La cireșe

o schiță veselă de Mihai Frunză în colaborare cu Ion Creangă

   - Cum dai cireșele, mamaie?

   - O sută de lei kilu, fiule.

   - O sută!? sar eu ca ars. Dar... ce-s din aur?

   - Aproape. Sunt naturale, maică. Din grădina mea. Nu-s din Zanzibar. Și nici din Peru, tratate cu cianură ca să nu se strice.

   - Totuși, insist eu, o sută kilu este un preț enorm. Nu le lași la 50?

   - Le-aș lăsa, dar nu mă îndur. După mustață, te văd om cu stare.

   - E adevărat, îi confirm. Sunt în stare de orice ca să mănânc niște cireșe. De exemplu, sunt în stare să-ți fur câteva, când nu ești atentă.

   - Văleleu, și tu ești hoț, maică? M-am săturat de hoți!

   - Vorbești de hoții de la guvernare?

   - Și de ăia, că vor să ne desființeze tarabele. Dar, cel mai mult, m-am săturat de hoții de cireșe. Uite, din ditamai copacul, am mai rămas cu lădița asta. E tare prețioasă pentru mine. Așa că nu renunț la o sută kilu.

   - Vai, mamaie! o compătimesc eu sincer. Cine a fost hoțul care ți-a devalizat recolta?

   - Un drac de copil, maică! Unul Nică a lui Ștefan Apetrei. L-am prins în cireș de vreo zece ori. L-am snopit cu vărguța, de fiecare dată, dar tot degeaba.

   - Al naibii năpârstoc! mă mir eu consolator.

   - Și ce mă supără mai tare, continuă baba, este că obrăznicătura, când va fi mare, va scrie despre asta și va ajunge celebru. Așa că, scoate suta și ia cireșele, că-și fac banii!

   - Mamaie, n-am bani de un kilogram, dar tot îți cumpăr. Dă-mi trei cireșe, dar alege-le pe alea fără vierme!

   Baba se uită la mine cu ochii înlăcrimați de milă și-mi zice încet și conspirativ:

   - Fără vierme, n-am, dar ți le aleg pe cele fără accize.

  

Pe drumuri de munte

Calistrat Hogaș a scris o carte cu acest titlu, dar nu prea avea umor. Eu am scris doar câteva modeste însemnări, la fel de serioase:

   BÂLEA - LAC: Peisajul este superb, dar nu-l pot vedea decât din mersul mașinii, pentru că n-am găsit loc de parcare. Totuși, și din mers, lacul îmi pare foarte rece, așa că apăs accelerația și mă îndrept spre Techirghiol.

   BABELE: Sunt dezamăgit. Celebrele babe sunt niște stânci care seamănă cu niște ciuperci. Pălăriile lor sunt tocite și demodate. Lângă ele, trei doamne în vârstă mă roagă să le arăt drumul spre Piatra - Neamț, pentru că s-au rătăcit. Plin de bunăvoință, le-am îndreptat spre Videle.

   CEAHLĂU: Este un munte masiv. L-am privit din toate pozițiile, dar nu seamănă absolut deloc cu Mihail Sadoveanu.

   TRANSALPINA: Ca șofer, serpentinele m-au amețit. Cu chiu, cu vai, admirând peisajul printr-o ceață densă, am ajuns în vârf. Pentru coborâre, este cazul să caut o scurtătură.

   COTA 1400: Nu mi se pare o înălțime prea mare așa că, din Sinaia, plec spre destinație pe jos. Cineva mă sfătuiește să folosesc telecabina, pentru că s-ar putea să întâlnesc ursoaice periculoase. Nu l-am ascultat și a avut dreptate. Două ursoaice blonde mi-au aținut calea. M-au tratat cu o afinată și m-au invitat în bârlogul lor de la Slobozia. Am mormăit și eu ceva și ne-am îndreptat împreună spre Timiș. Cu una spre Timișul de Sus, iar cu cealaltă spre Timișul de Jos.

