Bucatele altora

   HAM - HAMBURGERI= Chiftele chinezești servite în chifle de orez.

   SUSHI STRONG= Preperat japonez ce conține pește foarte crud. După cum afirmă bucătarii brazilieni, cel mai crud pește este piranha.

   HOT- CAT= De fapt, e vorba de un hot-dog în care cârnatul seamănă cu o coadă de pisică în călduri.

   CORDON BLEU MARINAT= Se prepară la cuptor, încins. Bucătarul poartă obligatoriu un halat alb cu dungi albastre.

   OUĂ FLORENTINE= Ouăle se fierb bine cu mânuța pricepută a bucătăresei Florentina. Dacă gospodina se numește Genoveva, ouăle sunt genoveze și sunt foarte apreciate de marinari.

   ROLLMOPS (în traducere, mopuri rulate)= Este un fel de mâncare foarte popular în nordul Europei, unde gospodinele gătesc și fac curățenie în același timp.

   FALAFEL= Fala felurilor bucătăriei arăbești, care constă în niște amărâte de chiftele din năut, care nu conțin nici măcar un pic de colesterol, așa de poftă.

   PAELLA= Este felul în care spaniolii s-au gândit să-și ia la revedere de la celebra cântăreață Ella Fitzgerald, la masa de adio.

   PUI SHANGHAI= Puii sunt delicioși, dar nu trebuie folosiți până când nu fac ochi.

   BIFTEC TARTAR= O mâncare cu care păcătoșii sunt pedepsiți în iadul capitalist: carne de vită tocată și crudă, recomandată de medici pacienților fără dinți. Cei care au dinți o mănâncă în lipsă de altceva.

                                                                    Mihai Frunză

                                                                  master chefliu

A doua poveste a unui basm

   - Mae, mi-e somn! zice micuțul nepoțel. Mai spune-mi, te rog frumos, un basm! Poate știi unul românesc, că basmele fraților nemți sunt fantezii comice.

   - Bine, puișor. Îți voi spune un basm scris de marele nostru povestitor Ion Creangă. Se numește Povestea lui Harap-Alb.

   - Dă-i drumul și te mai rog să fii concis! Fără floricele!

   - Am înțeles, puișor. Cică, într-o vreme ancestrală, încep eu brusc, într-o țară utopică trăia un crai care avea trei fii. Cel mai mic se numea Harap-Alb.

   - Harap-Alb! se minună micuțul. Alb știu ce este. Dar Harap?

   - Harap înseamnă un om cu pielea mai închisă. Adică, mai brunețel.

   - Craiul era afro-american?

   - Nu, puișor. Era european.

   - Dar crăiasa?

   - Era albă ca zăpada, zic eu cu jumătate de glas.

   - Atunci, cum s-a născut oximoronul acesta de Harap-Alb!? Logic și conform cu legile eredității ale lui Mendel, crăiasa l-a făcut cu grădinarul, conchise micuțul.

   - Măi, năpârstocule, zic eu autoritar, de unde știi tu cum se fac copiii?

   - Știu, Mae. De la colega mea de grădiniță, Lilișor. Are trei ani, dar știe multe. Cred că, mai degrabă, tu nu mai știi. La vârsta ta, ești confuz și o să-mi torni teoria aia aviară cu barza.

   - Mă uimești, tinere! Cred că am dat-o în bară cu basmul acesta.

   - Nu-i adevărat, Mae! Am avut prilejul să explicăm științific fanteziile înaintașilor ignoranți, care credeau în berze. Uite, chiar acum, îți voi emite și altă teorie.

   - Tot despre Harap-Alb?

   - Tot. Cred că lucrurile au stat cam așa. Craiul, dacă era crai, umbla creanga după femei și o cam neglija pe frumoasa crăiasă. Și cum, pe vremea aia, nu se inventaseră vibratoarele, doamna crăiasă l-a făcut pe Harap-Alb cu străbunicul lui Cristi Borcea. Gata! Somn ușor, Mae! Și mâine o să-ți spun eu adevărata poveste cu pupăza din tei...

                                                        

                      Mihai Frunză

                    bunic cibernetic

Gânduri ascunse

dar găsite de Mihai Frunză

   * Pentru că dragostea trece prin stomac, se explică de ce bărbații admiră nespus fundul femeilor.

   * Conform legii lui Newton, o femeie devine mai atrăgătoare cu cât crește în greutate.

