Cronică literară după ureche

În pat, scriitorii folosesc întotdeauna poziții originale.

PATUL LUI PROCUST - de Camil Petrescu

   Procust a fost un tâlhar legendar care-și sechestra victimele și le adapta picioarele la lungimea patului său. Prin tăiere sau prin alungire, după caz. După cum se vede, Procust avea o viziune profund comunistă și dorea să creeze o lume în care toți să fie egali. Camil Petrescu a preluat această idee sadică și a scris un roman de dragoste interesant, schimbând numele lui Procust în Fred Vasilescu.

   Ideea mă fascinează și pe mine, căci de multă vreme mă visez egal în pat cu Roxana Ciuhulescu - 1,92m - în ciuda faptului că eu nu am decât 1,68. Doamne ferește, spre deosebire de Procust, eu n-aș vrea să-i tai picioarele. Dacă este neapărată nevoie, mai degrabă i-aș tăia capul. Totuși, am speranța că în pat și în poziția culcat vom deveni oarecum egali și fără tăieturi !

   Apropo de poziții, mă surprinde poziția lui Traian Băsescu față de Elena Udrea, pe care nu dorește s-o vadă în cătușe. Părerea altor critici este că jocul  cătușelor are farmecul lui și este de un erotism provocator. Am rezerve doar față de jocul cu biciul pentru că îmi amintește de crudul și fiorosul Attila, poreclit biciul lui Dumnezeu. În ciuda lui Attila, am o deosebită aplecare spre unguroaice. Din păcate, n-am întâlnit nicio unguroaică cu picioare foarte lungi. Dar, mai caut! Probabil, ca orice unguroaică, se va numi Roza, va avea o piele trandafirie și va găti un gulaș delicios. O voi iubi cu discreție, dar îi voi pomeni numele cu plăcere. Spre deosebire de Camil Petrescu, prozatorul care crede că, dacă și-a numit femeia din roman Doamna T , dă dovadă de o discreție cavalerească. Pe naiba! Lasă că știm noi cine este această doamnă T !

   Cu toate aceste poticneli onomastice, Patul lui Procust, apărut în 1933, este un roman de dragoste al cărui subiect rămâne și astăzi în picioare.

                                                         Mihai Frunză

                                                      - dentist ortoped -

Definiții ofilite

Frunză printre frunze care nu se ofilesc niciodată.

    FRUNZE= Obsesia sezonieră a poeților romantici și a măturătorilor de stradă.

    CRAME= Puzderie de localuri care se deschid toamna; concurența este acerbă și a inspirat un film românesc care se va intitula Crame contra crame.

    BRUMĂ= Puținii bani pe care gospodinele îi mai pot da pe murături după ce bărbații se întorc buzunăriți din crame, mustării și bodegi.

    MUSTĂRIE= Un fel de cabinet medical recomandat suferinzilor de constipație.

    PASTRAMĂ= Motivul pentru care îmi vizitez dentistul numai toamna.

    BURNIȚĂ= Mană cerească pentru podgorenii care vor să-și boteze vinurile și pentru primarii care n-au stropit străzile toată vara.

    MURĂTURI= Vecinii de la ultimul etaj care sunt mereu murați pentru că le plouă în casă.

    GOGONELE= Minciunile ușor gogonate debitate nevestelor toamna, pretextând că am ajuns acasă dimineață din cauza ceții.

    CEAȚĂ= Tulburare de vedere a bărbaților atunci când dau cu ochii de o dulceață blondă.

    BACOVIA= Poet care n-ar mai fi ajuns poet dacă trăia într-o țară cu o climă mediteraneană.

     NOROI= Mizeria pe care candidații la deputăție o folosesc pentru a se împroașca reciproc, motiv pentru care alegerile parlamentare au loc numai toamna.

                                                  Mihai Frunză

                                               căzută-n calea ta

Cronică literară după ureche

Toate pânzele sus de Radu Tudoran

   Scris în 1954, în plin imaginar realism socialist, a fost unul dintre romanele preferate ale fragedei mele copilării. Cu el și cu goeleta Speranța  am călătorit pe Mediterana și peste marele Atlantic, într-un timp în care călătoria era doar un vis. Nu că n-ar fi un vis și în ziua de astăzi, când avem voie să cutreierăm lumea dar, ne reține teama că vom avea rău de mare. Răul de mare este o senzație cumplită în care îți vine să dai la rațe și este produs de legănatul navei pe valurile uriașe.