   MOLDOVEANU: Moldoveanu este un amic ardelean de la mine din bloc, care stă la etajul 12. Din când în când, fac o ascensiune până la el, cu liftul. Ieșim cu berea și cu palinca în balcon și, în zilele cu atmosferă limpede, putem vedea munții Făgăraș din București.

   GĂINA: Cu ouă de aur, pe muntele acesta poți să faci o târguială de toată frumusețea.

                                              Mihai Frunză

                              vânător  de munte fără pușcă

  

Vacanțe mici, dar vesele

Vacanță cu lăutari

   VENEȚIA. Este o comună în județul Brașov, traversată de un râu vijelios  care, la ultima ploaie, a luat podul. Sătenii au improvizat o punte șubredă, care nu poate fi trecută decât oftând de frică, motiv pentru care a fost numită Puntea suspinelor.

   LACUL CONSTANȚA. Se spune că Marea Neagră este un lac rusesc. Asta la Ialta și la Soci. La Constanța este un lac românesc, unde eleganta plajă Doi papuci vă așteaptă. Intrarea este obligatorie cu papion și cu șlapi de aceeași culoare.

   ROMA. În drum spre nordul Moldovei, treceți prin Roman. La intrare, opriți-vă și vopsiți cu alb litera N de pe placa indicatoare a localității. Vizitați apoi orașul. Cel mai mult timp vă va lua căutarea Colosseumului.

   MONTE CARLO. În parcul Cișmigiu se află restaurantul cu acest nume. După trei coniacuri și o șampanie franțuzească, vă veți simți prinț de Monaco. Totuși, nu exagerați pentru că veți măsura lungimea notei de plată doar cu ajutorul ruletei.

   SAN REMO. Dacă vă place festivalul pe care Televiziunea română nu-l mai transmite, mergeți la festivalul nostru folcloric de la Mamaia - Sat.

   MALTA. Amatorii de pescuit se pot deplasa cu încredere în Malta Brăilei care este, de fapt, o Insulă mare. Veți putea participa la o partidă palpitantă de braconaj la scrumbie. Dacă veți fi prinși, situația va deveni albastră de Dunăre.

    LUCERNA. Cele mai pitorești vacanțe se petrec la țară, într-un sat uitat de lume unde, într-un lan verde cu lucernă grasă, pasc vaci elvețiene până se umflă și pocnesc de plăcere. Nu uitați acasă dopurile antifonice.

                                                     Mihai Frunză

                                           călător în viitorul luminos

Hohote în surdină

de Mihai Frunză

   JUSTIȚIE: O doamnă înaltă, cu o atitudine dreaptă căreia, pe lângă faptul că era legată la ochi, acum i s-au legat și mâinile.

   NUTRIȚIONIST: Specialist care te ajută să supraviețuiești atunci când ai ce mânca.

   CUC: Un organ mic care, din motive de orgoliu masculin, se scrie cu C mare.

   PATRON: Declarația prințului Charles când și-a dat seama că nu prea mai are șanse la tronul Angliei.

   REGIZOR: Tipul nervos care îi ia la rost pe regii dintr-un film istoric.

   TURCOAZE: Oaze turcești rămase prin vechile raiale.

   CURSĂ REGULATĂ: Zbor aviatic pe care o stewardesă lucrează cu pilotul preferat.

   COSTELIVE: Imagini live de la o paradă a modei prezentată de niște modele numai piele și os.

   SUGAR: Un băiat de zahăr când era bebeluș.

   MACROECONOMIE: Măsurile drastice de reduceri bugetare, la care trebuie să recurgă președintele Macron.

   FELINAR: Zoolog specializat în studiul felinelor.

   ORFELINE: Pisici orfane care trăiesc pe acoperișuri.

   VANDALI: Numele lui Salvador Dali dacă ar fi fost pictor olandez.

   DNA: Formula în limba engleză pentru ADN-ul din cromozomii corupților.

   SUSPENSIE: Nivelul la care a ajuns o pensie nesimțită.

   CAZANE: În aval de acest loc, pe Dunăre ar trebui să curgă țuică.

   LUPING: Sportul preferat al Scufiței Roșii.

