Manole are nuci. (Ana)Citatul zilei

La Steaua mi-a plăcut cel mai mult. (Pițurcă despre Eminescu)


Nervi de ianuarie

 

NERVI DE IANUARIE

o schiță veselă de Mihai Frunză

    Pictorul retroavangardist Tony Tzapu, trecut recent de la stilul cubist la curentul alternativ paralelipipedic, își zise:

   - Pictura nu mă mai satisface. Cel puțin nudurile sunt total lipsite de volum. Trebuie să mă reprofilez pe sculptură. Mai precis, pe bust. Bustul de femeie este un domeniu ispititor. Voi trece de îndată la lucru. Daltă am, ciocan am, oare ce îmi mai lipsește?

   După câteva zile de cugetare, a tras concluzia:

   - Îmi lipsește o muză. Una de primăvară, pentru că m-am săturat de iarna asta care îmbracă femeile excesiv.

   Deschise tomul cu numerele de telefon ale muzelor de primăvară. Primul nume de care a dat a fost Zambilica.

   - Nu-mi amintesc de această divă. Sper că nu e cățelușa pentru care Bismarck al Papadopolinii îl ciufulea pe micuțul Bubico.

   Următorul nume este chiar Floricica.

   - Fata asta nu-i de mine. Mie îmi plac floricelele cu multă bere, iar duduița preferă tequila la litru.

   Nici Iris n-a avut noroc. Avea ochii indeciși: unul albastru și unul verde. Roza avea ambii ochi verzi, de unguroaică focoasă, dar era plecată în cele patru vânturi. Brândușa n-a răspuns la telefon pentru că nu avea decât uscător de păr. Violeta i-a răspuns, dar fusese deja angajată de poetul Costică Bodler – Coțofănești pentru un ciclu de poeme într-un vers rubiniu. În minte i-a venit brusc numele superbei poetese Săftica, dar numele ei nu era de floare, ci de mânăstire.

   Situația devenise ușor disperată. Gențiana și Beladona deveniseră farmaciste, cele opt fete cu numele de Gherghina se măritaseră cu italieni, iar în ceea ce o privește pe Colocazia, avusese ocazia să-i vadă bustul și nu prea era demn de sculptat.

    Atunci, a dat grabnic un anunț la ziar: Caut urgent muză cu nume de floare.

A așteptat în zadar trei zile. În sfârșit, în ziua a patra, cineva a sunat la ușă. A deschis nerăbdător și plin de emoție artistică. În cadru, a apărut un tinerel frumușel, care spuse cu glas drăguțel:

   - Bună ziua! Am venit după anunț. Mă numesc Viorel!  

 

 

Pinguinul Costică


o schiță veselă de Mihai Frunză

 

   - Iubito, zice tandru Hanibal, mâine este ziua ta, Sfânta Pompilia. Ce ți-ai dori?              

   - Păi, zise Pompilia după o clipă de gândire, mi-aș dori un pinguin. Știi, ca animăluț de companie. Este un vis mai vechi. Toate pițipoancele au diverse păsărici. De ce n-aș avea și eu? Una a apărut la televizor cu o găină în brațe.

   Hanibal a intrat hotărât în magazinul de păsări. Peste tot sunt colivii cu papagali, canari, sticleți, ba și cu doi corbi. În sfârșit, într-un colț, vede un pinguin drăguț. Este negru, cu burta albă și cu un cioc portocaliu.

   - Cât costă? întreabă el.

   - Nu e de vânzare, răspunde vânzătorul. L-am luat pentru mine.

   - Este imperial?

   - Nu cred. Este leșesc. Dar poate fi și imperial, dacă e importat din Austria. Numele lui este Costică.

   - Domnule, îți dau cât vrei pe el! Vreau să-l fac cadou iubitei mele soții, de Sfânta Pompilia.

   - Tipul acesta este cam prostovan, își zise în gând vânzătorul. N-a văzut în viața lui un rățoi. E cazul să profit. Bine domnule, ți-l vând. Costă 200.

   - De lei?

   - Nuuu, de euro!