   * Când un bărbat spune pătimaș unei femei că este bună, de cele mai multe ori, se gândește cu drag la bunica lui.

   * Bărbații apreciază femeile cu cap numai atunci când capul este blond.

   * Pentru că soției mele nu-i place să mă dau la alte femei, sunt nevoit să mă iau de ele.

   * Femeile frumoase îmi sar în ochi imediat, motiv pentru care sunt mai tot timpul cu ochii vineți.

   * Pentru mine, nu contează mărimea sânilor unei femei; important este să fie cât mai mari.

   * Pentru bărbații cu probleme în căsnicie, guvernul ar trebui să inițieze programul Coarnele și laptele.

   * Cercetătoarele britanice au ajuns la concluzia că poligamia este cel mai avansat stadiu al impotenței.

   * Când un bărbat se adresează unei femei cu apelativul Păpușă mică!, în același timp se gândește că va trebui să-i afle cât mai repede locul pe unde trebuie s-o umfle.

   * Dacă o femeie nu te întreabă drăgăstos câți bani câștigi, înseamnă că deja i-a numărat.

   * Este foarte adevărat că pentru multe femei nu contează mărimea, dar vreo două etaje tot trebuie să aibă.

Povestea unui basm

POVESTEA UNUI BASM

   Am încercat să-i spun nepoțelului meu, un pitic în vârstă de 4 ani, un basm din repertoriul clasic. Am ales Scufița roșie.

   - Scufița roșie, am început eu, era o fetiță frumoasă și cuminte.

   - Dacă era cuminte, nu era frumoasă, mă întrerupe micuțul. Fetițele cuminți sunt urâte.

   Mă fac că nu aud și spun mai departe:

   - Părinții i-au dat un coșuleț cu bunătăți și au rugat-o să-l ducă bunicuței, care locuia într-o căsuță din mijlocul pădurii.

   - Care pădure, Mae? Noi nu mai avem păduri. Le-au tăiat austriecii.

   - Poate era o pădure din Austria, încerc eu să lămuresc situația. Sau din Germania fraților Grimm, că ei se țineau de povești.

   - Atunci, spune-mi basmul în limba germană!

   - Bine, zic eu, dar ți-l traduc instantaneu în limba română. Așadar, Scufița roșie mergea liniștită prin pădure, fredonând un lied de Schubert. Deodată, pe cărarea umbroasă, îi iese înainte un lup fioros.

   - Iar începi cu prostiile, Mae? mă întrerupe revoltat prichindelul. De unde lupi în Germania? Ultimul a fost vânat acum 69 de ani.  Lupi mai există doar în România, deși aici nu mai sunt păduri. Acesta se numește paradox ecologic. Și mai lasă-mă cu Scufița asta roșie, că mă plictisește! Apropo, știi de ce bunicuța avea ochii așa de mari?

   - Ca s-o vadă mai bine pe fetiță, zic eu surprins și ușor bâlbâit.

   - Total greșit! mă pune la punct năpârstocul. Răspunsul corect este: pentru că suferă de exoftalmie hipotiroidiană. Somn ușor, Mae!

                                       Mae Frunză

                           bunic cu ochii cât cepele

Un umorist prin Europa

   ISTANBUL. Doar jumătate din oraș este în Europa. Cealaltă jumătate este în Asia care, deși este cel mai mare continent, la Istanbul este Mică.

   BARCELONA. Întreb un localnic unde aș putea vedea creațiile marelui Gaudi. Mă trimite pe Nou Camp, dar se îndoiește că joacă alături de marele Messi. În final, mă sfătuiește să-l caut la Real Madrid.

   LIECHTENSTEIN. În țărișoara asta, am ajuns din întâmplare, rătăcind drumurile. Vameșii se miră abitir, spunând că nici cei care vor să ajungă aici, nu reușesc să găsească principatul. Mă premiază cu drag, oferindu-mi o rovignetă de două ori mai scumpă.

   GENEVA. Mă minunez că, în acest oraș italian, se vorbește mai mult franceza. Într-un târziu, mă dumiresc că nu mă aflu în Genova. Părăsesc orașul lămurit că spaniolul Cristofor Columb nu s-a născut în Elveția.

   VERONA. În curtea interioară în care admiram balconul Julietei, am întâlnit-o pe Veronica. Mă asigură că în balcoanele ei pot ajunge fără scară, pentru că stă la parter.

