Manole are nuci. (Ana)Citatul zilei

La Steaua mi-a plăcut cel mai mult. (Pițurcă despre Eminescu)


Întrebări și răspunsuri cu micuțul Alexandru

Mae, dacă nu răspunzi corect, mă fac foc!

   1) - Care este capitala statului paralel?
        - Chișinău.
   2) - De ce n-am voie să mănânc prea multă ciocolată?
        - Pentru că ți-ar face un cioc lat.
   3) - Ce este acela un film porno?
        - Este un film la care, în loc de pop-corn, se mănâncă pop-porn.
   4) - Câte amante are voie să aibă un tătic?
        - Da.
   5) - Dar un bunic?
        - Da, da.
    6) - Ce sunt acelea desene reanimate?
         - Sunt filme cu Tom și Jerry în regia lui Raed Arafat.
    7) - Ce înălțime are Dunărea?
         - Munții Pădurea neagră.
    8) - Ce culoare politică are nenea Macron?
         - Verde de Paris.
    9) - Pot să-l fac și eu bou pe deputatul nostru?
         - Nu, tu poți să-l faci doar vițel.
   10) - Câte picioare au trei miriapozi?
          - De trei ori mai multe.
   11) - Am voie să-mi las și eu mustață pe oală?
          - Ai, dar numai pe oliță?
   12) - De ce mama îi dă tatei vin roșu înainte de culcare?
          - Pentru că are și în pat nostalgii comuniste.
                                    Mihai Frunză
                             encicloped brexitanic


Ultimele știri globale

care au ajuns din gură în gură la urechea lui Mihai Frunză

   * În județul Alba s-au născut mai mulți copii negri. Fericitele mămici și-au explicat fenomenul prin faptul că, în momentul concepției, bărbații lor erau închiși.
   * În același timp, membrii unui trib de boșimani din sudul Africii s-au înscris in corpore în Societatea pentru o lume deschisă.
   * Un fost președinte al României, mare admirator al lui Donald Trump, și-a vopsit părul în portocaliu, deși este complet chel.
   * La granița dintre Rusia și Brazilia s-a intensificat contrabanda cu vodcă poloneză falsificată în Ucraina subcarpatică.
   * Maratonul de anul viitor de la Polul Sud se va desfășura tot la Polul Nord.
   * Un terorist radical fundamentalist islamist a declarat că  s-a cam săturat de Isis și că intenționează să se cupleze cu Osiris.
   * Facebook a recunoscut  că ne-a furat datele personale și a promis solemn că, în viitorii ani, ni le va da înapoi.
   * Pentagonul a anunțat că-și va retrage trupele din Orientul Mijlociu. Este vorba de trupele rock, care vor fi înlocuite cu trupe pop și reggae.
   * Fenomenul globalizării pare că se apropie de final. Asociația canibalilor profesioniști din Papua - Noua Guinee a anunțat că anul trecut a avut în meniu turiști din 160 de țări.
   * Un columbofil din Columbia a realizat o statuie a lui Cristofor Columb călare pe un porumbel călător.
   * Un grup de parlamentari a propus ca România și Costa Rica să fie legate printr-un tunel secret subteran.





