Citatul zilei

Săniuță ca-n România nu găsești nicăieri. (Moș Crăciun beat)


Cronică literară după ureche


Cățeluș cu părul creț - autor anonim

   Este poezioara pe care, în fragedă copilărie, o recitam sfios la venirea lui Moș Crăciun, pe atunci Moș Gerilă. În literatura română, tema cățelușului e destul de frecventă. Să ne amintim doar de simpaticul Bubico al lui Caragiale sau de Patrocle, drăgălașul patruped din Dumbrava lui Sadoveanu.
   La vremea respectivă, cățelușul cu părul creț îmi displăcea total pentru că era un hoț ordinar care a furat rața din coteț fără să fie pedepsit. Cum se poate așa ceva? Era needucativ și în contradicție cu morala socialistă.
   Cu totul alta a fost situația lui Zdreanță, cățelușul cu părul creț al lui Tudor Arghezi. Acesta a furat un ou și a fost aspru pedepsit. În caz contrar, îl puteam vedea a doua zi în gură cu un bou. Rolul educativ al oului fierbinte a salvat boul de la un carnagiu oribil.
   Apropo de bou, zilele trecute am văzut la televizor un celebru hoț, greu al fotbalului, care a ieșit mai devreme din pușcărie pentru că a scris un raft întreg de cărți. Toată lumea se întreabă cum a reușit performanța, pentru simplul motiv că hoțomanul nu știe să scrie.
   Răspunsul se cam subînțelege. Cărțile au fost scrise de un cățeluș flămând, cu părul creț sau fără păr- n-are importanță - care, în felul acesta, și-a asigurat o masă copioasă. Niște paparazzi invizibili l-au surprins la un restaurant chinezesc, bineînțeles cu rața-n gură.

                                                            Mihai Frunză
                                                traducător de limbă pechineză

Revelion cu Ananie Gagniuc

Mihai Frunză și Ananie Gagniuc după trei zile de regim hipoglicemic


  Cu amicul Noni Gagniuc am participat de la egal la egal (el 130 kg - eu 65)  la numeroase chefuri, așa că e ușor să-mi imaginez un revelion în doi cu Măria sa. Masa este plină cu bucatele porcului. Noni se uită la ele cu dispreț suveran și zice:
   - Mișule, știi că amândoi avem glicemia crescută. Mai ușor cu porcăriile astea!
   - Da, zic eu timid.
   - Sarmalele nu conțin hidrocarbonați, adaugă el. Hai să luăm câte două!
   Luăm. Eu două, el două...zeci.
   - Nici cârnații nu conțin hidrocarbonați, nu-i așa? întreabă el
   - Așa e, confirm eu.
   - Perfect. Hai să luăm câte doi!
   Luăm. Eu doi, el doi...sprezece.
   - Mi s-a făcut o sete de lup! constată Noni. Vinul e făcut de tine personal ?
   - Firește.
   - Spune-mi sincer, Mișule, ai pus zahăr în el?
   - Doamne, ferește! E curat ca lacrima!
   - Bravo! Putem bea pe săturate! Scoate repede damigeana!
    Am scos repede damigeana și într-un ceas cu cuc am lichidat-o. Eu un pahar, Noni restul.
   - Vinul tău m-a spălat de tot, zice Noni cu o gură uscată. Hai să mai luăm câte două sarmale!
   Luăm. Eu două, Noni două...zeci. Am mai luat și câte doi cârnați eu, el doi...sprezece. Apoi am trecut la a doua damigeană. La sfârșitul ei, Noni spune bine dispus:
   - La mulți ani, Mișule! Îți doresc un An nou cu mult umor. Acum, te rog să mă scuzi, dar am puțină treabă la baie.
    De atunci, nu l-am mai văzut. A dispărut în noapte, probabil spre alt revelion care avea și tort de ciocolată fără hidrocarbonați. A doua zi, scumpa mea soție mă întreabă cu maximă nedumerire:
    - Mișule, știi cumva cine a confundat baia cu șifonierul nostru din dormitor?
                                                                 
