o poezie!
- Pe mine mă cheamă Mişulică, zice Mişulică, dar sunt băiatul domnului poet ultramodernist Costică Bodler-Coţofăneşti. Tatăl meu scrie versuri în stil neodadaist. În nici un caz, n-aş putea să vă recit „Căţeluş cu părul creţ”.
- Iar aţi greşit adresa, nemernicilor! zice moşul printre dinţi celor trei însoţitori. Mâine sunteţi consemnaţi! Mă miram eu ca un secretar de stat să stea în magherniţa aceasta cu trei camere!
Moş Crăciun bâjbâie prin sac şi zice:
- Pentru că am auzit că ai fost cuminte, ţi-am adus acest drăguţ microfonaş. Poţi să te joci cu el şi să asculţi ce vorbesc părinţii tăi noaptea, în dormitor. În felul acesta vei deveni şi tu un copil ascultător.
- Nu vreau microfonaşul! zice Mişulică. Vreau gonflabila!
- Neruşinatule mic! Gonflabila este pentru copiii celor mai mari. Adică, pentru copiii mai mari, vreau să zic. Şi mai iubitori! Uite, mai ia un microfonaş ca să asculţi stereo şi cu asta, basta! La revedere!
Poetul Costică Bodler-Coţofăneşti intervine sfios:
- Moş Crăciun, nu te supăra, dar şi eu consider că e prea puţin. Chiar dacă poeţii nu-şi plătesc taxele, guvernul ar trebui să fie mai darnic cu noi, contribuabilii intelectuali. Copilul are dreptate. Dă-i gonflabila!
- Nu se poate! se opune moşul. O am pe inventar. Gonflabila este pentru un copil cu un tată cuminte, ascultător, fruntaş la învăţătură şi la toate cele. Voi ce merite aveţi? Scrieţi poezii albe şi criticaţi guvernul! Mai luaţi două microfonaşe şi lăsaţi-mă în pace! Vă salut!
Moşul a ieşit ca vântul, urmat îndeaproape de cei trei asistenţi cărând sacul. În urma lor, un ecou jalnic spintecă noaptea de decembrie:
- Vreau gonflabila! Vreau gonflabila!
În sania trasă cu tineresc elan de patru reni, moşul zice răspicat:
- Măi, băieţi, voi aţi auzit cum vorbea ăla de guvern?
- Am auzit dom colonel! Mâine punem filajul pe urmele lui.
Micuţul Mişulică va vedea gonflabila la televizor!!!
Maestre, după multă chibzuinţă, am „decelat” în lucrarea matale vagi urme de nostalgie la adresa lui Moş Gerilă. Dacă „organu’” este la fel de angajat în social, în grijile căminului modern, în viitorul copiilor noştri, înseamnă că nu mai e nicio speranţă, vom reveni la fanteziile gonflabile... Sărmanu’ Bodler!
RăspundețiȘtergereCu deplină convingere (neimpusă de nimeni!) retrag cele spuse anterior. Am fost sunat de „organu’” şi informat că „o să mă calce Moşu’” şi pe mine, dacă nu-mi „văz de-ale mele, umblând în ciorba altora”... Sper să ne mai revedem...
RăspundețiȘtergereSemnez descifrabil: un binevoitor
Auzind ce spune tata,
RăspundețiȘtergereIn zadar m-am tot uitat;
Nu putea intra "gonflata"
In televizorul plat!
REBUSMAN are intuitia
RăspundețiȘtergereDe-a se gandi si la copii
"Orizontala" ii definitia:
-A se juca cu papusi vii.
P.S.De "organ" nu-ti fie frica
Desi te-a amenintat.
Mi-a soptit o "pasarica":
Lui, papucii i s-au dat...
nu aveam idee ca inca se 'fabrica' povesti de craciun atat de bune, te felicit pentru stiul tau unic, si am sa te urmaresc sa mai citesc ce scrii
RăspundețiȘtergere