Lacul

în viziunea criticului de artă culinară Mihai FRUNZĂ

    Spiritul meu artistic are astăzi chef să se bucure de niscaiva peisaje. Mă uit pe fereastră. Văd: gunoaie, gropi în asfalt și o baltă.

   - O baltă! îmi zic. Ce coincidență! Vizavi s-a deschis expoziția pictorului peisagist Toni Tzapu, cu tema Lacul. Merg s-o vizitez!

   Intru. Maestrul este singur, poartă pe cap o bască roșie cu moțul cam pleoștit și ține în mână un pahar cu vin cu picior alb.

   - Poftiți! zice el. Îmi pare rău, dar am un singur pahar. Dacă vreți să degustați, vi-l dau pe al meu pentru două minute.

   - Mulțumesc, maestre, dar vreau să degust doar arta dumneavoastră picturală.

   Încep periplul cu lucrarea LAC ÎN SOARE. Tabloul reprezintă un astru cu multe raze. Unde o fi lacul? mă întreb. Este pe rama tabloului, îmi zice Toni. Este un lac strălucitor, foarte rezistent la apă, pe bază de policarbonat.

Trec la tabloul următor, LAC CU MAC. În sfârșit, iată un lac! Pe lac plutește în derivă un mic rățoi din material... plastic. Maestrul, cu paharul la gură, măcăie cu satisfacție, ceea ce mă determină să trec la LAC ALPIN. În tablou putem distinge un alpinist obosit, lac de sudoare. Nu știu dacă mirosul vine de la tablou sau de la maestrul, așa că mă îndrept grabnic spre LACUL ROȘU. În prim-plan, se vede o mână imensă de femeie, dată violent cu ojă verde.

   - Este mâna modelului meu, mă lămurește Toni Tzapu. Este o roșcată delicioasă, dar are un defect: este daltonistă.

   Părăsesc modelul fără să-i dau mâna și ajung la LACĂTUL LACUSTRU.  Pe malul unui lac secat se vede o bărcuță de hârtie legată cu un lanț imens. Un lacăt la fel de imens o apără de pirații danubieni. Sper să-mi revin din șoc cu PARPALAC ÎN AMURG. Pânza reprezintă un bărbat cu părul alb, în amurgul maturității. Este îmbrăcat într-un trenci dintr-un material lucios, care face ape-ape. M-am mai liniștit, când la orizont apare lucrarea LACUL TITICACA. Pe malul unei ape, se întrezărește discret profilul unui individ cu pantalonii în vine. Maestrul mă lămurește îndată:

   - Individul se numește Titi. E primul român care a ajuns în Munții Anzi.

    Cu mândrie patriotică mă îndrept spre LAC ÎN OGLINDĂ. Pe pânza verde se vede doar un cal. Nu pricep nimic. Maestrul mă ajută îndată.

   - Ce-i așa filozofie? zice el. CAL înseamnă cuvântul LAC văzut în oglindă.

   Profund uluit, o zbughesc pe ușă afară, mergând cu spatele. În urma mea, glasul maestrului Toni Tzapu mă apostrofează violent:

   - Domnule, ai sărit peste capodopera salonului. Întoarce-te!

   - Nu mă întorc! zic eu ușor gâtuit. Am sărit-o pentru că se numește IAZ CU PÂRLEAZ.

Marile premii

   OSCAR. Este o statuetă oribilă, acordată unor actori și regizori de film americani cu scopul ca aceștia să învețe să spună thank you.

   PULITZER. Premiu acordat tot de americani pentru jurnalism și literatură. Din motive misogine, românii cred că de el beneficiază numai femeile.

   GOPO. Trofeu și gală promovată cu scopul ca cineaștii, actorii și criticii de film români să se bucure având alibi de un concert extraordinar Dan Bursuc.

   GRAMMY. Academia americană a artelor oferă cântăreților în vogă câte un mic gramofon, dovedind un mercantilism prăfuit. Muzicienii speră ca, în viitor, organizatorii să ofere pick-up-uri și chiar casetofoane.

   CESAR. Este un fel de Oscar franțuzesc. Deosebirea față de americani este că laureații nu spun thank you, ci un simplu merci.

   GLOBUL DE AUR. Recunoaște excelența în film și televiziune. Este un trofeu micuț și ușor, pentru a putea fi atârnat în bradul de Crăciun.

   BAFTA. Iată că și englezii vor să aibă un Oscar al lor. Premiile se acordă de către un juriu mult mai calm, care apreciază pe cei mai băftoși realizatori de film ai anului.

   BALONUL DE AUR. Ar fi trebuit să se acorde pentru cele mai talentate picioare. În realitate, sunt premiate doar picioare păroase și chiar crăcănate.

   NOBEL. Este premiul cel mai valoros, oferit anual de Academia suedeză (un milion de dolari). Cel mai contestat este cel pentru literatură. Chiar și noi îl contestăm și suntem nemulțumiți pentru că speranțele lui Mircea Cărtărescu sunt sistematic dinamitate.

                                              Mihai Frunză

                   deținătorul Premiului Nobel pentru caligrafie

Bucatele altora

   HAM - HAMBURGERI= Chiftele chinezești servite în chifle de orez.

   SUSHI STRONG= Preperat japonez ce conține pește foarte crud. După cum afirmă bucătarii brazilieni, cel mai crud pește este piranha.

   HOT- CAT= De fapt, e vorba de un hot-dog în care cârnatul seamănă cu o coadă de pisică în călduri.

   CORDON BLEU MARINAT= Se prepară la cuptor, încins. Bucătarul poartă obligatoriu un halat alb cu dungi albastre.

   OUĂ FLORENTINE= Ouăle se fierb bine cu mânuța pricepută a bucătăresei Florentina. Dacă gospodina se numește Genoveva, ouăle sunt genoveze și sunt foarte apreciate de marinari.

   ROLLMOPS (în traducere, mopuri rulate)= Este un fel de mâncare foarte popular în nordul Europei, unde gospodinele gătesc și fac curățenie în același timp.

   FALAFEL= Fala felurilor bucătăriei arăbești, care constă în niște amărâte de chiftele din năut, care nu conțin nici măcar un pic de colesterol, așa de poftă.

   PAELLA= Este felul în care spaniolii s-au gândit să-și ia la revedere de la celebra cântăreață Ella Fitzgerald, la masa de adio.

   PUI SHANGHAI= Puii sunt delicioși, dar nu trebuie folosiți până când nu fac ochi.

   BIFTEC TARTAR= O mâncare cu care păcătoșii sunt pedepsiți în iadul capitalist: carne de vită tocată și crudă, recomandată de medici pacienților fără dinți. Cei care au dinți o mănâncă în lipsă de altceva.

                                                                    Mihai Frunză

                                                                  master chefliu

A doua poveste a unui basm

   - Mae, mi-e somn! zice micuțul nepoțel. Mai spune-mi, te rog frumos, un basm! Poate știi unul românesc, că basmele fraților nemți sunt fantezii comice.

   - Bine, puișor. Îți voi spune un basm scris de marele nostru povestitor Ion Creangă. Se numește Povestea lui Harap-Alb.

   - Dă-i drumul și te mai rog să fii concis! Fără floricele!

   - Am înțeles, puișor. Cică, într-o vreme ancestrală, încep eu brusc, într-o țară utopică trăia un crai care avea trei fii. Cel mai mic se numea Harap-Alb.

   - Harap-Alb! se minună micuțul. Alb știu ce este. Dar Harap?

   - Harap înseamnă un om cu pielea mai închisă. Adică, mai brunețel.

   - Craiul era afro-american?

   - Nu, puișor. Era european.

   - Dar crăiasa?

   - Era albă ca zăpada, zic eu cu jumătate de glas.

   - Atunci, cum s-a născut oximoronul acesta de Harap-Alb!? Logic și conform cu legile eredității ale lui Mendel, crăiasa l-a făcut cu grădinarul, conchise micuțul.

   - Măi, năpârstocule, zic eu autoritar, de unde știi tu cum se fac copiii?