Cabina telefonică

o schiță umoristică de Mihai Frunză

   Am intrat în ogradă. E splendid. Peste tot numai ierburi. Plus bălării, flori de câmp și tufișuri. Dintr-un tufiș, îmi țâșnește în față o nevăstuică.
   - Bine ați venit! zice ea. Sunt Vasilica, nevasta nelegitimă a lui Liviu.
   - Bine v-am găsit! zic eu. Dar Liviu nu-i acasă?
   - Nu este. E la primărie. Conduce ședința consiliului comunal care va vota bugetul pentru neasfaltarea uliței principale. Dar... poftiți! Până vine el, eu voi fi gazda cea primitoare. Să vă servesc cu o dulceață de vișine amare?
   - Mulțumesc, zic eu cu un glas puțin înghesuit. Voi servi ceva mai târziu. Acum, aș vrea să-mi spuneți unde este toaleta. Vreau să dau urgent un telefon discret.
   - Mergeți în fundul curții, zice ea. Veți da de o cabină albastră. Este cabina de vot în care Liviu s-a ales consilier. A adus-o acasă ca amintire și a transformat-o în cabină telefonică. În ea, trăiește acum cele mai plăcute clipe.
   Pornesc spre fundul curții. În trecere, văd și fundul Vasilicăi. Abia încape în tindă. Simt că nu mai suport și alerg sprinten spre cabină. Un dulău imens apare de niciunde și îmi accelerează deplasarea la maxim. Vrea să-mi composteze turul pantalonilor. Reușesc să ajung neatins. Intru în cabină. Înăuntru, este doar o gaură larg deschisă spre hău și o poliță cu o ștampilă. Hârtie igienică nu este. Mă așez deasupra hăului și sunt învăluit de fericire. Abia atunci, văd că undeva atârnă un creion legat cu ață, iar pe pereți se înșiră scrise o mulțime de cuvinte drăguțe și triviale la adresa guvernului, a primarului și a consilierului Liviu. Mă întind și eu spre creion  să scriu ceva despre Vasilica care nu mi-a dat hârtie și din cauza asta va trebui să stau acolo până mă usuc. Nu apuc să ajung la creion, că telefonul meu mobil de ultimul tip alunecă din buzunar și cade zgomotos în hăul rustic.
   Ies nervos. Vasilica mă întâmpină plină de zâmbet:
   - Am auzit bâldâbâcul produs de telefonul căzut, zice ea. Înăuntru mai sunt vreo sută. Uite așa ne descoperim noi dușmanii politici. Dar... nu vă faceți inimă rea, pentru că tot răul are și un bine: ați scăpat de interceptări care, de acum încolo, vor avea un miros total dezagreabil.



Cronică literară DUPĂ URECHE

POVESTEA LUI HARAP-ALB de Ion Creangă

    La prima vedere, pare a fi un basm de adormit copiii. Dar... nu-i chiar așa. Personaje fioroase ca ursul cel bestial și spânul cel urât nu le pot produce micuților decât insomnii. Chiar eroii pitorești precum Setilă, Flămânzilă, Gerilă, Păsărilă nu pot nicicum să te adoarmă.
   Așa că, eu cred că povestea este o alegorie pentru adulți care îmi confirmă o veche teorie a conspirației. Ion Creangă a primit, probabil, de la colegii lui junimiști, sarcina nobilă de a scrie un basm care va deveni în istorie o realitate.
   Personajul principal este fiul unui împărat care merge la curtea altui împărat ca să-i moștenească tronul. Nu întâmplător, împăratul acela se numește Verde. Pe drum, prințul este făcut slugă de Spânul cel rău, care-i dă numele de Harap-Alb. Ce ne spune acest nume? Că în secolul 19 a început să se pună și la noi problema înlăturării segregației rasiale. Un om negru alb este o soluție de compromis satisfăcătoare.
   Împăratul Verde și Spânul îl supun pe Harap-Alb la niște teste dure: să aducă sălățile din grădina ursului (un fel de brocoli din China ursului panda), să aducă pietrele prețioase din pădurea cerbului (să fie oare tezaurul României?) și să aducă fata zurlie a împăratului Roșu. Harap-Alb le rezolvă pe toate, îl elimină pe odiosul Spân și în final se însoară cu prințesa roșie. Regatul împăratului Verde devine Roșu și cei doi au trăit fericiți până la adânci bătrâneți. După care împărăția ajunge pe rând la Gheorghiu-Dej, la Ceaușescu și, cu voia dumneavoastră ultimul pe listă, la Ion Iliescu. Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa! Sper că nu m-am făcut de râs, căci vorba aia: Râzi tu, Harap-Alb, dar nici cu Liviu Dragnea nu mi-e rușine!
                                                          Mihai Frunză
                                            de pe un lăstar al lui Creangă





ROMÂNIA PITOREASCĂ


                                           

     * Pentru evitarea falimentului, autorităţile locale vor să transforme "Târgul de fete" de pe Muntele Găina în "Târgul de puicuţe" de pe Muntele Fetiţa.