   Mai există și un altfel de rău de mare, perceput tot ca o senzație cumplită produsă de un mare rău: dictator, președinte de țară sau de consiliu județean sau chiar un mic director. Răul de mare produs de Ceaușescu este de neuitat pentru că a atins perfecțiunea. Cel produs de Ion Iliescu a fost ceva mai suportabil pentru că acesta ne-a chinuit zâmbind cu gura până la urechi.

   Cu Traian Băsescu a fost cu totul altceva. Ca marinar și căpitan de vas, am văzut în el un Anton Lupan al goeletei România. Ca să ne scape de posibilitatea de a trăi un veritabil rău de mare, el ne-a lăsat din start fără flotă. Totuși, ca orice român, n-a mers până la capăt și nu ne-a lăsat și fără bricul Mircea , o navă cu pânze care ne amintește de corabia lui Radu Tudoran. În felul acesta, Speranța cititorului mai crede că este posibil ca Anton Lupan și bucătarul Ismail să-l găsească pe amicul lor franțuz, Pierre Vaillant...

    ... iar noi putem spera ca bricul Mircea să dea, undeva prin lume, peste goeleta Speranța navigând sub pavilion grecesc, panamez sau liberian.

                                                      Mihai  FRUNZĂ

                                                mus-tăcios de Dunăre

Turist prin podgorii

   COTNARI= Intru în prima mustărie. O chelneriță slabă îmi pune în față o pastramă grasă și o sticlă cu vin de Murfatlar.

   ODOBEȘTI= Singurul birt din târg mă primește ospitalier. Mă așez. Fața de masă este galbenă. Chelnerul mă asigură că este așa de la grăsimea de gâscă ecologică pe care mi-o recomandă alături de o la fel de galbenă sticlă cu vin de Murfatlar.

   PIETROASA= Cârciuma din sat este cochetă. N-au decât un singur fel de mâncare: ciulama de pui. Gust hulpav. Puiul pare mai degrabă cloșcă. Vreau să-mi dreg gustul cu un vin. Cârciumarul mă asigură că are în pivniță un tezaur rar cu vinuri de aur, descoperit de el la Murfatlar.

   DRĂGĂȘANI= O cramă de lux îmi face cu ochiul. Intru prudent și cu sfială. Pe un perete domină portretul unui tip cam încrezut. Pare un om cu bani și se numește Mugur Isărescu. Chelnerul poartă frac și mă invită să iau loc pe o bancă sculptată cu o emblemă națională. Îmi recomandă specialitatea casei: ostropel de homari, stropit din belșug cu tămâioasă de Murfatlar.

   PANCIU= Aici, merg la un prieten, cunoscut rebusist. Momentul festiv al revederii trebuie sărbătorit cu șampanie. De Panciu?, întreb cu speranță în glas. Nu, amice! îmi răspunde, de Murfatlar!

   TOKAJ= Aflat în Ungaria, în trecere spre Austria, străbat și această celebră podgorie. Dau să mă opresc ca să le degust vinul. Renunț în ultima clipă la vederea unui panou uriaș pe care scrie: Tokaj, oraș înfrățit cu Murfatlar.

   MURFATLAR= Am ajuns aici din greșală, rătăcind drumul spre Jidvei. N-am ce face și intru în prima cramă ce-mi iese în cale. Un vin de Murfatlar! comand cu decizie de neclintit. Chelnerul se uită la mine chiorâș și zice: N-avem! Vă putem oferi doar Cotnari, Odobești, Pietroasa,Drăgășani, Panciu și Tokaj !

                                                  Mihai  Frunză

                                            dezgustător de vinuri

Cronică literară după ureche

O cronică literară după ureche se face citind o carte cu un singur ochi.

Enigma Otiliei  de George Călinescu

   Sătul până în gât de critică, de istorie literară și de citit romanele altora, George Călinescu a simțit nevoia să se răzbune pe noi scriind el însuși câteva romane. Cel mai cunoscut este Enigma Otiliei. Criticii criticului susțin că romanul este balzacian. Eu nu cred, pentru că Balzac n-a scris nici un rând în limba română și nici Călinescu în franceză.