                                                   Mihai FRUNZĂ



Cronică literară după ureche


                        Orbitor de Mircea Cărtărescu

   Dacă Levantul  doarme încă pe noptiera fostului președinte Traian Băsescu, pentru că acesta aprofundează acum De ce iubim femeile, volumul Orbitor stă de doi ani și ceva pe noptiera mea. Cu el, insuccesul la femei este asigurat. De câte ori o iubitoare de literatură îmi vizitează dormitorul, mă părăsește în cea mai mare grabă, zicându-mi: Ești un obsedat textual! Și pe mine mă amăgeai cu inegalabilul Caragiale, perversule!
   Adevărul este că, în cei doi ani și jumătate, n-am citit niciun rând din carte, dar am jurat că, dacă Mircea Cărtărescu va lua premiul Nobel, mă voi flagela intelectual și o voi citi din scoarță în scoarță.
   De atunci, în fiecare toamnă, stau cu frica în sân. Și în fiecare toamnă răsuflu ușurat. Anul acesta s-a întâmplat la fel, dar bucuria mi-a fost umbrită de ciudatul juriu de la Stockholm care l-a premiat în mod uluitor pe Bob Dylan. S-a întors lumea pe dos dacă cel mai mare scriitor al planetei este considerat acest trubadur expirat!  Dacă omul avea neapărată nevoie de un milion de dolari, făceam noi o colectă și îl ajutam. În felul acesta, Amos Oz și Varujan Vosganian nu s-ar mai gândi să renunțe acum la scris ca să ia urgent lecții de chitară.
   În perspectiva anilor următori, am o propunere foarte decentă: să retragem candidatura la Nobel a lui Mircea Cărtărescu și s-o înlocuim, în mod firesc și logic, cu cea a lui Florin Salam. Șansele României vor deveni uriașe pentru că onorabilii academicieni suedezi se dovedesc mari iubitori de lamentații pe versuri jalnice. Din acest punct de vedere, Florin Salam este un scriitor eligibil și chiar Orbitor.

                                                              Mihai Frunză
                                                             - clarvăzător -                       

Un fotoreportaj ratat


   MASTERSUL EUROPEAN DE SNOOKER - București 2016 - ediția I.
Am stat o zi întreagă în Circul Globus și am asistat la sferturile de finală. A fost un regal și i-am văzut pe aproape toți idolii mei. La sfârșitul fiecărui meci, am încercat să mă fotografiez măcar cu unul dintre ei. La John Higgins am renunțat din start, considerând că este cam urâțel. Cu Mark Selby era cât pe-aci, dar mi-a fost furat de un grup de admiratoare care       l-au sechestrat într-un colț, l-au pipăit și l-au pupat și bietul de el n-a mai fost abordabil. Blondul Neil Robertson mi-a dispărut de sub nas, subtilizat de un reporter Eurosport pentru un interviu. Judd Trump m-a refuzat frumos, spunându-mi că nu vrea să apară pe facebook nebărbierit. În sfârșit, idolul meu cel mare, Ronnie O Sullivan, are un obicei enervant: cum se sfârșește meciul, o zbughește pe neașteptate și dispare ca un fulger. Am încercat să-l prind, dar m-am împiedicat de Adrian Fetecău, cel cu care am colaborat la grupul Vouă iar acum prezenta gala. Cu el n-am vrut să mă pozez pentru că avea papion și eu nu. Resemnat și dezolat, m-am fotografiat cu afișul din hol. Decât nimic, e bun și ăsta !

                                                                Mihai FRUNZĂ
                                                 -fost jucător de biliard feminin -

                                                                           

Cronică literară după ureche

În pat, scriitorii folosesc întotdeauna poziții originale.