   Hanibal alergă repede la prima bancă și făcu un împrumut pe care l-a girat cu dintele de aur din dreapta sus. Plăti rățoiul, îl luă drăgăstos în brațe și fugi repede acasă.

   - Iubito, uite pinguinul! Ți-l ofer cu toată dragostea. Îl cheamă Costică. E superb, dacă-l speli puțin. Pe drum, de emoție, s-a scăpat pe el.

   - Mulțumesc, iubițel! Ești tare drăguțel!

   În același timp, Pompilia se gândea:

   - Așa îmi trebuie dacă m-am măritat cu un poet! Crede metaforic că rățoiul este un pinguin. Ce să fac? Îl las să creadă.

   A doua zi, la cina festivă, Pompilia a pus pe masă un platou imens, pe care se lăfăia crăcanat un păsăroi gătit la cuptor.

   - Vai, ce bine! zise Hanibal încântat. De ziua ta, vom mânca un curcan!

   - Nu-i curcan, adoratule! Este pinguinul. L-am tăiat pentru că mi-a murdărit toate covoarele. Era prea emotiv.

   - Extraordinar! izbucni poetul Hanibal Zacuscă. Să mai spună netrebnicii ăia de la Bruxelles că nivelul de trai al românilor este cel mai scăzut din Europa! Este o minciună ordinară, de vreme ce noi, niște oameni cu venituri modeste, ne permitem să mâncăm la cină pinguin pe varză!

 

 

 

Călduri mari



o schiță veselă de Mihai Frunză

   Hanibal și-a uitat cheile în altă haină, așa că sună la ușă. Îi deschise un bărbat înalt, brunet și cu mustața pe oală. După dimensiuni, pare oala cu supă.
   - Doamna e acasă? întrebă Hanibal profund contrariat.
   - Da, dar este ocupată.
   - Cu ce este ocupată, stimabile?
   - Cu mine.
   - Cum cu tine!? Eu sunt soțul ei, onorabile!
   - Păi, de ce nu spuneți așa, domnule? În acest caz, doamna nu-i acasă. A plecat la țară. Reveniți mâine.
   - Domnule, dumneata ești cretin?
   - Nu, domnule! Sunt creștin, dar nu practicant. Așa că, nu prea sunt credincios.
   - Aha! Am priceput! Ești însurat și îți înșeli nevasta cu Pompilia.
   - Care Pompilia, domnule?
   - Cum care, venerabile? Soția mea și amanta dumitale.
   - Pe amanta mea n-o cheamă Pompilia, domnule.
   - Dar cum o cheamă?
   - Cecilia.
   - Atunci, ce cauți aici, amețitule?
   - O caut pe Cecilia. Dar nu-i acasă. Și ea a plecat la țară. În schimb, am găsit aici altă doamnă și mai frumoasă.
   - E Pompilia, nenorocitule! urlă Hanibal ca un apucat.
   - Ba nu, domnule! E Otilia. Probabil că e amanta celui ce stă aici. Și e din Zimnicea. Dumneavoastră din ce oraș sunteți?
   - Din Galați.
   - Și cum ați nimerit în Turnu-Măgurele, domnule?
   - Cum, aici suntem în Turnu-Măgurele?
   - Da, domnule! Se pare că v-ați rătăcit, mai zise omul și-i trânti ușa în nas.
    Hanibal plecă total buimăcit. La colț, se trezi față în față cu un polițist. Spuse:
    - În ce oraș mă aflu, domnule comisar?
    - În Galați, domnule chefliu. Se pare că v-ați rătăcit rău.
    - Bine, în Galați înțeleg, continuă Hanibal, dar pe ce stradă?
    - Pe strada Turnu-Măgurele, domnule.
    - Aha! Abia acum înțeleg!
    - Înțelegeți cam greu, domnule! Cred că sunteți soțul doamnei Pompilia. A doua casă, pe stânga. Dar să știți că, din cauza căldurilor mari, a plecat la țară...