   Am citit romanul pe când eram student la medicină, ca și Felix, eroul cărții. N-am înțeles eu prea bine atunci mecanismul literar, dar am înțeles că, în dragoste, femeile sunt enigme nedezlegabile. Otilia, o fată cam sclifosită, în loc să-l prefere pe Felix, a fugit în lume cu Pascalopol, un boșorog plin de bani. Revoltat, n-am mai citit finalul cărții și l-am trecut pe George Călinescu pe lista mea neagră.

   Mult mai târziu, am văzut filmul realizat după roman de regizorul Iulian Mihu. Pascalopol era jucat de Sergiu Nicolaescu. Nu sunt sigur dacă Nicolaescu n-a jucat și rolul lui Felix și chiar, în travesti, rolul Otiliei. Este o altă enigmă care va trebui elucidată. Oricum, și în film, Pascalopol m-a oripilat.

   Dar, marea enigmă a lui Pascalopol s-a produs la lovitura de stat din 1989, în care Sergiu Nicolaescu a fost nu numai actor, ci și regizor. Cât a trăit n-a vrut să ne spună care a fost, de fapt, rolul său în întunecata poveste. Probabil, enigma este îngropată în scrinul negru doldora cu dosare ale istoriei încă nerezolvate.

   Zilele trecute, am reluat lectura romanului lui George Călinescu și am aflat cu mare bucurie că, în final, Otilia l-a părăsit și pe Pascalopol pentru un bogătaș din Argentina.

   Brusc, nu l-am mai urât așa de tare pe Sergiu Nicolaescu. În fond, ne-a răpit-o pe frumoasa Otilia, dar ne-a scăpat de urâta Elena Ceaușescu și de odiosul ei soț. Iată de ce, datorită lui Pascalopol, romanul lui Călinescu a intrat cu adevărat în istorie.

                                                          Mihai  Frunză

                                   exeget dac al romanului

Cuvinte frumoase

Am fost modelul unei pictorițe frumoase în fața căreia am pozat numai cu capul gol... dar cu paharul plin.

   ZÂNĂ= O femeie foarte frumoasă și destul de mărinimoasă pentru că îți îndeplinește trei dorințe la preț de una.

   NARCIS= Frumosul bărbat, victimă a regiei de apă: în ziua când apa n-a mai curs, s-a uitat în ea ca în oglindă și a murit de ciudă că nu poate să facă amor cu el însuși.

   ILEANA COSÂNZEANA= Caz epic de nimfomanie: o prințesă frumoasă, dar mofturoasă, se crede mare nimfă și se declară nesatisfăcută de buzduganul zmeului.

   FĂT-FRUMOS= Celebru iluzionist care s-a făcut de basm cucerind femei pe care le convingea să-i pupe broscoiul.

   MISS UNIVERS= Cea mai frumoasă femeie din lume aleasă de un juriu format din bărbați orbi.

   MISS ROMÂNIA= Cea mai frumoasă femeie din România aleasă de un juriu format din bărbați bine plătiți de tatăl concurentei.

   GIGOLO= Cel mai frumos obiect căutat de femeile urâte când ies la cumpărături.

   DIVĂ= O artistă frumoasă care, dacă ajunge celebră la 50 de ani, se numește tardivă.

   ESTETICĂ= Știință care studiază legile artei și care face toți banii doar pentru chirurgi.

   FRUMUSEȚE= Urâțenia atunci când reușește să se îmbogățească.

                                              Mihai Frunză

                                             estet de dame

Cronică literară după ureche

Critica literară este o esență care se păstrează în flacoane mici.

           MOROMEȚII  de Marin Preda

   Un mare filozof a spus că eternitatea s-a născut la sat. Așa se explică de ce, după Nicolae Filimon, Duiliu Zamfirescu și Liviu Rebreanu, Marin Preda a putut continua să descrie în mod genial epopeea țăranului român. De această dată, personajele rustice provin din vechiul Teleorman care astăzi ni l-a dat pe Liviu Dragnea și ai lui morți care votează. Mai mult ca sigur că, printre acești votanți dispăruți în glia străbună, se numără și Ilie Moromete, personajul principal al romanului, cel care citea ziarul Mișcarea. Sau pitorescul Cocoșilă, cel care citea ziarul Dimineața, și interpreta politica într-un mod mahmur matinal. Spre deosebire de el, Iocan citea Curentul mai spre prânz și cu măseaua umflată.