     * Un grup de speologi olandezi care au explorat recent Peştera Muierii au ajuns la concluzia că este mai mult decât necesară conectarea acesteia la reţeaua de apă caldă.

     * La Suceava se va deschide un muzeu al pădurii care va prezenta ca principale exponate ultimii doi copaci existenţi în nordul Moldovei.

     * Mândria noastră turistică, în speţă castelul Bran, va fi puternic concurat de castelul Stan care se construieşte în Kazahstan.

     * Consiliul Naţional al Audiovizualului cere, ca din motive de decenţă, reportajele din Sulina şi Băicoi să fie programate numai după miezul nopţii.

     * Celebrul cântăreţ Elton John şi-ar dori un turneu mondial care să înceapă cu un pelerinaj în localităţile noastre Fundulea, Fundeni şi Fundu Moldovei.

     * Societatea Internaţională a donatorilor de sânge albastru îşi va deschide o filială şi în România care, în mod firesc, va purta numele de "Contele Dracula".

                                                           Mihai  FRUNZĂ




                                                   VIITOR  TURISTIC

                                                      În ţara cu manele
                                                      Scăpăm de griji, o droaie,
                                                      De vom avea tunele
                                                      Prin munţii de gunoaie.

                                                                      Mihai  FRUNZĂ  










Mitică Catargiu se întoarce


CUM  SĂ-ȚI FACI UN NUME
schiță umoristică de Mihai Frunză

   - Cum vă numiți? întreabă omul de la ghișeu
   - Mitică Catargiu, răspunse discret și sfios Mitică Catargiu.
   - Și ce doriți de la noi?
   - Doresc să-mi schimb numele. Cică este cacofonic. Mi-au spus-o colegii mei, sudorii autogeni de la Șantierul naval din Predeal. Se distrează copios pe seama asta și nu mai vreau.
   - Și ce nume nou preferați?
   - Costică.
   - Bine, dar și Costică este un nume cacofonic. Ca și Lică, Vasilică, Tăsică, Marinică.
   - Deci, nici Costică nu-i bun. Bine, atunci aleg Petrică.
   - Omule, nu înțelegi? Toate numele terminate în ică sunt cacofonice.
   - Am înțeles că doar nu-s chiar bou. Ca atare, mă voi numi Petrilă. Nu se mai termină în ică ca Petrică, ci în ilă ca Petrilă.
   -Petrilă nu-i nume de om, zise funcționarul. Este nume de oraș în Valea Jiului.
   - Nu-i adevărat, zise Mitică. Acela este Petroșani. Și nu-mi place. Petroșani Catargiu sună ca naiba!
   - De acord, domnule Mitică. Și de aceea vă propun numele de Mitu. Vine tot de la Mitică. Mitu Catargiu ar suna foarte bine.
   - O fi sunând, dar n-are prestanță. Mai bine ar suna Gogea Mitu Catargiu.
   - Domnule Mitică, Gogea Mitu era un uriaș. Dumneata ai un metru jumate. Sudorii autogeni vor râde și mai abitir.
   - Ai dreptate. M-am răzgândit și aleg numele Mitică.
   - Bine, dar Mitică este numele actual!
   - Acela este alt Mitică.  Mai vreau și un Mitică nou. Mă voi numi Mitică Mitică Catargiu.
   - Cetățene, dacă vrei să-ți dedublezi personalitatea, e o idee. În acest caz, numele cel nou ar trebui să fie Mitică Mitică Catargiu Catargiu. Ce părere ai?
   - E perfect. Și are avantajul că îmi voi sărbători onomastica de două ori.
   - Da, dar cu cacofonia cum rămâne?
   - Care cacofonie? Mitică Mitică sună foarte frumos și nu-i cacofonic. Ca și Catargiu Catargiu. Gata, puteți să faceți actele! Și, dacă nu te superi, cu cine am avut onoarea?
   - Cu Ion Ion, răspunse funcționarul. Dar, acum mi-ai dat și mie ideea aia grozavă și am să-mi schimb și eu numele. Mă voi numi Ion Ion Ion Ion.





