Omul cu părul alb

   Primăvara mă apucă subit crizele de romantism bucolic. Atunci mă refugiez în curtea casei părinteşti de la ţară cu scopul declarat de a scrie un pastel. N-am reuşit niciodată, dar pot spune că am încercat. M-am instalat în micul paradis verde, copleşit de flori şi de ciripit de păsărele. Măcăleandrii, capântorturile şi pitulicile cântă frenetic încercând să acopere corul de raţe, gâşte şi bibilici din curtea vecinului, la care se adaugă şi grohăitul baritonal al unui porc imens care vieţuieşte într-un coteţ groaznic mirositor plasat chiar lângă măreţul nostru gard.

   Vecinul este un bărbat pirpiriu, slăbănog şi cam trecut. Părul alb îi conferă o anumită autoritate asupra soţiei sale, care este mult mai tânără, dar şi mult mai voluminoasă. 
   Se apropie ora prânzului. Eu încerc să scriu primul vers, dar sunt brutal întrerupt de strigăte cumplite:

   - Ajutoooor! Săriţi! Mă omoară!

   Mă uit peste gard. Vecinul, înarmat cu un ciomag substanţial, îşi altoieşte abitir consoarta. Nu mai stau pe gânduri. Cu un elan nebănuit sar gardul şi mă proţăpesc între ei.

   - Ce faci, omule? zic revoltat. Nu ţi-e ruşine să loveşti o biată femeie lipsită de apărare?

   Omul tace chitic. În schimb, femeia se bagă între noi şi, punându-şi marţial mâinile în şolduri, îmi glăsuieşte:

   - Tu ce te bagi, băi poetule? Lasă-l să mă bată. E omul meu de 20 de ani şi-l iubesc. Dacă nu mă bate înainte de masă, nu pot să mănânc. Vrei, cumva, să mor de inaniţie?

   - Şi vă bate de trei ori pe zi? întreb uluit.

   - Numai o dată. La prânz. Dar bine, ca să-mi ajungă şi pentru cină. Dimineaţa nu mănânc. Beau doar un ceai gol cu pâine, salam şi caşcaval. Două trei-palme îmi ajung.

   - În cazul acesta, spun bâlbâit, vă rog să primiţi respectuoasele mele scuze.

   Ruşinat, sar gardul înapoi, în oaza mea de linişte romantică. Din spate, ecoul sfâşietor al femeii înfometate mă urmăreşte pas cu pas:

   - Ajutooor! Săriţi! Mă omoară!

 Se spune că părul alb oferă bărbatului matur o aleasă distincţie care place mult femeilor. Iată că, în lipsă de păr, unora le-a albit vişinul.