   VENEȚIA. Ca să străbat Canal Grande, un gondolier mi-a cerut cu nonșalanță 100 de euro. Cum sunt cam zgârcit din fire, am preferat să-l parcurg înot.

   PISA. În afară de turnul cel strâmb, n-ai ce vedea. Am făcut o poză cu el, pe care am fotoshopat-o ca să pară drept.

   BUDAPESTA. Când am intrat în hotel, aveam o mare urgență, așa că primul obiectiv vizitat a fost buda.

   VAMA NĂDLAC. Ajuns acasă, în prima localitate de la graniță, m-am întâlnit și cu pesta.

                                                    Mihai Frunză

                                      culturist (adică turist cultural)

Interviu profesionist

realizat de Mihai Frunză

   - Domnule Mitică Catargiu, aveți o meserie tradițională pentru noi, românii.

   - Da. Sunt fierar-betonist la Șantierul Naval din Sinaia.

   - De ce din Sinaia? După câte știu, Sinaia nu este port.

   - Pentru că în porturi nu mai avem loc de străini. La Mangalia, ne-au invadat coreenii, iar porturile dunărene sunt ocupate de norvegieni și de olandezi. La Sinaia, capitalul românesc se simte în largul său.

   - Vă înțeleg. Și cum ați ales Sinaia?

   - Simplu. Ne-am gândit că în această stațiune, perlă a Carpaților, vin numai oameni cu bani, în hoteluri de lux. Cei mai mulți sunt mari amatori de iahturi.

   - Am priceput! Fabricați iahturi și bărci cu motor.

   - Nicidecum. După cum se știe, hotelurile acestea au piscine, jacuzzi, băi imense. Sunt facilități care te îmbie la sporturi acvatice.

   - Desigur, v-ați gândit la schiul pe apă caldă.

   - Ne-am gândit și la asta, dar degeaba. Cu folos ne-am gândit că oamenii cu bani se joacă în jacuzzi cu femei frumoase, dar și cu vaporașe de hârtie. Așadar, șantierul nostru naval fabrică vaporașe de hârtie. În curând, ne vom diversifica și vom fabrica și rățuște. În perspectivă, chiar căluți de mare.

   - Formidabil! Ceva, totuși, nu înțeleg. Ce rol aveți dumneavoastră, ca fierar-betonist, în acest proces de fabricație?

   - Până nu demult, rolul meu era numai de betonist. Confecționam niște vaporașe beton. Nu se scufundau decât după un sfert de oră de bălăceală. Nu e mult, dar nici puțin. La o baie se folosesc în medie 46 de vaporașe, ceea ce ne asigură rentabilitatea.

   - Este clar. Și ca fierar ce faceți?

   - Deocamdată, nimic. Dar, pe noua linie de producție care se va deschide în filiala de la Poiana Brașov, voi potcovi căluții de mare.

   - Domnule Mitică Catargiu, sunteți grozavi! Vă felicit și vă mulțumesc pentru interviu.

   - Și eu vă mulțumesc și vă ofer, ca amintire, acest vaporaș drăguț și scump. L-am fabricat din pagini aurii. Este și foarte util. În lipsa autostrăzii, puteți să vă întoarceți de la Sinaia la București cu vaporașul... în tren.

Greu de urnit

schiță umoristică de Mihai Frunză

   - Bărbate, nu mai bea! zice Pompilia dând peste cap un clondir. Hai, acasă!

   - De ce te grăbești, iubirea mea selenară? răspunde Hanibal ușor bâlbâit. O dată  pe an e revelionul. Mai beau o bere și apoi... ne mai gândim.

   - Ai mai băut o bere să te dregi matinal. Mai precis, o ladă.

   - De ce exagerezi? Lada n-am băut-o. Am băut doar lichidul. Foarte curios! Mă întreb de ce n-am vizitat deloc baia.

   - Îți explic eu de ce. Și te rog, nu cumva să bei din damigeana de sub masă! E timpul să plecăm acasă.

   - Nu vreau acasă! protestează Hanibal. Cheful meu este în toi. Apropo, unde sunt gazdele?

   - Sunt în vacanță la Poiana Brașov. Au plecat și Popeștii. Am rămas numai noi doi.

   - Ce oameni, domnule! Halal ospitalitate românească! Te invită la revelion și ei pleacă de acasă. Ziceai că e o damigeană sub masă?