   Cu asemenea informare eterogenă și profund democratică, este de mirare că morții din Teleorman votează azi cum votează.

   Nici țăranii cei vii din Teleorman nu votează altfel pentru că astăzi nu mai există ziare. Sau, dacă mai există, există degeaba pentru că bieții oameni nu știu să citească. Și atunci, vine domnul Liviu Dragnea și le citește el cu voce tare etichetele de pe pungile cu mălai și de pe sticlele cu ulei oferite cadou într-o găleată de material plastic de culoare roșie pe care scrie Made în China.

    Nu cred că locuitorii din Teleorman știu cine a fost genialul lor concetățean Marin Preda dar, cu multă siguranță, știu cine este Liviu Dragnea pe care îl consideră în mod firesc și irevocabil drept cel mai iubit dintre pământeni.

                                                          Mihai  Frunză

-         critic literar apolitic -

Traduceri în amor

Poeta națională Georgeta Resteman citind Dicționarul impertinent de Mihai Frunză într-o bibliotecă din Cipru. Următoarea lectură va avea loc în Brazilia.

                                            

   AMAZOANĂ= Femeie de casă cu un singur balcon.

   BANI  GHEAŢĂ= Suma pe care bărbaţii o topesc în whisky.

   CRIZĂ  ECONOMICĂ= Perioadă grea în care bărbaţii care nu-şi pot întreţine femeile pun mâna la treabă.

   CUVÂNT  INTRODUCTIV= Ah !

   GRAVITAŢIE= Forţa cu care lui Isaac Newton i-a căzut pe cap soacra.

   OTRĂVIRE= Schimbarea la faţă a rumenului rege spartan Menelau, care a fost făcut verde de Paris când acesta i-a furat-o pe Elena.

   PICTOR  NAIV= Artist plastic care nu-şi dă seama că sânii modelului său preferat sunt tot din plastic.

   PLATĂ  ÎN  NATURĂ= Forma prin care un ecologist iubitor a plătit 100 de euro unei prostituate în pădurea Băneasa.

   STĂPÂNIRE  BRITANICĂ= Înfrânarea poftelor în faţa unei sticle de gin...goale.

   TRADUCERE= Tălmăcirea operei lui Caragiale de către Miţa Baston.

   TURUL  AL DOILEA= O nouă alegere pe care o impune turul foarte plat al primei candidate.

   UNIUNEA  EUROPEANĂ= Căsătorie mixtă româno-italiană.

                                                           Mihai Frunză

                                         - traducător neautorizat de soție -

Cronică literară după ureche

N-avem o poză cu trei iezi, dar am găsit una cu șapte pitici !

Capra cu trei iezi de Ion Creangă

   Povestea lui Ion Creangă este primul jalon al traseului meu de cititor. Eram copil de grădiniță și bunica îmi citea grozăvia asta la masă când refuzam să pap tot. De frica lupului cel hămesit, care putea să mă lase flămând și pe mine, am mâncat fără mofturi și numai așa am putut să mă fac mare. Cel puțin, așa susținea bunica.

Ferocitatea poveștii m-a marcat însă spiritual pentru tot restul vieții. Am fost urmărit de imaginea iezilor devorați de lup, de sângele de pe pereți și de lupul incinerat în timp ce mânca sarmale cu gogâlț. Frica de lup a devenit obsesivă. Apoi, angoasa mea s-a extins și la caprele piromane. N-am mai călcat prin curtea bunicii până când aceasta n-a ascuns în magazie capra de tăiat lemne.

Obsesia lupului bestial s-a augmentat cu trecerea timpului. În școală, la lecția de istorie, am învățat despre domnitorul moldovean Vasile Lupu. Cu toate că și noi suntem moldoveni, în bătăliile purtate de acesta, eu am ținut cu inamicul său muntean, Matei Basarab. Ca atare, Vasile Lupu a fost bătut măr la Teleajen.

În materie de fotbal, am fost un aprig antidinamovist din cauza unui oarecare Dănuț Lupu.

O vreme, l-am simpatizat paradoxal pe Ion Iliescu pentru că era poreclit Bunicuța și pentru că eram îndrăgostit până peste cap de Scufița roșie, cea care îi venise de hac lupului cel rău.