Cronică literară după ureche

Un chilipir bibliofil

Robinson Crusoe de Daniel Defoe

    Apărut în 1719, cică ar fi primul roman scris în limba engleză. Este inspirat din aventura lui Alexander Selkirk, un marinar scoțian naufragiat pe o insulă exotică pustie. Asemeni lui, pățește și acest imaginar Robinson Crusoe din romanul lui Defoe.
   Pe insulă se bucură de o viață ca-n povești: cocotieri, palmieri, maimuțe, bananieri, papagali, păsări colibri, șerpi boa, din când în când pirați demenți, fructe de mare, marinari răsculați, rechini, scorpioni și alte vietăți drăguțe precum o căpriță de care se și îndrăgostește. În viața lui Robinson mai apare un personaj: un indigen puțintel canibal. Nu apucă să-l mănânce pe apetisantul Crusoe, pentru că acesta l-a convertit rapid și salutar la creștinism. Ca atare, aborigenul ținea post de carne și a fost botezat Vineri.
Nu ne este clar dacă Vineri a devenit catolic sau anglican, dar asta e mai puțin important.
   După 28 de ani, viața în Paradis se sfârșește. Robinson este pescuit de o corabie și dus acasă. La Londra îl aștepta o viață ca la Londra: nevastă, aglomerație, ceață, omnibuze, soacră, pâclă, taxe, ponei, burniță, impozite, negură, datorii la bancă, Shakespeare, hoți de buzunare, vagabonzi, căderea bursei, polo pe cai, detectivi particulari, omletă cu cârnați, biftec tartar. Vineri ținea post.
                                                                 Mihai Frunză
                                                            singur în bibliotecă



Capodopere văzute altfel

Admirație pentru Gioconda arătată în limba română

Gioconda de Leonardo da Vinci

   În materie de artă, fiecare om are un ideal măreț. Al meu s-a numit Gioconda. De mic copil, o visam și mi-o închipuiam ca pe un tablou gigantic și copleșitor. Într-un târziu, viața m-a adus și prin Paris. Firește, fuga la Luvru!
   Stau la coadă vreo trei ore, înconjurat de o masă compactă de turiști chinezi. Intrăm prin piramida de sticlă ce se potrivește cu muzeul ca nuca-n perete. La intrare, suntem controlați riguros. Chinezii se cam gâdilă și râd întruna. De mine se apropie o jandarmeriță superbă. Îmi surâde în stilul Giocondei și mă ia la pipăit. În dreptul buzunarului stâng de la pantaloni, simte ceva drept.
   - Ce este aici? întreabă ea cu ochii mari și ușor migdalați.
   - Un briceag, zic sfios. Nu mă despart de el niciunde. Cu el deschid conservele de ton chinezesc.
   - Îl lăsați aici și-l recuperați la ieșire! Este o armă albă.
   Îl las, deși briceagul meu nu este alb, ci roșu. Intru în muzeu. Luvrul este un labirint imens. Eu vreau s-o văd doar pe Gioconda. Trec pe lângă Venus din Milo și o ignor cu mândrie. În trecere, aud o voce care vorbește într-o franceză cu un pronunțat accent manciurian:
   - Ce neatenți! I-au rupt mâinile în timpul transportului!
   Între timp, eu mă rătăcisem. Peste tot, sunt înconjurat de tablouri mari cât peretele sau de tapiserii flamande mai mari decât peretele. Chinezii mișună peste tot. Îi cer unuia o busolă. Zice că n-are, dar vrea să-mi vândă o forfecuță de tăiat unghii scăpată de rigurosul control. O iau cu doi euro. Chilipir, nu alta.
   În sfârșit, spre seară, ajung în sala Giocondei. Inima îmi bate ca nebuna, deși se făcuse cât un purice. Mă uit peste tot, dar Gioconda nicăieri. Întreb un ghid:
   - Unde este frumoasa Mona Lisa?
   - Acolo! îmi arată el spre marea galbenă care se holbează de la o distanță apreciabilă la tabloul deocamdată invizibil. Dau la o parte cam violent vreo 30-40 de asiatici și ajung în față. Tabloul tot nu se vede. În cele din urmă, îl zăresc camuflat într-o chestie din sticlă. Este atât de mic, încât celebrul zâmbet nici nu se distinge. Sunt dezolat și-mi vine să plâng.
   Chinezii mă împing nerăbdători și mă elimină din fața visului artistic al vieții mele. Ghidul mă întreabă:
   - Ați văzut-o?
   - Nu, zic eu printre lacrimi.
   - Nu-i nimic. Luați acest poster. Cu 20 de euro puteți s-o vedeți zâmbind oriunde și oricând.
    Iau posterul și plec. La ieșire, îmi cer înapoi briceagul. Fata cea superbă îmi zice:
   - Nu mai avem bricege, dar vă ofer cu plăcere această merveioză halebardă.
                                                           Mihai Frunză
                                                     giocondofil odendron



Marele zid chinezesc

Rețetă chinezească pentru slăbit: pui Shanghai de nucă de cocos

schiță umoristică de Mihai Frunză

    Este ora prânzului. Hanibal se așază la masă plin de pofte. Pompilia gătește minunat, iar tubul său digestiv o așteaptă cu nesaț. În sfârșit, apare cu un platou pe care se lăfăie o grămăjoară fleșcăită.
   - Ce-i spârcâiala asta, zeița mea culinară? întreabă Hanibal vădit nedumerit.
   - Este orez li-peng cu sos de goji, tofu și fufu, zice ea plină de mândrie.
   - Dar cu ce am greșit? Dacă ți-am greșit cu ceva, puteai să-mi oferi un sos de kung-fu. Tofu și fufu îmi displac.
   - Ai greșit, că ești gras ca un porcușor, suinul meu drag. Am citit undeva că regimul alimentar chinezesc este cel mai sănătos. Așa că trebuie să mai slăbești și asta n-o poți face cu sarmale și cârnați.
   - Te pomenești că o să-mi dai șarpe, șerpoaica mea constrictoare!
   - Asta o să-mi dai tu diseară în pat, carnivorule!
   - Sună ispititor, zice Hanibal. Dar ca să fac față, am nevoie de proteine, nu de fufu. Te rog să mă servești cu o ceafă de porc la grătar.
   - O să-ți vezi tu ceafa doar la Crăciun, inconștientule! Acum ți-am pregătit proteine sănătoase. Ia privește!
   - Ce-i porcăria asta cu aspect oribil? zice Hanibal privind exoftalmic și oripilat farfuria aproape goală.
   - Nu-i porcărie. Este pangasius cu sos de soia. Se numește sos Shanghai.
   - Nu vreau pangasius! Cică este un pește hrănit cu bălegar uman.
   - Nici vorbă, puișor! Este hrănit cu bălegar de iac tibetan. Ziarișii ăștia porcoși sunt în stare să denigreze iremediabil regimul chinezesc.
   - Și bine fac, se rățoiește Hanibal. Este un regim comunist odios!
   În cameră, își face apariția pisicuța Fifi. Miorlăie înfometată. Pompilia sare imediat de pe scaun și-i pune în farfuria ei specială niște bucățele cu aspect rumenit și miros apetisant.
   - Ce i-ai dat? întreabă Hanibal contrariat.
   - Cotlet de porc Mangalița în sos de vin Cabernet Sauvignon 2011.
   - Aha! De ce nu-i dai și ei tofu și fufu?
   - I-am dat, dar nu vrea și pace. E carnivoră, iar șoareci nu mai avem. I-a mâncat pe toți, scroafa. S-a îngrășat la fel ca și tine.
    Hanibal s-a sculat de la masă flămând ca un veritabil somalez. Și la cină a mâncat tot mai nimic. Pompilia pregătise file de salată roșie Beijing cu sos Confucius. S-a culcat visând că urcă munți de jambon pe scărițe de purcel marele alb de Bazna. Somnul nu se lipea de el din cauza zgomotului cumplit produs de interminabilele lui mațe. Pe la miezul nopții, s-a dat jos din pat și a dispărut în noaptea bucătăriei...
   ... Pompilia sforăia abitir. Deodată, a fost trezită brutal de niște miorlăieli cumplite. A năvălit în bucătărie cu sufletul la gură. În fața ochilor, i-a apărut un tablou fioros: Hanibal ținea în mâna stângă pisica și în cea dreaptă un satâr uriaș.
   - Ce faci aici, câine nemernic? întreabă Pompilia cu glas gâtuit.
   - Ce să fac, aminoacida esențială a vieții mele? Pregătesc o mâncare chinezească pe bază de proteine din cotlete de porc Mangalița.










Ghid de cultură generală

Motto: Numai prin cultură vom supraviețui. (Miciurin)

                      
   PORUMB= Salvarea lui Cristofor Columb care, atunci când a pus-o de mămăligă pentru că n-a descoperit India, a putut să se laude cu un știulete ceva mai mare.
   CARTOF= Singura explicație pentru care locuitorii statului Colorado au nasul borcănat și gândaci de bucătărie.
   MENTĂ= Ceaiul pe care funcționarii publici îl încălzesc aprinzând focul prin frecare.
   PĂPUȘOI= O femeie bine crescută pe care, dacă totuși vrei s-o cucerești, trebuie s-o gratulezi cu același eficient Păpușă mică.
   CASTRAVETE= Una dintre paradoxalele fantezii feminine: îl visează  în taină ca să și-l pună pe față tăiat în felii.
    MĂRAR= În unele cazuri, este singura dovadă că tradiționala noastră cultură a fost pusă pe picioare.
   PERLE= Din cauza deficitului bugetar, cultura noastră n-are bani și pentru așa ceva.
   CÂNEPĂ= Iată pentru ce indienii umblă cu bustul gol: își fumează cămășile!
   ROȘII= Deși reprezintă majoritatea în parlament, le importăm din Turcia și din Olanda.
   CEREALE= Ce reale mi se par minciunile care ne asigură că se poate mânca o pâine și la noi în țară!
   SERĂ= Pentru că are un efect dăunător atmosferei, îi lăsăm pe bulgari să o folosească și să se încălzească global.
                                                                             Mihai Frunză
                                                              de pătrunjel importat din China    