Picnic în sufragerie



PICNIC ÎN SUFRAGERIE
o schiță veselă de Mihai Frunză

   - Iubita mea dragă și iubită, zise Hanibal cu un glas ușor sughițat, nu-mi pasă că-i pandemie, așa că vreau să ieșim la tradiționalul picnic de armindeni!
   - Ție nu-ți pasă, cerbul meu micuț și carpatin. Ai noroc că virusurile mor instantaneu în apropierea ta. Dar, mie îmi pasă. Eu nu-s îmbibată cu  bactericid de prune.
   - Și atunci ce propui?
   - Am o idee mult mai sănătoasă, zise Pompilia. Vom petrece picnicul acasă.
   - E aberant, ciocârlia mea! Păi, unde este iarba?
   - Este în sufragerie, pițigoiul meu! Du-te și vezi! Am așternut covorul persan cel verde, pe care l-am primit cadou la nuntă. Tocmai l-am dat jos din pod.
   - O, dar e chiar frumos! remarcă Hanibal. Șoarecii n-au reușit să-l roadă în întregime.
   - Nu-i așa că-i frumos? zice Pompilia. Vom sta întinși pe el, vom mânca mici și vom bea bere pe săturate. Ne vom simți ca pe iarba verde de acasă.
   - Stai, că nu-i în regulă, turturica mea! Lipsesc tufișurile! Eu unde îmi voi face micile ieșiri după bere?
   - M-am gândit și la asta, cintezoiule! Vei ieși în balcon. Îți voi pune olița de noapte lângă ficus.
   - Olița!? sări Hanibal ofensat. Este prea mică și risc să n-o nimeresc!
   - Bine, iubițel! Se rezolvă. Îți voi pune cazanul de rufe.
   - Așa, da! zise Hanibal mulțumit. Să începem picnicul!
   Au mers în bucătărie. Pe plita aragazului au așezat o tablă imensă și grătarul era gata. Pe el, au încăput cu greu cei 80 de mici.
   -Până se fac, hai pe covor! zise Pompilia. Cele 48 de sticle cu bere sunt deja acolo. Bem și facem nebunii.
   De băut, au băut, dar nebunii n-au făcut. Hanibal adormise. Pompilia nu-l vedea prea bine, pentru că micii au umplut casa cu fum. A deschis larg fereastra de la balcon. După câteva minute, în cadrul ferestrei, au apărut două chipuri.
   - Cine sunteți voi? îi întrebă Pompilia puțin mirată. Și cum ați ajuns aici, pentru că noi stăm la etajul 5?
   - Suntem pompierii, zise unul din ei. Ne-au chemat vecinii din cauza fumului.
   - V-au chemat degeaba. S-au ars puțintel micii pe grătar. Dar sunt încă suficient de comestibili.
   - Atunci, ne scuzați! Noi plecăm.
   Brusc, Pompilia are o revelație:
   - Nu plecați, băieți! Dacă tot ați venit, poftiți înăuntru! Sunt mici pe săturate, așa că vă invit la picnic. Și pentru că soțul meu doarme buștean și sforăie abitir, sper că aveți la voi și tulumbele!









