O
schiță veselă de Mihai Frunză
Mitică
Catargiu doarme dus. Asta pentru că, în ziua trecută, adorata lui soție,
Maricica, l-a dus la medicul psiholog. Este vorba de celebrul Vasile Cuțitaru,
până nu demult, un eminent chirurg. Un pârdalnic de malpraxis l-a determinat
brusc să-și schimbe specialitatea. Fiind
puțin beat, în loc să amputeze membrul inferior al unui bărbat accidentat, i-a
amputat alt membru.
- Domnule doctor, zise Maricica, soțul meu
are halucinații. Crede că-l înșel.
- Nu cred, doctore! o contrazice ferm Mitică. Sunt sigur. L-am găsit
în șifonier. Îl cheamă Costică.
- Vai, domnule, nu trebuie să faceți o
tragedie din asta. Toți găsim hoți în șifoniere. Dacă v-a furat un costum, o să
vă ia doamna altul nou.
- Nu mi-a furat niciun costum. Din contră. Omul
era gol-pușcă și, așa cum era, a luat-o la sănătoasa. Eu m-am ales cu costumul
lui, dar nu prea îmi vine. E cu două numere mai mare.
- Domnule Mitică, zise doctorul Cuțitaru,
marele savant Sigmund Freud spune că femeile nu înșeală. Ele doar compară. Vor
să se convingă de faptul că soțul este mult mai bun la pat decât alți bărbați. Și
dacă nu cumva, numărul lui este mult mai mic. Vorbesc de costum, bineînțeles.
- Așa este! sare repede Maricica. Costică
nu-i bun de nimic. L-am acceptat numai pentru că mi-a adus un buchet de
orhidee.
- Vedeți ce înseamnă puterea florilor? zise
psihologul. Dumneavoastră îi aduceți flori doamnei?
- Nu aduce, domnule doctor.Ultima dată mi-a
adus în ziua nunții. Era buchetul de lămâiță al miresei, pe care am fost
nevoită să-l arunc.
- Nu-i aduc, ripostează Mitică, pentru că
florile sunt scumpe și eu nu sunt doctor. Dar, îi aduc mereu floricele.
- O femeie superbă, ca doamna Maricica, nu
se cucerește cu floricele. Apropo, stimată doamnă, sânii aceștia nevrotici nu
doresc o consultație psihologică? Îi programez mâine la ora 17.30.
- Vă asigur că vor fi punctuali, domnule
doctor.
- Iar dumneata, domnule Mitică, suferi de o
gelozie patologică hipotalamică acută severă. Îți recomand acest puternic
somnifer. În câteva zile, te va vindeca miraculos.
Acum, Mitică Catargiu doarme dus. Adorata
lui soție, Maricica, se strecoară tiptil de lângă el, deschide ușa șifonierului
și zise cu glas șoptit dar melodios:
- Costică, hai!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu