Îmi plac recepțiile.
Ultima la care am participat a fost recepția noului nostru apartament,
construit de ANLBB. Pentru a cinsti cum se cuvine momentul, în dimineața
respectivă, eu și scumpa mea soție ne-am prezentat cu punctualitate, gătiți
frumos în costume de seară. Fracul mă cam strângea, în schimb jobenul de-abia
era ținut în frâu de urechi. Am apăsat sfios pe butonul de la ușă. Nu s-a auzit
nimic. Totuși, un individ prevăzut cu o căldare cu var ne-a deschis zâmbitor.
- Soneria nu
funcționează? am întrebat intrigat.
- Ba da, ne-a
răspuns, dar când se apasă pe buton, în loc să sune, se aprinde o luminiță în
debara. Este un mijloc modern de reducere a poluării sonore în apartament și o
economie substanțială în uzura clopoțelului.
Am intrat. O
comisie formată din trei domni burtoși cu niște fețe ca de gheață ne întâmpină
cu multă căldură. Intrăm în sufragerie. Am fost profund surprins încă de la ușă,
care nu s-a deschis decât prin demontarea balamalelor.
- Priviți, cât
spațiu și câtă luminozitate! declamă un individ durduliu, arătând
teatral spre fereastra mare, a cărei formă de trapez oarecare se armonizează
perfect cu arcul de cerc pe care îl descrie peretele.
Dorind să
constat dacă parchetul se mișcă uniform, am început să țopăi ușor. Un nor de
praf ne-a învăluit dând fracului meu albul cuvenit.
- Haaaapciu! a
strănutat voinicește vicepreședintele comisiei, luând-o la fugă salutar, pentru
că o imensă bucată din tencuiala tavanului i-ar fi căzut în cap.
Unul din
specialiștii prezenți ne-a liniștit asigurându-ne că asemenea fenomene se
produc, ca și avalanșele, numai din cauza ecoului și ne-a invitat complezent să
trecem în bucătărie. Am trecut în bucătărie. Individul cu găleata ne-a luat-o
înainte, încercând să astupe repede cu bidineaua micile crăpături din pereți
ce, arareori, depășeau adâncimea de trei degete.
Bucătăria era intimă și cochetă. Mi-a plăcut. Doar soția
mea s-a găsit să obiecteze că lipsește chiuveta. Priviri scurte între membrii
comisiei, câteva accese de tuse cu mult subînțeles și omul cu găleata a
zbughit-o pe ușă. S-a întors după un minut, însoțit de o splendidă chiuvetă roz
care i-a dat multă bătaie de cap datorită dimensiunile ei minuscule. Încercând
să o pună la locul ei, a scăpat-o de trei ori pe jos, ciobind-o, ce-i drept,
numai de două ori. Dându-și seama, în cele din urmă, de nepotriveală, a dus-o
înapoi în baie și ne-a promis, făcându-ne cu ochiul, chiuveta bucătăriei din
apartamentul vecin. A dispărut îndată, dar s-a întors fără chiuvetă. În schimb,
târa după el o ușă de dormitor.
- Chiuvetă n-am
mai găsit! se căinează omul. Mi-au luat-o alții înainte. Priviți, însă, ce ușă
faină! N-are decât două găuri. A dumneavoastră are șapte.
În timp ce el a
început să monteze ușa în locul chiuvetei noi am intrat în baie. Membrii
comisiei, din motive de spațiu, au rămas în hol, de unde au putut recepta
strigătul de mare surpriză al soției mele al cărui ecou a produs, după
estimările ulterioare ale experților, pagube în valoare de 17.853 lei foarte
noi. Strigătul nu a fost declanșat de
vederea unui micuț rozător, ci de poziția verticală în care era montată cada. În
zadar au încercat experții s-o convingă de multiplele avantaje pe care le oferă
cada verticală: economia de spațiu, estetica deosebită, posibilitatea de a face
baie în poziția culcat stând în picioare, o scurgere eficientă. Scumpa mea soție
s-a dovedit a fi refractară la ultimele facilități ale traiului civilizat. M-a
luat de mână și m-a târât afară.
- Dragule, mi-a
zis iubitor, vreau să mergem la o recepție ceva mai mondenă. Asta m-a umplut de
praf!
- Sigur,
dragostea mea. Mergem la recepția oferită de Asociația crescătorilor de
ornitorinci cu prilejul aniversării a 11 ani de la desființare. N-ai un joben
curat?
MIHAI
FRUNZĂ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu