Sonet de dragoste

Individ plutind visător într-un oraş în care poeţii au reuşit să înfunde canalizarea cu sonete geniale.

   Hanibal s-a retras în camera sa de lucru, dormitorul. Până diseară va trebui să scrie un sonet de dragoste dedicat de şeful său, Angel Lopătaru, iubitei sale secrete, Lilişor. Pentru început, a tras un pui de somn. N-a visat-o pe Lilişor, ci pe Aglaia, vecina de deasupra care, tot timpul, a spart nuci. După intensitatea pocniturilor, folosea mai mult ca sigur un baros. Când s-a trezit a invocat ritualic muza. Aceasta hoinărea anapoda pe la scriitorii de aforisme, aşa că n-a venit. Strigă disperat:

   - Pompilia, dragostea mea inexplicabilă, unde eşti ?

   - În bucătărie, răspunse ea. Pregătesc ostropelul tău preferat, muţulache mic.

   - Vino, te rog, să mă inspiri! Am nevoie de o muză.

   Pompilia soseşte sprinţar şi se aşează într-o poziţie lascivă pe micuţul şi suferindul divan. Acesta trosneşte abitir din toate încheieturile. Hanibal îşi pironi privirile pe trupul ei generos şi începu să noteze sârguincios. Istoria literară va descoperi pe coala de hârtie următoarele metafore: obsedant viaduct transalpin, copleşitori pilaştri megalitici, emisferele de Magdeburg ale sălii Palatului dragostei abulice, Everestul lui Venus, codru defrişat iraţional de haiduci misogini.

   - Nu prea merge, îşi zise Hanibal. Azi nu sunt în formă. Trebuie să mă stimulez puţin.

   Se duse la dulap şi luă sticla cu palincă. Era aproape goală. Trase cu nesaţ cele două gâturi şi se simţi înviorat. Între timp, Pompilia adormise şi sforăia cu spor. Hanibal luă pixul şi notă: locomotivă cu aburi galactici, transportor blindat sub clar de lună, oală cu presiune erotică, termocentrală pe cărbune medicinal. Total nemulţumit, luă sticla goală şi plecă spre barul din colţ cu gând s-o umple. Îl întâmpină o chelneriţă drăgălaşă, cu picioare foarte vizibile şi cu sâni monumentali precum măgurile subcarpatice.

   - Eşti nouă pe aici. Cum te cheamă, divină făptură ? o întrebă Hanibal profund impresionat.

   - Lilişor.

   - Eşti exact ceea ce-mi trebuie. Caut o muză apetisantă care să-mi inspire un sonet de dragoste. Vreau ca metaforele să explodeze abrupt, epitetele să ţâşnească impetuos, sinecdocile să murmure euforic iar oximoronele să colcăie voluptuos, ba chiar puţin obscen.

   - În regulă, zice Lilişor. Peste o oră termin programul, mergem la mine şi te inspir până mâine dimineaţă. Dar, să ştii că te ia mama dracului dacă îţi scârţâie pana !