Bal mascat

 Ficus cu umoriști

                            
                      BAL MASCAT - o schiță veselă de Mihai Frunză

   - Bărbatul meu util, zice Pompilia, trebuie să mergi la supermarket și să iei foi de plăcintă de dovleac. Nu se mai găsesc. O cauți pe una Lili, o prietenă de-ale mele, care îți va da. Vezi că Lili e frumoasă foc! Are și o aluniță pe obrazul stâng. Și e și cam curviștină. Să nu te prind, că te rup!
   - De ce nu te duci tu?
   - Nu pot. Este epidemie de gripă și stau în casă. De tine nu se lipește virusul. Ești vaccinat de o altă Lili, chelnerița de la barul din colț. Și acum duhnești a vaccin ieftin polonez.
   Hanibal a plecat. Pe stradă, are o mare surpriză. Toată lumea poartă măști medicale pe figură. Nu mai cunoști pe nimeni. El n-are mască, motiv pentru care e salutat de departe:
   - Bună dimineața, Hanibal! îi zice unul. Nu mai alerga așa! Barul nu s-a deschis încă.
   A intrat în marele magazin. Toate vânzătoarele au măști pe figură.
   - Care o fi Lili? își zise derutat. Cred că asta este. Fundulețul acesta obraznic nu poate fi decât al ei. Bună ziua, domnișoară! Sunteți, cumva, Lili?
   - Da. Eu sunt.
   - M-a trimis prietena dumneavoastră, Pompilia.
   - Nu cunosc nicio Pompilia! Cred că mă confundați.
   - Și eu cred. M-am orientat după funduleț. Este apetisant. Bănuiesc că și buzele sunt la fel.
   A plecat repede, pentru că Lili apucase deja un salam italian uscat, care este cel mai contondent. S-a apropiat de altă vânzătoare și i-a spus:
   - Domnișoară, sunteți Lili, nu-i așa?
   - Așa este. Dar cum m-ați recunoscut?
   - Simplu. După sâni. Sâni superbi ca ai dumneavoastră numai Lili poate să aibă. Așa mi-a spus amica dumneavoastră, Pompilia. Cică pe ei aveți și o aluniță.
   - Ești un porc obsedat! zice ea furioasă. Nu cunosc nicio Pompilia, boule! Dispari până nu te cotonogesc cu mopul!
   A dispărut. Niciuna din următoarele trei Lili nu era cea căutată. Le-a apreciat, pe rând, picioarele, ochii verzi și urechiușele. Se pregătea să plece când, într-un colț retras, o fată își scosese masca și își refăcea rujul. Era frumoasă foc, cu buze cărnoase și senzuale, năsucul în vânt, iar pe obrazul stâng avea o magnifică aluniță. Cu un entuziasm de nedescris, s-a apropiat și a rostit cu un glas emoționat:
   - Cu siguranță că sunteți Lili!
   Ea l-a privit cu o maximă nedumerire și i-a răspuns blazată:
-         Nu, domnule, sunt Mimi!



La cireșe


o schiță veselă de Mihai Frunză în colaborare cu Ion Creangă

   - Cum dai cireșele, mamaie?
   - O sută de lei kilu, fiule.
   - O sută!? sar eu ca ars. Dar... ce-s din aur?
   - Aproape. Sunt naturale, maică. Din grădina mea. Nu-s din Zanzibar. Și nici din Peru, tratate cu cianură ca să nu se strice.
   - Totuși, insist eu, o sută kilu este un preț enorm. Nu le lași la 50?
   - Le-aș lăsa, dar nu mă îndur. După mustață, te văd om cu stare.
   - E adevărat, îi confirm. Sunt în stare de orice ca să mănânc niște cireșe. De exemplu, sunt în stare să-ți fur câteva, când nu ești atentă.
   - Văleleu, și tu ești hoț, maică? M-am săturat de hoți!
   - Vorbești de hoții de la guvernare?
   - Și de ăia, că vor să ne desființeze tarabele. Dar, cel mai mult, m-am săturat de hoții de cireșe. Uite, din ditamai copacul, am mai rămas cu lădița asta. E tare prețioasă pentru mine. Așa că nu renunț la o sută kilu.
   - Vai, mamaie! o compătimesc eu sincer. Cine a fost hoțul care ți-a devalizat recolta?
   - Un drac de copil, maică! Unul Nică a lui Ștefan Apetrei. L-am prins în cireș de vreo zece ori. L-am snopit cu vărguța, de fiecare dată, dar tot degeaba.
   - Al naibii năpârstoc! mă mir eu consolator.
   - Și ce mă supără mai tare, continuă baba, este că obrăznicătura, când va fi mare, va scrie despre asta și va ajunge celebru. Așa că, scoate suta și ia cireșele, că-și fac banii!
   - Mamaie, n-am bani de un kilogram, dar tot îți cumpăr. Dă-mi trei cireșe, dar alege-le pe alea fără vierme!
   Baba se uită la mine cu ochii înlăcrimați de milă și-mi zice încet și conspirativ:
   - Fără vierme, n-am, dar ți le aleg pe cele fără accize.