   - Nu mai este. Am dus-o în baie. Dacă mai ai chef de vin, vezi că mai este altă damigeană pe balcon.

   - N-am cum să ajung pe balcon, soarele vieții mele. Nu pot să mă ridic de pe scaun. Și tu îmi ceri samavolnic să ajung până acasă! N-ai pic de milă pentru neputința mea!

   - Ba, am! Am ... să sun la Pompieri să te care cu tulumba.

   - Ce tulumbă, dragostea mea!? Numai tulumbe visezi. Tulumba este doar un furtun lung.

   - Atunci, voi suna la Salubritate, să te care cu tomberonul.

   - Bravo ție! După atâția ani de căsnicie, consideri că un poet național de talia mea județeană este un gunoi! Mulțumesc pentru apreciere și pentru că mi-ai adus damigeana de pe balcon.

   - Ți-am adus-o din dragoste, bardul meu preferat. O mai bei pe asta și plecăm acasă. Revelionul s-a terminat!

   - S-a terminat!? Când s-a terminat?

   - Acum două săptămâni.

     Hanibal cugetă cețos câteva momente uluite, după care zice împleticit, dar ferm:

   - Atunci, este perfect! Din solidaritate cu frații noștri moldoveni, începem chiar acum și revelionul pe stil vechi. Cheamă-i repede și pe Popești!

Ultimele știri globale

care au ajuns din gură în gură la urechea lui Mihai Frunză

   * În județul Alba s-au născut mai mulți copii negri. Fericitele mămici și-au explicat fenomenul prin faptul că, în momentul concepției, bărbații lor erau închiși.

   * În același timp, membrii unui trib de boșimani din sudul Africii s-au înscris in corpore în Societatea pentru o lume deschisă.

   * Un fost președinte al României, mare admirator al lui Donald Trump, și-a vopsit părul în portocaliu, deși este complet chel.

   * La granița dintre Rusia și Brazilia s-a intensificat contrabanda cu vodcă poloneză falsificată în Ucraina subcarpatică.

   * Maratonul de anul viitor de la Polul Sud se va desfășura tot la Polul Nord.

   * Un terorist radical fundamentalist islamist a declarat că  s-a cam săturat de Isis și că intenționează să se cupleze cu Osiris.

   * Facebook a recunoscut  că ne-a furat datele personale și a promis solemn că, în viitorii ani, ni le va da înapoi.

   * Pentagonul a anunțat că-și va retrage trupele din Orientul Mijlociu. Este vorba de trupele rock, care vor fi înlocuite cu trupe pop și reggae.

   * Fenomenul globalizării pare că se apropie de final. Asociația canibalilor profesioniști din Papua - Noua Guinee a anunțat că anul trecut a avut în meniu turiști din 160 de țări.

   * Un columbofil din Columbia a realizat o statuie a lui Cristofor Columb călare pe un porumbel călător.

   * Un grup de parlamentari a propus ca România și Costa Rica să fie legate printr-un tunel secret subteran.

Pseudo-cronică literară

Prinț și cerșetor  de Mark Twain

   Americanii nu prea au simțul umorului. Pionierii acestui popor au fost oameni care nu știau de glumă. Pe când indienii foloseau intens săgeata ironiei, yankeii scoteau degrabă pistolul. Iată originile din care s-a născut în mod surprinzător umoristul Mark Twain (1835 - 1910). Umorul său rafinat, dar debordant, a revoluționat presa vremii. Omul nu s-a mulțumit cu aforisme și pastile efemere și a trecut cu impertinență la romanul peren.

   Pentru copii, a scris două romane delicioase: Aventurile lui Tom Sawyer și Aventurile lui Huckleberry Finn. Scrieri serioase  dar, în același timp, vesele.

   Ajuns la maturitate, Mark Twain a simțit nevoia să devină cu adevărat serios, ba chiar grav, drept care a scris romanul Prinț și cerșetor. În el este vorba de viețile paralele a doi copii, unul de viță regală și altul sărăntoc, care semănau atât de bine încât au hotărât să se distreze schimbându-și rolurile sociale. Foarte interesant subiect! I-ar putea pune pe gânduri  și pe prințișorii noștri, care privesc cerșetorii din Audi fără să-i audă. Se întâmplă chiar și invers: cerșetorii din Audi nu-i aud pe prințișorii din Mercedes.