Muzica populară mi-a displăcut profund sub influența nefastă a unui solist numit Lupu Rednic. Când apărea pe micul ecran, îl vedeam colțos ca un lup care se hrănește numai cu pastramă de ied.

Momentul maturizării mele a sosit târziu, în timpul guvernării CDR, când deputatul Vasile Lupu a dat o lege prin care s-au retrocedat pădurile. În scurt timp, pădurile au dispărut și o dată cu ele a dispărut și lupul. Abia atunci, capra a fost răzbunată cu adevărat iar povestea lui Ion Creangă a devenit o amintire din copilărie.

                                                     Mihai Frunză

                                         critic specializat pe Creangă

Cronică literară după ureche

În România, jocul de-a vacanța este mai ieftin în Grecia

Jocul de-a vacanța de Mihail Sebastian

   Jocul de-a vacanța este o comedie romantică scrisă de brăileanul Mihail Sebastian... hăt, hăt în 1936! Este vorba despre trei bărbați (Jeff, Ștefan Valeriu și Bogoiu) care, în cursul unui concediu estival torid, iubesc aceeași femeie (Corina). Faptul că o iubesc toți trei în același timp mă duce cu gândul la o iubire în grup petrecută acum un an și ceva în județul Vaslui. 
   Întâmplarea din jocul erotic vasluian era, însă, de un comic mult mai debordant decât cel din Jocul de-a vacanța. Județul Vaslui este cel mai comic județ din România. Aici, toate babele sunt bețive și doresc să fie iubite. Dacă nu se întâmplă asta, se petrec comedii romantice pe care putem să le considerăm capodopere. 
   În aceea despre care vă vorbeam, un grup de trei babe nesățioase au iubit în grup un tânăr profesor de filozofie. Tânărul le-a dat în judecată pentru viol și babele au fost condamnate la un an de muncă în folosul comunității. În acest scop, au scris zilnic articole satirice într-o revistă locală. Nu este întâmplător că geniul revistei românești, marele Constantin Tănase, este născut la Vaslui.

   Dacă ne luăm după mărimea nasului lui Tănase, putem deduce că, și pe vremea lui, babele erau la fel de dornice de iubire. Nasul lui Tănase a rămas proverbial, ca și cel al lui Cyrano de Bergerac. Bergerac este o localitate franceză care începe cu litera B, la fel ca Brăila lui Sebastian. Din păcate, Brăila n-a avut niciun năsos de talia lui Tănase sau Cyrano, dar l-a avut pe Terente. 
   Terente, contrar tuturor teoriilor și legendelor, avea un nas normal spre mic. El a fost eroul altui gen de comedii romantice și, în ciuda insinuărilor răuvoitoare ale unor critici exaltați, nu a fost cel care l-a inspirat pe Mihail Sebastian când acesta a scris Jocul de-a vacanța. Și nici măcar când a scris cu foc năbădăioasa povestire intitulată Cum am devenit huligan !

                                                          Mihai Frunză

                                         - exeget al operei lui Terențiu -

Jurnalul unui spărgător de bănci

Un detectiv particular aflat pe urmele unui spărgător de bănci... de stat.

   LUNI: Nevastă-mea mi-a zis scurt că vrea o rochie lungă. N-am încotro: va trebui să sparg o bancă.

   MARȚI: Ca vechi patriot, aș vrea să sparg o bancă românească. Imposibil! Am aflat că Banca românească este grecească.

   MIERCURI: La un colț de stradă dau peste o bancă franțuzească. E bună, îmi zic. Francezii sunt de gintă latină, ca și noi. Intru voios și îi zic doamnei de la primul ghișeu: Bonjour, madame! Ea țipă furioasă: Pe cine faci tu madamă, boule?! Ieși afară! Am ieșit rapid pentru că madama pusese mâna pe un presse-papier din fontă în formă de cocoș galic.

   JOI: Am decis: astăzi voi sparge o bancă austriacă. Austriecii ni l-au dat pe Mozart, compozitorul meu preferat, dar ne-au tăiat pădurile. Trebuie să-i pedepsesc! Iată și banca! Încerc să intru, dar ușa este ferecată. Intru în vorbă cu portarul. Îmi zice că banca s-a închis pentru că a fost devalizată de directorul ei. Nemernicul mi-a luat-o înainte! Acum, nevastă-sa are o sumedenie de rochii lungi în insulele Cayman.