  




Pe drumuri de munte


Calistrat Hogaș a scris o carte cu acest titlu, dar nu prea avea umor. Eu am scris doar câteva modeste însemnări, la fel de serioase:

   BÂLEA - LAC: Peisajul este superb, dar nu-l pot vedea decât din mersul mașinii, pentru că n-am găsit loc de parcare. Totuși, și din mers, lacul îmi pare foarte rece, așa că apăs accelerația și mă îndrept spre Techirghiol.
   BABELE: Sunt dezamăgit. Celebrele babe sunt niște stânci care seamănă cu niște ciuperci. Pălăriile lor sunt tocite și demodate. Lângă ele, trei doamne în vârstă mă roagă să le arăt drumul spre Piatra - Neamț, pentru că s-au rătăcit. Plin de bunăvoință, le-am îndreptat spre Videle.
   CEAHLĂU: Este un munte masiv. L-am privit din toate pozițiile, dar nu seamănă absolut deloc cu Mihail Sadoveanu.
   TRANSALPINA: Ca șofer, serpentinele m-au amețit. Cu chiu, cu vai, admirând peisajul printr-o ceață densă, am ajuns în vârf. Pentru coborâre, este cazul să caut o scurtătură.
   COTA 1400: Nu mi se pare o înălțime prea mare așa că, din Sinaia, plec spre destinație pe jos. Cineva mă sfătuiește să folosesc telecabina, pentru că s-ar putea să întâlnesc ursoaice periculoase. Nu l-am ascultat și a avut dreptate. Două ursoaice blonde mi-au aținut calea. M-au tratat cu o afinată și m-au invitat în bârlogul lor de la Slobozia. Am mormăit și eu ceva și ne-am îndreptat împreună spre Timiș. Cu una spre Timișul de Sus, iar cu cealaltă spre Timișul de Jos.
   MOLDOVEANU: Moldoveanu este un amic ardelean de la mine din bloc, care stă la etajul 12. Din când în când, fac o ascensiune până la el, cu liftul. Ieșim cu berea și cu palinca în balcon și, în zilele cu atmosferă limpede, putem vedea munții Făgăraș din București.
   GĂINA: Cu ouă de aur, pe muntele acesta poți să faci o târguială de toată frumusețea.

                                              Mihai Frunză
                              vânător  de munte fără pușcă








  



Vacanțe mici, dar vesele

Vacanță cu lăutari



   VENEȚIA. Este o comună în județul Brașov, traversată de un râu vijelios  care, la ultima ploaie, a luat podul. Sătenii au improvizat o punte șubredă, care nu poate fi trecută decât oftând de frică, motiv pentru care a fost numită Puntea suspinelor.
   LACUL CONSTANȚA. Se spune că Marea Neagră este un lac rusesc. Asta la Ialta și la Soci. La Constanța este un lac românesc, unde eleganta plajă Doi papuci vă așteaptă. Intrarea este obligatorie cu papion și cu șlapi de aceeași culoare.
   ROMA. În drum spre nordul Moldovei, treceți prin Roman. La intrare, opriți-vă și vopsiți cu alb litera N de pe placa indicatoare a localității. Vizitați apoi orașul. Cel mai mult timp vă va lua căutarea Colosseumului.
   MONTE CARLO. În parcul Cișmigiu se află restaurantul cu acest nume. După trei coniacuri și o șampanie franțuzească, vă veți simți prinț de Monaco. Totuși, nu exagerați pentru că veți măsura lungimea notei de plată doar cu ajutorul ruletei.
   SAN REMO. Dacă vă place festivalul pe care Televiziunea română nu-l mai transmite, mergeți la festivalul nostru folcloric de la Mamaia - Sat.
   MALTA. Amatorii de pescuit se pot deplasa cu încredere în Malta Brăilei care este, de fapt, o Insulă mare. Veți putea participa la o partidă palpitantă de braconaj la scrumbie. Dacă veți fi prinși, situația va deveni albastră de Dunăre.
    LUCERNA. Cele mai pitorești vacanțe se petrec la țară, într-un sat uitat de lume unde, într-un lan verde cu lucernă grasă, pasc vaci elvețiene până se umflă și pocnesc de plăcere. Nu uitați acasă dopurile antifonice.