E greu să scrii ca Caragiale

Nimic nu este mai util ca cartea

ONOMASTICĂ CATIFELATĂ
  O schiță umoristică de Mihai Frunză

    Mitică Catargiu, fierar-betonist la șantierul naval din Sinaia, este tare abătut. Soția lui, Maricica, l-a mirosit imediat și l-a întrebat:
   - Ce-i cu tine, Muțunache? Nu ești în apele tale.
   - Așa este, raza mea de soare cu dinți. Sunt îndrăgostit.
   - În sfârșit, porumbelul meu călător fără bilet! Credeam că m-ai luat numai din interes.
   - Nu de tine, orhideea mea culinară. De Floricica de la sculărie.
   - Frumușică fată! zice Maricica. Mergi și rezolvă problema! Eu am să te aștept în prag cu drag. Vezi să nu te faci de râs, așa cum te-ai făcut cu mine aseară. Concentrează-te!
   - Nu-i simplu, pajiștea mea nocturnă. Floricica nu se uită la mine.
   - A dracului târfă ordinară! se revoltă brusc Maricica. Ce nu-i place? Ești frumușel și înalt ca un cocostârc pitic. Și, în plus, chiar de nu te place, să facă și ea o excepție! Doar s-a culcat cu toată secția de ciocănari pneumatici.
   - Cică n-am stil, zice Mitică. Și nu-i vorbesc cu eleganță lingvistică.
   - Nu-i adevărat, trubadurul sufletului meu casnic. Cu mine vorbești numai în metafore. Ah, stai așa că mi-a venit o idee! Scrie o poezie pe care i-o dedici ei. O publici într-o revistă literară și cu siguranță matracuca va cădea în limbă. Apoi îți va cădea și în brațe ca o molie pe lampă. Dar îți pun o condiție: de două ori și gata! Îi ajunge coropișniței!
   Zis și făcut. Mitică a scris sonetul intitulat Floricica și s-a prezentat cu el la redacția hebdomadarului lunar Sinaia lirică. Redactorul l-a citit și a zis:
   - E minunat! Se simte că e scris din suflet. Cine-i fericita?
   - Floricica, răspunse Mitică suspinând.
   - Trebuia să-mi închipui. Acum, chiar mi-o închipui. Figurile de stil folosite în poezie sunt mărinimoase. Ochii - hublouri de corvetă acostată în portul australian Agigea. Gura - corolă deschisă de floricică carnivoră. Sânii - obcine bucovinene în număr par înfipt în inima mea palpitândă. Parcă o cunosc și eu pe Floricica asta, dar nu știam că e carnivoră și nici bucovineancă.
   - Este, confirmă Mitică. E din Piatra - Olt.
   - Sonetul e minunat, conchide redactorul. Dacă trecem peste cacofonia floricică carnivoră, am putea să spunem că este perfect. Totuși, nu-l putem publica.
   - De ce? sare Mitică dezamăgit.
   - Pentru că și numele dumitale, stimate poet, este o cacofonie: Mitică Catargiu! Ar fi o impietate literară ca un sonet atât de sensibil să fie semnat cu un nume atât de scatologic. Ne-am face de râs și noi nu suntem un hebdomadar umoristic.
   - Și ce putem face? întreabă Mitică profund dezolat.
   - Ar fi o soluție. Singura. Floricica asta carnivoră mi-a trezit și mie un interes liric neașteptat. De aceea, îți cumpăr sonetul și îl semnez eu.
   - Și dumneata cum te numești?
   - Costică Cataroi, dar voi folosi pseudonimul Cataroi Costică.






Un cavaler adevărat te invită la un vin nobil


CRONICA LITERARĂ DUPĂ URECHE
Contele de Monte-Cristo de Alexandre Dumas

   Mi-am adus aminte de acest roman citit în fragedă tinerețe, vizitând un vechi prieten dintr-un județ vecin. Toată lumea știe că eroul romanului, Edmond Dantes, ajunge în temniță pârât fiind de niște buni prieteni ca fiind omul lui Napoleon Bonaparte, care era exilat pe insula Elba. Unul dintre amici îi fură și iubita, pe frumoasa Mercedes. După mulți ani, Dantes evadează, ajunge bogat și își cumpără titlul de conte. În final, se răzbună crunt pe delatori. Unul ajunsese, între timp, baron...
   ... Aici am ajuns la povestea prietenului meu care mi s-a plâns cu foc că județul lui a ajuns feuda unui baron modern, un tip vulgar și semianalfabet, care a pus mâna pe tot ce mișcă în zonă.
   - Ne-ar trebui și nouă un conte de Monte-Cristo care să-l pună cu botul pe labe, zice prietenul cu jale în glas.
   - Are și Mercedes? întreb eu cu o ușoară ironie.
   - A avut vreo patru, dar le-a măritat. Acum are patru Audi și un Lamborghini. Le ține în garajul de la subsolul castelului. Spune-mi, te rog, contele este mai mare decât baronul?
   - După câte știu eu, este mult mai mare.
   - În cazul acesta, ne trebuie neapărat un conte. Doar un conte ar putea să ne răzbune și pe noi și să-l lege pe acest baron hoț și corupt. Eu aș propune ca procurorului general să-i fie conferit titlul de conte.
   - Dragă prietene, îl liniștesc eu, îți amintesc că în romanul lui Dumas, unul dintre ticăloși a ajuns baron, iar celălalt procuror general al republicii. Așa că... mai gândește-te!
                                                                Mihai Frunză
                                                            cavaler cu femeile

