Porcul ancestral

   Sala de paranghelii a fostului cămin cultural este aproape plină. Micşunel Pripoaie este fericit. O întâlnire cu un mare scriitor care a zugrăvit lumea satului nu-i de colo. Este idolul său literar. Îşi doreşte să-l vadă, să-l asculte şi chiar să-l pipăie. Marele scriitor întârzie puţin. În sfârşit, după două ore, apare. Este, într-adevăr, mare. Cu greu urcă treptele scenei şi se propteşte într-un scaun care pârâie. Zice plictisit:
   - Bă, porcilor, vă salut!

   Lumea aplaudă. Micşunel este puţin surprins, dar se consolează repede:

   - Bineînţeles că, pe lângă un mare scriitor, noi suntem nişte porci. Omul are, oarecum, dreptate.

   Marele scriitor continuă:

  - Filonul ancestral, bă, râtanilor, trece pe sub chiuvetă. Neantul abracadabrant se goleşte, cum bine zicea Jean Paul Sartre când avea o greaţă...Unde este astăzi chiuveta lui Sartre? Metafora, băi, râmătorilor ancestrali, este un elixir demisec. Nu vă mai holbaţi, godacilor, că aşa este!

   Micşunel Pripoaie îşi zice:

   - Scriitorul meu preferat se cam întrece cu gluma. Eu am făcut despre el o compunere în clasa a patra şi dumnealui mă face porc, râtan şi râmător ancestral. Nu-i corect!

   - Să umplem pocalul cu metafore, suinelor încălţate! îndeamnă marele scriitor. Nu vă zgâiţi ca imparicopitatele! Metafora este divină, iar pocalul hiperbolic. Nu trebuie decât să deschideţi şifonierul cu libelule şi să grohăiţi ca nişte mistreţi ancestrali. Unde este primarul? Bivolul acesta bea singur ca un porc ordinar. Facem o scurtă pauză. Vă iubesc!

   Pauza a durat câteva ceasuri bune. Lumea a aşteptat, însă, cuminte şi răbdătoare. Marele scriitor reapare efervescent:

   - Băi, porcilor ancestrali, iar vă salut! După cum vă spuneam...metafora este o libelulă care grohăie. Primarul este un exeget al aromelor, deşi are capul demisec. Votaţi-l şi data viitoare, că-i băiat bun! Are însă şi lipsuri. Nu ştie ce-i sinecdoca şi oximoronul. Este un porc ancestral. Alegoric vorbind, porcul este o libelulă care grohăie.

   Zicând acestea, marele scriitor îl arată cu mâna durdulie pe Micşunel.

   - Bă, ăla de colo, tu ştii să grohăi?

   - Nu ştiu, recunoaşte acesta  vădit complexat.

   - Atunci eşti un porc! Ieşi afară!

   Micşunel Pripoaie părăseşte sala cu capul în pământ.

   - Nu te necăji, îi zice femeia de serviciu de la closete, domnul scriitor este beat pulbere.

   - Este beat?! se dumireşte Micşunel.

   - Desigur, zice femeia. De trei zile chefuieşte cu dom primar. Amândoi sunt beţi ca nişte porci ancestrali.

   - Doamne, ce binecuvântare! Eu credeam că-i ţicnit. Care va să zică, este beat. Dumnezeule mare, ce bine că este beat!

   Micşunel Pripoaie iese pe uliţă şi se îndreaptă spre biserică murmurând întruna:

   - Doamne, ce bine că este beat!