   - Știu, Mae. De la colega mea de grădiniță, Lilișor. Are trei ani, dar știe multe. Cred că, mai degrabă, tu nu mai știi. La vârsta ta, ești confuz și o să-mi torni teoria aia aviară cu barza.

   - Mă uimești, tinere! Cred că am dat-o în bară cu basmul acesta.

   - Nu-i adevărat, Mae! Am avut prilejul să explicăm științific fanteziile înaintașilor ignoranți, care credeau în berze. Uite, chiar acum, îți voi emite și altă teorie.

   - Tot despre Harap-Alb?

   - Tot. Cred că lucrurile au stat cam așa. Craiul, dacă era crai, umbla creanga după femei și o cam neglija pe frumoasa crăiasă. Și cum, pe vremea aia, nu se inventaseră vibratoarele, doamna crăiasă l-a făcut pe Harap-Alb cu străbunicul lui Cristi Borcea. Gata! Somn ușor, Mae! Și mâine o să-ți spun eu adevărata poveste cu pupăza din tei...

                                                        

                      Mihai Frunză

                    bunic cibernetic

Gânduri ascunse

dar găsite de Mihai Frunză

   * Pentru că dragostea trece prin stomac, se explică de ce bărbații admiră nespus fundul femeilor.

   * Conform legii lui Newton, o femeie devine mai atrăgătoare cu cât crește în greutate.

   * Când un bărbat spune pătimaș unei femei că este bună, de cele mai multe ori, se gândește cu drag la bunica lui.

   * Bărbații apreciază femeile cu cap numai atunci când capul este blond.

   * Pentru că soției mele nu-i place să mă dau la alte femei, sunt nevoit să mă iau de ele.

   * Femeile frumoase îmi sar în ochi imediat, motiv pentru care sunt mai tot timpul cu ochii vineți.

   * Pentru mine, nu contează mărimea sânilor unei femei; important este să fie cât mai mari.

   * Pentru bărbații cu probleme în căsnicie, guvernul ar trebui să inițieze programul Coarnele și laptele.

   * Cercetătoarele britanice au ajuns la concluzia că poligamia este cel mai avansat stadiu al impotenței.

   * Când un bărbat se adresează unei femei cu apelativul Păpușă mică!, în același timp se gândește că va trebui să-i afle cât mai repede locul pe unde trebuie s-o umfle.

   * Dacă o femeie nu te întreabă drăgăstos câți bani câștigi, înseamnă că deja i-a numărat.

   * Este foarte adevărat că pentru multe femei nu contează mărimea, dar vreo două etaje tot trebuie să aibă.

Povestea unui basm

POVESTEA UNUI BASM

   Am încercat să-i spun nepoțelului meu, un pitic în vârstă de 4 ani, un basm din repertoriul clasic. Am ales Scufița roșie.

   - Scufița roșie, am început eu, era o fetiță frumoasă și cuminte.

   - Dacă era cuminte, nu era frumoasă, mă întrerupe micuțul. Fetițele cuminți sunt urâte.

   Mă fac că nu aud și spun mai departe:

   - Părinții i-au dat un coșuleț cu bunătăți și au rugat-o să-l ducă bunicuței, care locuia într-o căsuță din mijlocul pădurii.

   - Care pădure, Mae? Noi nu mai avem păduri. Le-au tăiat austriecii.

   - Poate era o pădure din Austria, încerc eu să lămuresc situația. Sau din Germania fraților Grimm, că ei se țineau de povești.

   - Atunci, spune-mi basmul în limba germană!

   - Bine, zic eu, dar ți-l traduc instantaneu în limba română. Așadar, Scufița roșie mergea liniștită prin pădure, fredonând un lied de Schubert. Deodată, pe cărarea umbroasă, îi iese înainte un lup fioros.

   - Iar începi cu prostiile, Mae? mă întrerupe revoltat prichindelul. De unde lupi în Germania? Ultimul a fost vânat acum 69 de ani.  Lupi mai există doar în România, deși aici nu mai sunt păduri. Acesta se numește paradox ecologic. Și mai lasă-mă cu Scufița asta roșie, că mă plictisește! Apropo, știi de ce bunicuța avea ochii așa de mari?