Iubire și prejudecată


Ilustrația aparține maestrului Antonică Marin

o schiță umoristică de Mihai Frunză

   Hanibal și Pompilia s-au cunoscut la o nuntă, în București. Au fost puși la masă unul lângă altul, doar-doar se vor lipi și ei. După a treia ceafă de porc, Pompilia l-a întrebat, mânuind abil scobitoarea:
   - Cum te cheamă, comesene?
   - Hanibal, a răspuns Hanibal, mestecând cu spor câte două sarmale pe secundă.
   - O, ce nume rar! Îmi dă fiori. Așa îl chema și pe nebunul care omora femei într-un film de groază.
   - Nu sunt eu acela, se scuză Hanibal. Numele lui se scrie cu doi de n.
   - Am greșit puțin, o drege Pompilia. Atunci, ai un nume de elefant.
   - Nu de elefant, draga mea! Este numele unui conducător de oști cartaginez care folosea elefanți în războaie, în loc de tancuri.
   - Așa, care va să zică! Și era mare?
   - Foarte mare. Cât pe-aci să cucerească Italia.
   - Atunci, e bine. De unde ești, Hanibal?
   - Din Brăila!
   - Vai, ce oraș frumos! Și ești rudă, cumva, cu marele Terente?
   - Nici pe departe. Terente era un bandit odios. Și, de fapt, nici nu sunt brăilean. Sunt vrâncean.
   - Vrâncean! Și ce-ai avut cu moldoveanul, omule? Te-ai dat cu ungurul și  l-ați omorât ca să-i luați oile. Foarte urât din partea voastră!
   - Cred că glumești, zice Hanibal uluit.
   - Sigur că glumesc. Dar nu glumesc când sper că ești un adevărat fiu al Vrâncioaiei. Toți copiii ei au fost făcuți cu Ștefan cel Mare. Cel Mare am zis! Realizezi la ce mă gândesc și cum devine treaba?
   - Nu vreau să te dezamăgesc, zice Hanibal cu sadism, dar Ștefan cel Mare era foarte mic. În jur de un metru și 65.
   - Cum naiba!? se miră Pompilia. Și atunci, ce avea mare?
   - Vitejia. Era mai viteaz decât Mihai Viteazul.
   - Bine, își revine Pompilia în fire, acum să nu crezi că sunt una din alea la care mărimea contează. La mine contează să fie mare un singur lucru: contul bancar.
   - Aici ai nimerit-o, minți Hanibal cu seninătate. Contul meu este mare. Sunt un mare poet și am câștigat o sumedenie de premii. Cel de la Vaslui a fost chiar enorm.
   - Te cred, zice Pompilia. Și știi de ce? Pentru că ai nasul mic. Numai mincinoșii au nasul mare.
   - Ce prostuță e! își zise Hanibal în gând cu un surâs șmecher. Dacă ar ști că doctorul Cuțitaru mi l-a tăiat de două ori din cauza unei deviații de sept. Un pumn de oase a scos din el!
    Hanibal își reveni din gânduri, o privi în ochi și o întrebă:
    - Câți ani ai, iubire?
    - Aproape 30, dragostea mea.
    - Ești și tu cam mare. Totuși, nutresc o mică speranță: sper că nu ești și fată mare. La vârsta asta, aș fi nevoit să te dinamitez. În plus, dacă ești virgină la 30 de ani, înseamnă că nu s-a uitat niciun bărbat la tine,  pentru că ești ori frigidă, ori misogină, ori urâtă. Și nu pari. Ești chiar apetisantă!
   Pompilia i-o taie scurt:
   - Scuză-mă puțin! Trebuie să-mi pudrez nasul.
   A mers la telefonul din hol și a format un număr:
   - Alo! Doctorul Cuțitaru? Bună seara! Am o problemă. Știți, săptămâna trecută, m-ați făcut virgină. Nu trebuia. Vreau să mă faceți iar cum eram. Nu pot să cred așa ceva! Cum, alte 20 de milioane? Nu mai am, măcelarule! Nu vă mai săturați de bani, corupții dracului!
   Pompilia a trântit telefonul, a revenit la masă și a zis cu sfioșenie:
   - Hanibal, n-am încotro. Trebuie să-ți fac o mărturisire rușinoasă: sunt virgină!
   - Slavă Domnului, rostește Hanibal sărind în sus de bucurie, mai-mai să spargă candelabrul. Mâine mergem și băgăm actele!