   VINERI: Ultima mea șansă este să sparg o bancă rusească. Dacă reușesc, va fi un act reparatoriu pentru că rușii ne-au luat tezaurul. Am căutat toată ziulica o bancă rusească, dar n-am găsit. Cineva m-a sfătuit să merg la Chișinău. Nu pot să merg pentru că n-am pașaport.

   SÂMBĂTĂ: Ca pentru orice om al muncii, este week-end și pentru spărgătorii de bănci. Prin urmare, cobor pe furiș în pivniță și sparg purcelușul. Cu economiile mele dintr-un an, nevastă-mea își va putea cumpăra un sfert dintr-un superb bikini.

                                                    Mihai Frunză  

                                               spărgător de semințe de dovleac

Jurnal de croazieră

Ca să scrii un jurnal de croazieră îți trebuie, în primul rând, o secretară!

    GENOVA: Distrat cum sunt, am confundat Genova cu Geneva și am vrut să depun și eu 100 de lei într-o bancă elvețiană. Fiind duminică, băncile erau închise, așa că am lăsat suta unei fete frumoase și cam sumar îmbrăcată, așa... gen EVA!

 

 MARSILIA: Portul mi se pare cam sumbru și pe la urechi îmi ajunge un vâjâit ciudat. Am crezut că bate mistralul, vântul de prin partea locului. Nu era mistralul ci erau suporterii ruși, de la Capionatul european de fotbal, care îi băteau pe cei englezi.

 

 AZORE: Sunt niște insule drăguțe și liniștite. Spre surprinderea mea, pe străzi n-am întâlnit niciun câine.

 

 CIUDAD DE PANAMA: Camera de hotel are un televizor la care nu se poate vedea decât un singur canal și acela american. Ies la plimbare prin oraș în speranța că mă voi întâlni cu banii lui Ion Țiriac. N-am avut norocul să dau nas în nas cu ei pentru că, între timp, plecaseră spre insulele Cayman.

 

 BORA-BORA: Pe liniștitul Pacific am prins o furtună cumplită. Toată lumea de pe vas suferea de rău de mare și firește... Bora-Bora.

                                                             Mihai Frunză

                                                     - suferind de rău de mic -

Brexit

Brexitul britanic este tardiv! Iată dovada că, încă dintr-o iarnă trecută, doi români au fost și mai îndrăzneți și au ieșit din ONU !

    Marea Britanie a votat ieșirea din UE. Consecințele imediate au fost:

   * Cele 27 de țări rămase s-au trezit brusc izolate.

   * Lira sterlină s-a depreciat peste noapte și instalatorii polonezi au mărit, ca la un semn, prețurile. Cele mai afectate au fost dușurile scoțiene care au devenit și mai scoțiene.

   * Eurotunelul și-a schimbat numele în Poundtunel.

   * Scoția și Irlanda de Nord au cerut ieșirea din Marea Britanie și intrarea în Marea Nordului.

   * Cerșetorii est-europeni din Londra au dat un comunicat de presă în care consideră că referendumul a avut loc de pomană.

   * Prințul Charles a cerut cetățenia română și s-a mutat definitiv la Viscri.

   * În semn de solidaritate cu Europa, Casa Albă și-a văruit toți pereții exteriori în albastru.

   * Prințul consort Philip al Marii Britanii a jucat table cu șahul Persiei și era cât pe-aci să piardă regina.

   * Într-o singură noapte, Canalul Mânecii a fost trecut dinspre Franța de peste o mie de căruțe cu coviltir.

   * Siria a făcut cerere de aderare la Marea Britanie, dar n-a mai așteptat ca ea să fie aprobată.

   * Echipa Angliei a ieșit imediat din Euro 2016, ajutată prietenește de Islanda.

                                                                   Mihai  FRUNZĂ

                                                               - anglofon Bismarck - 

Itinerar montan

De caniculă nu scapi nici în vârful muntelui, unde te învăluie fierbinte din spatele unor ochelari de soare.

   BUȘTENI: Am sosit în stațiune cu gândul să mă angajez recepționer la un hotel. N-am găsit niciun post liber, în schimb mi s-a oferit peste tot o slujbă de țapinar.