PATUL LUI PROCUST - de Camil Petrescu

   Procust a fost un tâlhar legendar care-și sechestra victimele și le adapta picioarele la lungimea patului său. Prin tăiere sau prin alungire, după caz. După cum se vede, Procust avea o viziune profund comunistă și dorea să creeze o lume în care toți să fie egali. Camil Petrescu a preluat această idee sadică și a scris un roman de dragoste interesant, schimbând numele lui Procust în Fred Vasilescu.
   Ideea mă fascinează și pe mine, căci de multă vreme mă visez egal în pat cu Roxana Ciuhulescu - 1,92m - în ciuda faptului că eu nu am decât 1,68. Doamne ferește, spre deosebire de Procust, eu n-aș vrea să-i tai picioarele. Dacă este neapărată nevoie, mai degrabă i-aș tăia capul. Totuși, am speranța că în pat și în poziția culcat vom deveni oarecum egali și fără tăieturi !
   Apropo de poziții, mă surprinde poziția lui Traian Băsescu față de Elena Udrea, pe care nu dorește s-o vadă în cătușe. Părerea altor critici este că jocul  cătușelor are farmecul lui și este de un erotism provocator. Am rezerve doar față de jocul cu biciul pentru că îmi amintește de crudul și fiorosul Attila, poreclit biciul lui Dumnezeu. În ciuda lui Attila, am o deosebită aplecare spre unguroaice. Din păcate, n-am întâlnit nicio unguroaică cu picioare foarte lungi. Dar, mai caut! Probabil, ca orice unguroaică, se va numi Roza, va avea o piele trandafirie și va găti un gulaș delicios. O voi iubi cu discreție, dar îi voi pomeni numele cu plăcere. Spre deosebire de Camil Petrescu, prozatorul care crede că, dacă și-a numit femeia din roman Doamna T , dă dovadă de o discreție cavalerească. Pe naiba! Lasă că știm noi cine este această doamnă T !
   Cu toate aceste poticneli onomastice, Patul lui Procust, apărut în 1933, este un roman de dragoste al cărui subiect rămâne și astăzi în picioare.

                                                         Mihai Frunză
                                                      - dentist ortoped -



Definiții ofilite

Frunză printre frunze care nu se ofilesc niciodată.

    FRUNZE= Obsesia sezonieră a poeților romantici și a măturătorilor de stradă.
    CRAME= Puzderie de localuri care se deschid toamna; concurența este acerbă și a inspirat un film românesc care se va intitula Crame contra crame.
    BRUMĂ= Puținii bani pe care gospodinele îi mai pot da pe murături după ce bărbații se întorc buzunăriți din crame, mustării și bodegi.
    MUSTĂRIE= Un fel de cabinet medical recomandat suferinzilor de constipație.
    PASTRAMĂ= Motivul pentru care îmi vizitez dentistul numai toamna.
    BURNIȚĂ= Mană cerească pentru podgorenii care vor să-și boteze vinurile și pentru primarii care n-au stropit străzile toată vara.
    MURĂTURI= Vecinii de la ultimul etaj care sunt mereu murați pentru că le plouă în casă.
    GOGONELE= Minciunile ușor gogonate debitate nevestelor toamna, pretextând că am ajuns acasă dimineață din cauza ceții.
    CEAȚĂ= Tulburare de vedere a bărbaților atunci când dau cu ochii de o dulceață blondă.
    BACOVIA= Poet care n-ar mai fi ajuns poet dacă trăia într-o țară cu o climă mediteraneană.
     NOROI= Mizeria pe care candidații la deputăție o folosesc pentru a se împroașca reciproc, motiv pentru care alegerile parlamentare au loc numai toamna.

                                                  Mihai Frunză
                                               căzută-n calea ta

Cronică literară după ureche



Toate pânzele sus de Radu Tudoran

   Scris în 1954, în plin imaginar realism socialist, a fost unul dintre romanele preferate ale fragedei mele copilării. Cu el și cu goeleta Speranța  am călătorit pe Mediterana și peste marele Atlantic, într-un timp în care călătoria era doar un vis. Nu că n-ar fi un vis și în ziua de astăzi, când avem voie să cutreierăm lumea dar, ne reține teama că vom avea rău de mare. Răul de mare este o senzație cumplită în care îți vine să dai la rațe și este produs de legănatul navei pe valurile uriașe.
   Mai există și un altfel de rău de mare, perceput tot ca o senzație cumplită produsă de un mare rău: dictator, președinte de țară sau de consiliu județean sau chiar un mic director. Răul de mare produs de Ceaușescu este de neuitat pentru că a atins perfecțiunea. Cel produs de Ion Iliescu a fost ceva mai suportabil pentru că acesta ne-a chinuit zâmbind cu gura până la urechi.
   Cu Traian Băsescu a fost cu totul altceva. Ca marinar și căpitan de vas, am văzut în el un Anton Lupan al goeletei România. Ca să ne scape de posibilitatea de a trăi un veritabil rău de mare, el ne-a lăsat din start fără flotă. Totuși, ca orice român, n-a mers până la capăt și nu ne-a lăsat și fără bricul Mircea , o navă cu pânze care ne amintește de corabia lui Radu Tudoran. În felul acesta, Speranța cititorului mai crede că este posibil ca Anton Lupan și bucătarul Ismail să-l găsească pe amicul lor franțuz, Pierre Vaillant...
    ... iar noi putem spera ca bricul Mircea să dea, undeva prin lume, peste goeleta Speranța navigând sub pavilion grecesc, panamez sau liberian.

                                                      Mihai  FRUNZĂ
                                                mus-tăcios de Dunăre




Turist prin podgorii



   COTNARI= Intru în prima mustărie. O chelneriță slabă îmi pune în față o pastramă grasă și o sticlă cu vin de Murfatlar.
   ODOBEȘTI= Singurul birt din târg mă primește ospitalier. Mă așez. Fața de masă este galbenă. Chelnerul mă asigură că este așa de la grăsimea de gâscă ecologică pe care mi-o recomandă alături de o la fel de galbenă sticlă cu vin de Murfatlar.
   PIETROASA= Cârciuma din sat este cochetă. N-au decât un singur fel de mâncare: ciulama de pui. Gust hulpav. Puiul pare mai degrabă cloșcă. Vreau să-mi dreg gustul cu un vin. Cârciumarul mă asigură că are în pivniță un tezaur rar cu vinuri de aur, descoperit de el la Murfatlar.
   DRĂGĂȘANI= O cramă de lux îmi face cu ochiul. Intru prudent și cu sfială. Pe un perete domină portretul unui tip cam încrezut. Pare un om cu bani și se numește Mugur Isărescu. Chelnerul poartă frac și mă invită să iau loc pe o bancă sculptată cu o emblemă națională. Îmi recomandă specialitatea casei: ostropel de homari, stropit din belșug cu tămâioasă de Murfatlar.
   PANCIU= Aici, merg la un prieten, cunoscut rebusist. Momentul festiv al revederii trebuie sărbătorit cu șampanie. De Panciu?, întreb cu speranță în glas. Nu, amice! îmi răspunde, de Murfatlar!
   TOKAJ= Aflat în Ungaria, în trecere spre Austria, străbat și această celebră podgorie. Dau să mă opresc ca să le degust vinul. Renunț în ultima clipă la vederea unui panou uriaș pe care scrie: Tokaj, oraș înfrățit cu Murfatlar.
   MURFATLAR= Am ajuns aici din greșală, rătăcind drumul spre Jidvei. N-am ce face și intru în prima cramă ce-mi iese în cale. Un vin de Murfatlar! comand cu decizie de neclintit. Chelnerul se uită la mine chiorâș și zice: N-avem! Vă putem oferi doar Cotnari, Odobești, Pietroasa,Drăgășani, Panciu și Tokaj !
                                                  Mihai  Frunză
                                            dezgustător de vinuri



Cronică literară după ureche

O cronică literară după ureche se face citind o carte cu un singur ochi.

Enigma Otiliei  de George Călinescu

   Sătul până în gât de critică, de istorie literară și de citit romanele altora, George Călinescu a simțit nevoia să se răzbune pe noi scriind el însuși câteva romane. Cel mai cunoscut este Enigma Otiliei. Criticii criticului susțin că romanul este balzacian. Eu nu cred, pentru că Balzac n-a scris nici un rând în limba română și nici Călinescu în franceză.
   Am citit romanul pe când eram student la medicină, ca și Felix, eroul cărții. N-am înțeles eu prea bine atunci mecanismul literar, dar am înțeles că, în dragoste, femeile sunt enigme nedezlegabile. Otilia, o fată cam sclifosită, în loc să-l prefere pe Felix, a fugit în lume cu Pascalopol, un boșorog plin de bani. Revoltat, n-am mai citit finalul cărții și l-am trecut pe George Călinescu pe lista mea neagră.
   Mult mai târziu, am văzut filmul realizat după roman de regizorul Iulian Mihu. Pascalopol era jucat de Sergiu Nicolaescu. Nu sunt sigur dacă Nicolaescu n-a jucat și rolul lui Felix și chiar, în travesti, rolul Otiliei. Este o altă enigmă care va trebui elucidată. Oricum, și în film, Pascalopol m-a oripilat.
   Dar, marea enigmă a lui Pascalopol s-a produs la lovitura de stat din 1989, în care Sergiu Nicolaescu a fost nu numai actor, ci și regizor. Cât a trăit n-a vrut să ne spună care a fost, de fapt, rolul său în întunecata poveste. Probabil, enigma este îngropată în scrinul negru doldora cu dosare ale istoriei încă nerezolvate.
   Zilele trecute, am reluat lectura romanului lui George Călinescu și am aflat cu mare bucurie că, în final, Otilia l-a părăsit și pe Pascalopol pentru un bogătaș din Argentina.
   Brusc, nu l-am mai urât așa de tare pe Sergiu Nicolaescu. În fond, ne-a răpit-o pe frumoasa Otilia, dar ne-a scăpat de urâta Elena Ceaușescu și de odiosul ei soț. Iată de ce, datorită lui Pascalopol, romanul lui Călinescu a intrat cu adevărat în istorie.

                                                          Mihai  Frunză
                                   exeget dac al romanului


Cuvinte frumoase

Am fost modelul unei pictorițe frumoase în fața căreia am pozat numai cu capul gol... dar cu paharul plin.

   ZÂNĂ= O femeie foarte frumoasă și destul de mărinimoasă pentru că îți îndeplinește trei dorințe la preț de una.
   NARCIS= Frumosul bărbat, victimă a regiei de apă: în ziua când apa n-a mai curs, s-a uitat în ea ca în oglindă și a murit de ciudă că nu poate să facă amor cu el însuși.
   ILEANA COSÂNZEANA= Caz epic de nimfomanie: o prințesă frumoasă, dar mofturoasă, se crede mare nimfă și se declară nesatisfăcută de buzduganul zmeului.
   FĂT-FRUMOS= Celebru iluzionist care s-a făcut de basm cucerind femei pe care le convingea să-i pupe broscoiul.
   MISS UNIVERS= Cea mai frumoasă femeie din lume aleasă de un juriu format din bărbați orbi.
   MISS ROMÂNIA= Cea mai frumoasă femeie din România aleasă de un juriu format din bărbați bine plătiți de tatăl concurentei.
   GIGOLO= Cel mai frumos obiect căutat de femeile urâte când ies la cumpărături.
   DIVĂ= O artistă frumoasă care, dacă ajunge celebră la 50 de ani, se numește tardivă.
   ESTETICĂ= Știință care studiază legile artei și care face toți banii doar pentru chirurgi.
   FRUMUSEȚE= Urâțenia atunci când reușește să se îmbogățească.

                                              Mihai Frunză
                                             estet de dame






Cronică literară după ureche

Critica literară este o esență care se păstrează în flacoane mici.

           MOROMEȚII  de Marin Preda

   Un mare filozof a spus că eternitatea s-a născut la sat. Așa se explică de ce, după Nicolae Filimon, Duiliu Zamfirescu și Liviu Rebreanu, Marin Preda a putut continua să descrie în mod genial epopeea țăranului român. De această dată, personajele rustice provin din vechiul Teleorman care astăzi ni l-a dat pe Liviu Dragnea și ai lui morți care votează. Mai mult ca sigur că, printre acești votanți dispăruți în glia străbună, se numără și Ilie Moromete, personajul principal al romanului, cel care citea ziarul Mișcarea. Sau pitorescul Cocoșilă, cel care citea ziarul Dimineața, și interpreta politica într-un mod mahmur matinal. Spre deosebire de el, Iocan citea Curentul mai spre prânz și cu măseaua umflată.
   Cu asemenea informare eterogenă și profund democratică, este de mirare că morții din Teleorman votează azi cum votează.
   Nici țăranii cei vii din Teleorman nu votează altfel pentru că astăzi nu mai există ziare. Sau, dacă mai există, există degeaba pentru că bieții oameni nu știu să citească. Și atunci, vine domnul Liviu Dragnea și le citește el cu voce tare etichetele de pe pungile cu mălai și de pe sticlele cu ulei oferite cadou într-o găleată de material plastic de culoare roșie pe care scrie Made în China.
    Nu cred că locuitorii din Teleorman știu cine a fost genialul lor concetățean Marin Preda dar, cu multă siguranță, știu cine este Liviu Dragnea pe care îl consideră în mod firesc și irevocabil drept cel mai iubit dintre pământeni.
                                                          Mihai  Frunză
-         critic literar apolitic -

Traduceri în amor

Poeta națională Georgeta Resteman citind Dicționarul impertinent de Mihai Frunză într-o bibliotecă din Cipru. Următoarea lectură va avea loc în Brazilia.

                                            

   AMAZOANĂ= Femeie de casă cu un singur balcon.

   BANI  GHEAŢĂ= Suma pe care bărbaţii o topesc în whisky.

   CRIZĂ  ECONOMICĂ= Perioadă grea în care bărbaţii care nu-şi pot întreţine femeile pun mâna la treabă.

   CUVÂNT  INTRODUCTIV= Ah !

   GRAVITAŢIE= Forţa cu care lui Isaac Newton i-a căzut pe cap soacra.

   OTRĂVIRE= Schimbarea la faţă a rumenului rege spartan Menelau, care a fost făcut verde de Paris când acesta i-a furat-o pe Elena.

   PICTOR  NAIV= Artist plastic care nu-şi dă seama că sânii modelului său preferat sunt tot din plastic.

   PLATĂ  ÎN  NATURĂ= Forma prin care un ecologist iubitor a plătit 100 de euro unei prostituate în pădurea Băneasa.

   STĂPÂNIRE  BRITANICĂ= Înfrânarea poftelor în faţa unei sticle de gin...goale.

   TRADUCERE= Tălmăcirea operei lui Caragiale de către Miţa Baston.

   TURUL  AL DOILEA= O nouă alegere pe care o impune turul foarte plat al primei candidate.

   UNIUNEA  EUROPEANĂ= Căsătorie mixtă româno-italiană.

                                                           Mihai Frunză
                                         - traducător neautorizat de soție -


Cronică literară după ureche

N-avem o poză cu trei iezi, dar am găsit una cu șapte pitici !

Capra cu trei iezi de Ion Creangă

   Povestea lui Ion Creangă este primul jalon al traseului meu de cititor. Eram copil de grădiniță și bunica îmi citea grozăvia asta la masă când refuzam să pap tot. De frica lupului cel hămesit, care putea să mă lase flămând și pe mine, am mâncat fără mofturi și numai așa am putut să mă fac mare. Cel puțin, așa susținea bunica.
Ferocitatea poveștii m-a marcat însă spiritual pentru tot restul vieții. Am fost urmărit de imaginea iezilor devorați de lup, de sângele de pe pereți și de lupul incinerat în timp ce mânca sarmale cu gogâlț. Frica de lup a devenit obsesivă. Apoi, angoasa mea s-a extins și la caprele piromane. N-am mai călcat prin curtea bunicii până când aceasta n-a ascuns în magazie capra de tăiat lemne.
Obsesia lupului bestial s-a augmentat cu trecerea timpului. În școală, la lecția de istorie, am învățat despre domnitorul moldovean Vasile Lupu. Cu toate că și noi suntem moldoveni, în bătăliile purtate de acesta, eu am ținut cu inamicul său muntean, Matei Basarab. Ca atare, Vasile Lupu a fost bătut măr la Teleajen.
În materie de fotbal, am fost un aprig antidinamovist din cauza unui oarecare Dănuț Lupu.
O vreme, l-am simpatizat paradoxal pe Ion Iliescu pentru că era poreclit Bunicuța și pentru că eram îndrăgostit până peste cap de Scufița roșie, cea care îi venise de hac lupului cel rău.
Muzica populară mi-a displăcut profund sub influența nefastă a unui solist numit Lupu Rednic. Când apărea pe micul ecran, îl vedeam colțos ca un lup care se hrănește numai cu pastramă de ied.
Momentul maturizării mele a sosit târziu, în timpul guvernării CDR, când deputatul Vasile Lupu a dat o lege prin care s-au retrocedat pădurile. În scurt timp, pădurile au dispărut și o dată cu ele a dispărut și lupul. Abia atunci, capra a fost răzbunată cu adevărat iar povestea lui Ion Creangă a devenit o amintire din copilărie.
                                                     Mihai Frunză
                                         critic specializat pe Creangă








Cronică literară după ureche

În România, jocul de-a vacanța este mai ieftin în Grecia



Jocul de-a vacanța de Mihail Sebastian

   Jocul de-a vacanța este o comedie romantică scrisă de brăileanul Mihail Sebastian... hăt, hăt în 1936! Este vorba despre trei bărbați (Jeff, Ștefan Valeriu și Bogoiu) care, în cursul unui concediu estival torid, iubesc aceeași femeie (Corina). Faptul că o iubesc toți trei în același timp mă duce cu gândul la o iubire în grup petrecută acum un an și ceva în județul Vaslui. 
   Întâmplarea din jocul erotic vasluian era, însă, de un comic mult mai debordant decât cel din Jocul de-a vacanța. Județul Vaslui este cel mai comic județ din România. Aici, toate babele sunt bețive și doresc să fie iubite. Dacă nu se întâmplă asta, se petrec comedii romantice pe care putem să le considerăm capodopere. 
   În aceea despre care vă vorbeam, un grup de trei babe nesățioase au iubit în grup un tânăr profesor de filozofie. Tânărul le-a dat în judecată pentru viol și babele au fost condamnate la un an de muncă în folosul comunității. În acest scop, au scris zilnic articole satirice într-o revistă locală. Nu este întâmplător că geniul revistei românești, marele Constantin Tănase, este născut la Vaslui.
   Dacă ne luăm după mărimea nasului lui Tănase, putem deduce că, și pe vremea lui, babele erau la fel de dornice de iubire. Nasul lui Tănase a rămas proverbial, ca și cel al lui Cyrano de Bergerac. Bergerac este o localitate franceză care începe cu litera B, la fel ca Brăila lui Sebastian. Din păcate, Brăila n-a avut niciun năsos de talia lui Tănase sau Cyrano, dar l-a avut pe Terente. 
   Terente, contrar tuturor teoriilor și legendelor, avea un nas normal spre mic. El a fost eroul altui gen de comedii romantice și, în ciuda insinuărilor răuvoitoare ale unor critici exaltați, nu a fost cel care l-a inspirat pe Mihail Sebastian când acesta a scris Jocul de-a vacanța. Și nici măcar când a scris cu foc năbădăioasa povestire intitulată Cum am devenit huligan !
                                                          Mihai Frunză
                                         - exeget al operei lui Terențiu -



Jurnalul unui spărgător de bănci

Un detectiv particular aflat pe urmele unui spărgător de bănci... de stat.

   LUNI: Nevastă-mea mi-a zis scurt că vrea o rochie lungă. N-am încotro: va trebui să sparg o bancă.
   MARȚI: Ca vechi patriot, aș vrea să sparg o bancă românească. Imposibil! Am aflat că Banca românească este grecească.
   MIERCURI: La un colț de stradă dau peste o bancă franțuzească. E bună, îmi zic. Francezii sunt de gintă latină, ca și noi. Intru voios și îi zic doamnei de la primul ghișeu: Bonjour, madame! Ea țipă furioasă: Pe cine faci tu madamă, boule?! Ieși afară! Am ieșit rapid pentru că madama pusese mâna pe un presse-papier din fontă în formă de cocoș galic.
   JOI: Am decis: astăzi voi sparge o bancă austriacă. Austriecii ni l-au dat pe Mozart, compozitorul meu preferat, dar ne-au tăiat pădurile. Trebuie să-i pedepsesc! Iată și banca! Încerc să intru, dar ușa este ferecată. Intru în vorbă cu portarul. Îmi zice că banca s-a închis pentru că a fost devalizată de directorul ei. Nemernicul mi-a luat-o înainte! Acum, nevastă-sa are o sumedenie de rochii lungi în insulele Cayman.
   VINERI: Ultima mea șansă este să sparg o bancă rusească. Dacă reușesc, va fi un act reparatoriu pentru că rușii ne-au luat tezaurul. Am căutat toată ziulica o bancă rusească, dar n-am găsit. Cineva m-a sfătuit să merg la Chișinău. Nu pot să merg pentru că n-am pașaport.
   SÂMBĂTĂ: Ca pentru orice om al muncii, este week-end și pentru spărgătorii de bănci. Prin urmare, cobor pe furiș în pivniță și sparg purcelușul. Cu economiile mele dintr-un an, nevastă-mea își va putea cumpăra un sfert dintr-un superb bikini.
                                                    Mihai Frunză  
                                               spărgător de semințe de dovleac