   Ca o concluzie, romanul Prinț și cerșetor a făcut din Mark Twain nu numai un foarte mare scriitor, dar și unul foarte celebru. Zilele trecute, am întrebat un bun prieten: Amice, tu știi cine a fost Mark Twain? Mi-a răspuns pe un ton ușor indignat: Cum să nu știu? A fost primul soț al celebrei cântărețe de muzică pop - country, Shania Twain. A vândut 65 de milioane de discuri. Superbă femeie!

                                                          Mihai Frunză

                                                   critic de amorul artei

Frumusețile Europei

   MARIȚA= Marița este o bulgăroaică primitoare care, după ce te tratează cu doi trandafiri și o bere, îți ia banii și tu îți iei valea.

   VERONA= Ca orice femeie, se visează Julietă și, cu siguranță, chiar este din moment ce marele Eminescu o dezmierda cu diminutivul Veronica.

   MONA LISA= După principiul comercial Două frumuseți într-una singură, Mona și Lisa o alcătuiesc pe Gioconda.

   ATENA= Simbol al înțelepciunii feminine, este cea care i-a convins pe bărbații greci că, decât să muncească, este mai rentabil să stea toată ziua în taverne pe banii turiștilor români.

   SOFIA= Alt simbol al înțelepciunii feminine, este cea care i-a convins pe bulgari să vândă castraveți grădinarilor români.

   MALAGA= Nu este nume de femeie, dar este nume de vin și în mintea bărbaților arată ca o bacantă generoasă.

   MICA SIRENĂ= Este o daneză frumoasă, dar este prea mică și poți fi lesne acuzat de corupere de minore.

   SEVILLA= La fel ca Mița Baston, care s-a încurcat cu un frizer, spanioloaica asta focoasă s-a lipit de un bărbier.

   IZA ȘI MARA= Două nume foarte scurte, pe care maramureșenii ce au fobie față de apă să le poată pronunța la beție.

   FLORENȚA= Una pe care Leonardo da Vinci a iubit-o așa de mult, încât n-a mai suportat alte femei și s-a orientat spre bărbați.

   ELENA= Altă grecoaică vestită, legată așa de mult de Paris, încât Napoleon a crezut că-i Sfântă, deși ea era necredincioasă.

                                                      Mihai Frunză,

                                          estet amator de onomastici

Noile bucate de Crăciun

   Mare amator de bunătăți tradiționale, am evadat la țară. Acolo, surpriză! Porcii au dispărut din cauza pestei. Așa că m-am mulțumit cu vreo câteva rețete noi:

   CÂRNAȚI DE CURCAN. Șeful de post din sat a reușit să-și salveze porcul, pe care l-a tăiat la timp și l-a făcut cârnați. Mi-a oferit și mie unul de vreo 10 centimetri. Nu m-a satisfăcut pe deplin și acum le înțeleg perfect și pe bietele noastre femei.

   CALTABOȘI DE GUINEEA. Unchiul Costică a avut doi porci pe care veterinarii i-au incinerat. Totuși, a reușit să ascundă un porcușor în șifonier. L-a sacrificat, dar n-a ajuns decât pentru caltaboși. M-am delectat și eu cu o bucățică. Gustul era deosebit, dar parcă nu era de Guineea, ci, mai degrabă, de Senegal.

   POMANA PORCULUI DE PRIMAR. Primarul din comună și-a făcut pomană de mătușa Florica și i-a lăsat unul din cei doi porci. Din păcate, într-o noapte, i-a fost furat. Mătușa îl bănuiește pe adjunctul șefului de post. Așa că, acum ține și ea post. Pe mine m-a tratat cu o omletă.

   TOBĂ CU PIELE DE PORC. Moș Haralambie este toboșar în taraful comunal. Toba lui este fabricată din piele de porc, așa că moș Haralambie linge bețele și susține că au un gust delicios. Eu m-am lins pe bot de tobă.

   RĂCITURI DIN ADIDAȘI. Copitele de porc erau numite, nu demult, adidași și din ele se făceau niște răcituri grozave. Anul acesta, tanti Aglaia, în lipsa porcului, a făcut răcituri din adidași chinezești. Mi-a dat și mie o porție. Aspicul este acceptabil, dar șireturile sunt nedigerabile.