                                                     Mihai Frunză
                                           călător în viitorul luminos




Hohote în surdină


de Mihai Frunză

   JUSTIȚIE: O doamnă înaltă, cu o atitudine dreaptă căreia, pe lângă faptul că era legată la ochi, acum i s-au legat și mâinile.
   NUTRIȚIONIST: Specialist care te ajută să supraviețuiești atunci când ai ce mânca.
   CUC: Un organ mic care, din motive de orgoliu masculin, se scrie cu C mare.
   PATRON: Declarația prințului Charles când și-a dat seama că nu prea mai are șanse la tronul Angliei.
   REGIZOR: Tipul nervos care îi ia la rost pe regii dintr-un film istoric.
   TURCOAZE: Oaze turcești rămase prin vechile raiale.
   CURSĂ REGULATĂ: Zbor aviatic pe care o stewardesă lucrează cu pilotul preferat.
   COSTELIVE: Imagini live de la o paradă a modei prezentată de niște modele numai piele și os.
   SUGAR: Un băiat de zahăr când era bebeluș.
   MACROECONOMIE: Măsurile drastice de reduceri bugetare, la care trebuie să recurgă președintele Macron.
   FELINAR: Zoolog specializat în studiul felinelor.
   ORFELINE: Pisici orfane care trăiesc pe acoperișuri.
   VANDALI: Numele lui Salvador Dali dacă ar fi fost pictor olandez.
   DNA: Formula în limba engleză pentru ADN-ul din cromozomii corupților.
   SUSPENSIE: Nivelul la care a ajuns o pensie nesimțită.
   CAZANE: În aval de acest loc, pe Dunăre ar trebui să curgă țuică.
   LUPING: Sportul preferat al Scufiței Roșii.




Lacul


în viziunea criticului de artă culinară Mihai FRUNZĂ

    Spiritul meu artistic are astăzi chef să se bucure de niscaiva peisaje. Mă uit pe fereastră. Văd: gunoaie, gropi în asfalt și o baltă.
   - O baltă! îmi zic. Ce coincidență! Vizavi s-a deschis expoziția pictorului peisagist Toni Tzapu, cu tema Lacul. Merg s-o vizitez!
   Intru. Maestrul este singur, poartă pe cap o bască roșie cu moțul cam pleoștit și ține în mână un pahar cu vin cu picior alb.
   - Poftiți! zice el. Îmi pare rău, dar am un singur pahar. Dacă vreți să degustați, vi-l dau pe al meu pentru două minute.
   - Mulțumesc, maestre, dar vreau să degust doar arta dumneavoastră picturală.
   Încep periplul cu lucrarea LAC ÎN SOARE. Tabloul reprezintă un astru cu multe raze. Unde o fi lacul? mă întreb. Este pe rama tabloului, îmi zice Toni. Este un lac strălucitor, foarte rezistent la apă, pe bază de policarbonat.
Trec la tabloul următor, LAC CU MAC. În sfârșit, iată un lac! Pe lac plutește în derivă un mic rățoi din material... plastic. Maestrul, cu paharul la gură, măcăie cu satisfacție, ceea ce mă determină să trec la LAC ALPIN. În tablou putem distinge un alpinist obosit, lac de sudoare. Nu știu dacă mirosul vine de la tablou sau de la maestrul, așa că mă îndrept grabnic spre LACUL ROȘU. În prim-plan, se vede o mână imensă de femeie, dată violent cu ojă verde.
   - Este mâna modelului meu, mă lămurește Toni Tzapu. Este o roșcată delicioasă, dar are un defect: este daltonistă.
   Părăsesc modelul fără să-i dau mâna și ajung la LACĂTUL LACUSTRU.  Pe malul unui lac secat se vede o bărcuță de hârtie legată cu un lanț imens. Un lacăt la fel de imens o apără de pirații danubieni. Sper să-mi revin din șoc cu PARPALAC ÎN AMURG. Pânza reprezintă un bărbat cu părul alb, în amurgul maturității. Este îmbrăcat într-un trenci dintr-un material lucios, care face ape-ape. M-am mai liniștit, când la orizont apare lucrarea LACUL TITICACA. Pe malul unei ape, se întrezărește discret profilul unui individ cu pantalonii în vine. Maestrul mă lămurește îndată:
   - Individul se numește Titi. E primul român care a ajuns în Munții Anzi.
    Cu mândrie patriotică mă îndrept spre LAC ÎN OGLINDĂ. Pe pânza verde se vede doar un cal. Nu pricep nimic. Maestrul mă ajută îndată.
   - Ce-i așa filozofie? zice el. CAL înseamnă cuvântul LAC văzut în oglindă.
   Profund uluit, o zbughesc pe ușă afară, mergând cu spatele. În urma mea, glasul maestrului Toni Tzapu mă apostrofează violent:
   - Domnule, ai sărit peste capodopera salonului. Întoarce-te!
   - Nu mă întorc! zic eu ușor gâtuit. Am sărit-o pentru că se numește IAZ CU PÂRLEAZ.