   BABELE: N-a fost nevoie să urc pe platoul Bucegilor pentru a le admira pentru că am dat nas în nas cu ele în holul hotelului. Erau trei englezoaice sosite în România pentru tratament cu gerovital.

   JEPII MARI: Este un traseu montan dificil care străbate câteva prăpăstii drăgălașe. Câteva locuri sunt foarte periculoase, dar salvamontiștii ne-au venit în ajutor plantând lanțuri și numeroase cruci de care te poți agăța ca să nu cazi în hău.

   PIATRA ARSĂ: Cabana este primitoare și te îndeamnă la jocuri de societate. Toată noaptea am jucat pocher pe dezbrăcate, iar spre dimineață am ars și o piatră.

   VÂRFUL CU DOR: Numele este justificat. Când am ajuns pe acest vârf m-a apucat brusc dorul de o bere.

   SINAIA: Este locul unde am făcut o faptă bună, îndreptând pe drumul cel bun un grup de pelerini rătăciți aflat în căutarea mânăstirii de pe muntele Sinai.

   SLĂNIC-MOLDOVA: Superbă stațiune, dar plasată nefericit. Propun să fie mutată urgent pe Valea Prahovei.

                                                            Mihai Frunză

                                                          -alpinist marin -

  

Un moment negru pentru umor

Adio, prietene!

    În numărul trecut al revistei Integrame cu umor, la Poșta țepoasă, am făcut involuntar o glumă proastă, acuzându-l pe Bogdan Ulmu că s-a lenevit. Aveam să regret pentru că, între timp, Bogdan Ulmu făcuse o glumă și mai proastă: a plecat, fără să ne ceară voie, spre raiul artiștilor. La doar 65 de ani. Este o mare pierdere pentru teatru și literatură.  A fost un regizor neobosit, un profesor iubit de studenții de la Institutul de teatru, un scriitor elevat, un umorist acid, un gastronom rafinat (a scris cărți și a avut emisiuni culinare televizate), un gazetar cu obiectiv condei etc.

   În ceea ce ne privește, Bogdan Ulmu a fost un colaborator fidel al revistei Integrame cu umor încă de la apariție. La sugestia lui, am transformat Poșta țepoasă într-un gen literar. Îmi spunea mereu că nu vrea să lipsească dintre cei trași în țeapă și spera ca în viitor această Poștă hazlie să fie cuprinsă într-un volum.

   Bogdan Ulmu a fost un bucureștean pe care viața l-a făcut ieșean. Cu Brăila a avut intense legături pentru că aici a pus în scenă multe piese de teatru. Cu aceste ocazii, ne-am întâlnit și am avut spumoase discuții. La unul dintre aceste colocvii, la o saramură de pește și un vin rece, pe lângă obișnuita burtă de râs, am stabilit împreună și titlul cărții mele Cine a pus umor pe clanță?

   De Bogdan Ulmu mă leagă și alte amintiri plăcute. Mircea Cavadia a organizat între 1990 - 2005, la Reșița, un Festival de umor de excepție. Atunci s-au pus bazele unui grup de prieteni scriitori format din Mircea Cavadia, Bogdan Ulmu, Ananie Gagniuc, Cornel Udrea și eu. Am străbătut Banatul în lung și în lat și am susținut zeci de șezători-spectacole de neuitat. În fiecare an, apogeul era atins pe scena teatrului lui Eminescu de la Oravița. Era normal ca spectacolele noastre să fie reușite dacă aveam regizorul cu noi.

   Bogdan Ulmu era și un împătimit al genului epistolar. A și publicat, împreună cu Mircea Cavadia și Ananie Gagniuc, un Epistolar cu trei proști. Cu mine, a avut o frumoasă corepondență scrisă, între 1998-2010, cu scopul de a realiza împreună o carte. Am rămas de la el cu 33 de scrisori de un umor nebun. El a plecat și cartea a rămas în suspensie. Am toate motivele să fiu supărat pentru plecarea lui, mai ales că îmi promisese că în curând îmi va pune și mie în scenă o piesă de teatru.

   Când un artist de valoare pleacă, lasă în urma sa un gol de neînlocuit. Bogdan Ulmu a plecat și a lăsat în urma sa mai multe goluri.

   Adio, prietene, dar rămâi în continuare cu noi!

                                                                             Mihai Frunză