   TOCHITURĂ SPANIOLEASCĂ. Lelea Safta s-a dus la oraș și cu jumătate din pensie a cumpărat două kilograme de carne de porc importată din Spania. A ieșit o tochitură bunicică. Am mâncat cu poftă, am băut și ceva zaibăr, după care lelea s-a binedispus și a dansat pe masă cu foc un flamenco.

                                               Mihai Frunză

                                              gastronomad

Două scenarii SF de MF

   PODUL LUI DA VINCI. Anul 2100. Muzeul Luvru expune doar sarcofage, mumii și covoare cu Răpirea din serai. Lângă piramida din curte, s-a ridicat și un falnic minaret. Muzeul este vizitat zilnic de mii de beduini japonezi, chinezi și americani. Subiectul se încinge în ziua când un muzeograf descoperă în pod un tablou ciudat. Reprezintă o femeie care zâmbește tâmp și este semnat de un pictor necunoscut, numit Leonardo da Vinci. Tabloul produce un scandal imens și violente manifestații de protest ale vestelor galbene. Motivul este că femeia are fața descoperită. În cele din urmă, autoritățile decid ca tabloul să fie expus acoperit cu o burka de culoare neagră, care îi acoperă și ochii, dar lasă să i se vadă zâmbetul.

   AVATAR. Anul 2200. Un extraterestru albastru de pe planeta Kripton trăiește de două secole pe Terra. Între timp, a murit de câteva ori și s-a reîncarnat în diferite alte ființe: o balenă albastră, un parlamentar englez cu sânge nobil, o scrumbie albastră și un român verde cu ochi albaștri. Acum, este un beduin afemeiat, plecat în pelerinaj spre Moscheea albastră din New York. Pe drum, se uită în oglindă cu scopul de a-și retușa barba albastră. Este uluit când își dă seama că fața lui este galbenă ca ceara. Bănuiește că s-a infestat și el cu virusul hepatitei 11, care bântuie prin lumea nouă. Medicii îi fac analizele și, în final, îl liniștesc. Nu este icteric, ci este un simpatic chinez, născut într-un sătuc pitoresc de pe valea Fluviului albastru. Prin anul 2150, fluviul s-a revărsat și a inundat Rusia și Arabia Saudită.

Decapodul

 o schiță umoristică de Mihai Frunză

   Hanibal și Pompilia pășesc sfioși în marea sală de festivități. Ca din pământ, apare un chelner cu o tavă uriașă pe care clipocesc multe cupe cu șampanie. Pompilia ia una, o dă repede peste cap și ia apoi alta. Hanibal ia de la început două. Câte una în fiecare mână.

   - În felul acesta, explică el, nu voi fi silit să dau mâna cu deputații aceștia murdari. Mai mult ca sigur, sunt plini de microbii de pe bancnote.

   - Luați un loc la masă! îi invită un majordom cu figură de profesor de religie. Începe dineul.

   S-au așezat. Imediat, apare un chelner cu figură de profesor de literatură, îmbrăcat într-un frac cu trei cozi, care le pune în față o farfurie imensă. Pe fondul sonor, se aude un senator care ține un discurs ce laudă indigest guvernul.

   - Ce e dihania asta? întreabă Pompilia. Pare un rac imens. Eu nu mănânc așa ceva! Dacă mă mușcă?

   - Nu cred că te mușcă. Pare fiert. Dar... e tare ca piatra. În schimb, dacă-l mușcăm noi, rămânem fără dinți.

   Chelnerul se tot perindă și umple, unde este cazul, paharele cu șampanie, în timp ce senatorul laudă în continuare hulpav guvernul.

   - Prietene, zice Hanibal, ce este creatura asta fioroasă?

   - Dacă nu vă referiți la domnul senator, este un crustaceu marin decapod, domnule.

   - Și este comestibil?

   - Desigur. N-ați mai mâncat încă homar?

   - Homar? N-am mai mâncat. E bun?

   - Este delicios, domnule. A fost cântat și de marele poet persan Homar Khayyam, în vestitele sale Rubaiate. Chiar și Homer mânca homari, deși nu-i vedea bine. În prezent, este mâncarea preferată a lui Homar Hayssam, în închisoarea Jilava.

   - Știi ceva, zice Hanibal discret, ce este felul al doilea? Homarii îmi fac rău la fiere.

   - Langustă, domnule. V-o aduc îndată după ce termină domnul senator discursul  grețos în care laudă guvernul.