Marile premii


   OSCAR. Este o statuetă oribilă, acordată unor actori și regizori de film americani cu scopul ca aceștia să învețe să spună thank you.
   PULITZER. Premiu acordat tot de americani pentru jurnalism și literatură. Din motive misogine, românii cred că de el beneficiază numai femeile.
   GOPO. Trofeu și gală promovată cu scopul ca cineaștii, actorii și criticii de film români să se bucure având alibi de un concert extraordinar Dan Bursuc.
   GRAMMY. Academia americană a artelor oferă cântăreților în vogă câte un mic gramofon, dovedind un mercantilism prăfuit. Muzicienii speră ca, în viitor, organizatorii să ofere pick-up-uri și chiar casetofoane.
   CESAR. Este un fel de Oscar franțuzesc. Deosebirea față de americani este că laureații nu spun thank you, ci un simplu merci.
   GLOBUL DE AUR. Recunoaște excelența în film și televiziune. Este un trofeu micuț și ușor, pentru a putea fi atârnat în bradul de Crăciun.
   BAFTA. Iată că și englezii vor să aibă un Oscar al lor. Premiile se acordă de către un juriu mult mai calm, care apreciază pe cei mai băftoși realizatori de film ai anului.
   BALONUL DE AUR. Ar fi trebuit să se acorde pentru cele mai talentate picioare. În realitate, sunt premiate doar picioare păroase și chiar crăcănate.
   NOBEL. Este premiul cel mai valoros, oferit anual de Academia suedeză (un milion de dolari). Cel mai contestat este cel pentru literatură. Chiar și noi îl contestăm și suntem nemulțumiți pentru că speranțele lui Mircea Cărtărescu sunt sistematic dinamitate.

                                              Mihai Frunză
                   deținătorul Premiului Nobel pentru caligrafie



Bucatele altora


   HAM - HAMBURGERI= Chiftele chinezești servite în chifle de orez.
   SUSHI STRONG= Preperat japonez ce conține pește foarte crud. După cum afirmă bucătarii brazilieni, cel mai crud pește este piranha.
   HOT- CAT= De fapt, e vorba de un hot-dog în care cârnatul seamănă cu o coadă de pisică în călduri.
   CORDON BLEU MARINAT= Se prepară la cuptor, încins. Bucătarul poartă obligatoriu un halat alb cu dungi albastre.
   OUĂ FLORENTINE= Ouăle se fierb bine cu mânuța pricepută a bucătăresei Florentina. Dacă gospodina se numește Genoveva, ouăle sunt genoveze și sunt foarte apreciate de marinari.
   ROLLMOPS (în traducere, mopuri rulate)= Este un fel de mâncare foarte popular în nordul Europei, unde gospodinele gătesc și fac curățenie în același timp.
   FALAFEL= Fala felurilor bucătăriei arăbești, care constă în niște amărâte de chiftele din năut, care nu conțin nici măcar un pic de colesterol, așa de poftă.
   PAELLA= Este felul în care spaniolii s-au gândit să-și ia la revedere de la celebra cântăreață Ella Fitzgerald, la masa de adio.
   PUI SHANGHAI= Puii sunt delicioși, dar nu trebuie folosiți până când nu fac ochi.
   BIFTEC TARTAR= O mâncare cu care păcătoșii sunt pedepsiți în iadul capitalist: carne de vită tocată și crudă, recomandată de medici pacienților fără dinți. Cei care au dinți o mănâncă în lipsă de altceva.
                                                                    Mihai Frunză
                                                                  master chefliu