   - Langusta ce mai este?

   - Este un crustaceu marin decapod și delicios, domnule. N-are clești, dar noi avem. Sunt lângă farfurie, între paharele cu șampanie. Bănuiesc că știți să-i mânuiți cu dexteritate.

   - Știm pe dracu! zice Pompilia în barbă, deși nu prea are. Prietene, am o rugăminte. Nu vrei să ne împachetezi homarii pentru acasă? Aici, risc să-mi pătez lenjeria.

   - Îmi pare rău, doamnă, dar aici este dineu parlamentar, nu local sordid, răspunde chelnerul și dispare ușor revoltat.

   Hanibal și Pompilia nu s-au atins de homari. Au mai băut câte patru cupe de șampanie, s-au ridicat ușurel și s-au făcut nevăzuți în noapte. În urma lor, glasul senatorului laudă baritonal și nesățios guvernul. Pe drum, Pompilia zice:

   - Ține-mi, te rog, poșeta! Vreau să-mi pun mănușile.

   - Doamne, dar ce grea și umflată este! se miră Hanibal. Cred că în ea ai pe puțin  jumătate din raionul de cosmetice.

    - N-am niciun cosmetic, iubițel! Am opt porții de homari. Am luat și de la vecinii de masă. Îmi pare rău că n-am ajuns și la farfuria senatorului.

   - Mie îmi pare rău că n-a terminat mai repede discursul în care lăuda guvernul, zice Hanibal înciudat. Luam și niște languste.

Moș Crăciun color

o schiță umoristică de Mihai Frunză

   Până la Crăciun, au mai rămas trei zile. Moșul se pregătește intens. Sacii sunt pe jumătate plini, căci anul acesta bugetul e mai auster. Renii sunt potcoviți și țesălați, iar Crăciunițele epilate și coafate. Moșul se duce la oglindă, firește ca să se admire. Rămase mut: celebra lui barbă albă a devenit peste noapte verde. Urlă ca un apucat:

   - Să vină Crăciunițele!

   Acestea apar de îndată, unele dintre ele în pijamale, altele numai în chiloței, iar altele...

   - Vă țineți de glume, poznașelor? Care dintre voi mi-a vopsit barba în timpul somnului?

   Crăciunița Violeta se apropie de el și îi smulse cu delicatețe un fir. Îl analiză atentă și spuse:

   - Nu este vopsit, Moșule! Așa este el, verde. Dar să știi că îți stă bine în verde. Se asortează perfect cu roșul costumului și al nasului.

   Crăciunița Lila intervine și ea:

   - Moșule, eu cred că e de bine dacă ai început să înverzești. În ultima vreme, erai cam ofilit.

   - Dacă nu-ți place barba verde, zise și Crăciunița Albinuța, mergi la un medic barbolog. Cunosc eu unul, dar acum nu-i disponibil. A ajuns senator.

   În încăpere intră tropăind furtunos renul Rudolf.

   - Moșule, te cheamă urgent Marele Șef! Pare cătrănit, behăi el precipitat.

   Moș Crăciun alergă într-un suflet. Marele Șef stătea liniștit pe un norișor. Nu părea supărat. Cu aspectul său de bătrânel bonom și cu barba albă până la brâu, părea chiar simpatic.

   - Doamne, zise Moș Crăciun, cu ce am greșit de m-ai pedepsit cu barba asta verde?

   - Ai greșit că te-ai lăcomit, zise Marele Șef cu blândețe în glas. Acum câțiva ani, mi-ai cerut o Crăciuniță secretară. Ți-am dat. Apoi mi-ai cerut două. Ți le-am aprobat. Anul trecut aveai zece. Poți să-mi spui câte Crăciunițe ai anul acesta?

   - 36, Doamne! Și voiam să mai angajez 14. Prin concurs, desigur.

   - Ei, vezi? De asta te-am pedepsit. Pentru că ești afemeiat și lacom.

   - Iartă-mă, Doamne! Dar nu pot să mă abțin. Sunt așa frumoase! Tu le-ai inventat, începând cu Eva. Iartă-mă și scapă-mă de barba asta verde! Este ridicolă!

   Domnul cel Mare cugetă preț de câteva secunde cosmice și se pronunță:

   - Bine, Moș Crăciun, te iert și te scap de barba verde. De azi înainte, vei purta o superbă barbă albastră.