   - Ca s-o vadă mai bine pe fetiță, zic eu surprins și ușor bâlbâit.

   - Total greșit! mă pune la punct năpârstocul. Răspunsul corect este: pentru că suferă de exoftalmie hipotiroidiană. Somn ușor, Mae!

                                       Mae Frunză

                           bunic cu ochii cât cepele

Un umorist prin Europa

   ISTANBUL. Doar jumătate din oraș este în Europa. Cealaltă jumătate este în Asia care, deși este cel mai mare continent, la Istanbul este Mică.

   BARCELONA. Întreb un localnic unde aș putea vedea creațiile marelui Gaudi. Mă trimite pe Nou Camp, dar se îndoiește că joacă alături de marele Messi. În final, mă sfătuiește să-l caut la Real Madrid.

   LIECHTENSTEIN. În țărișoara asta, am ajuns din întâmplare, rătăcind drumurile. Vameșii se miră abitir, spunând că nici cei care vor să ajungă aici, nu reușesc să găsească principatul. Mă premiază cu drag, oferindu-mi o rovignetă de două ori mai scumpă.

   GENEVA. Mă minunez că, în acest oraș italian, se vorbește mai mult franceza. Într-un târziu, mă dumiresc că nu mă aflu în Genova. Părăsesc orașul lămurit că spaniolul Cristofor Columb nu s-a născut în Elveția.

   VERONA. În curtea interioară în care admiram balconul Julietei, am întâlnit-o pe Veronica. Mă asigură că în balcoanele ei pot ajunge fără scară, pentru că stă la parter.

   VENEȚIA. Ca să străbat Canal Grande, un gondolier mi-a cerut cu nonșalanță 100 de euro. Cum sunt cam zgârcit din fire, am preferat să-l parcurg înot.

   PISA. În afară de turnul cel strâmb, n-ai ce vedea. Am făcut o poză cu el, pe care am fotoshopat-o ca să pară drept.

   BUDAPESTA. Când am intrat în hotel, aveam o mare urgență, așa că primul obiectiv vizitat a fost buda.

   VAMA NĂDLAC. Ajuns acasă, în prima localitate de la graniță, m-am întâlnit și cu pesta.

                                                    Mihai Frunză

                                      culturist (adică turist cultural)

Interviu profesionist

realizat de Mihai Frunză

   - Domnule Mitică Catargiu, aveți o meserie tradițională pentru noi, românii.

   - Da. Sunt fierar-betonist la Șantierul Naval din Sinaia.

   - De ce din Sinaia? După câte știu, Sinaia nu este port.

   - Pentru că în porturi nu mai avem loc de străini. La Mangalia, ne-au invadat coreenii, iar porturile dunărene sunt ocupate de norvegieni și de olandezi. La Sinaia, capitalul românesc se simte în largul său.

   - Vă înțeleg. Și cum ați ales Sinaia?

   - Simplu. Ne-am gândit că în această stațiune, perlă a Carpaților, vin numai oameni cu bani, în hoteluri de lux. Cei mai mulți sunt mari amatori de iahturi.

   - Am priceput! Fabricați iahturi și bărci cu motor.

   - Nicidecum. După cum se știe, hotelurile acestea au piscine, jacuzzi, băi imense. Sunt facilități care te îmbie la sporturi acvatice.

   - Desigur, v-ați gândit la schiul pe apă caldă.

   - Ne-am gândit și la asta, dar degeaba. Cu folos ne-am gândit că oamenii cu bani se joacă în jacuzzi cu femei frumoase, dar și cu vaporașe de hârtie. Așadar, șantierul nostru naval fabrică vaporașe de hârtie. În curând, ne vom diversifica și vom fabrica și rățuște. În perspectivă, chiar căluți de mare.

   - Formidabil! Ceva, totuși, nu înțeleg. Ce rol aveți dumneavoastră, ca fierar-betonist, în acest proces de fabricație?

   - Până nu demult, rolul meu era numai de betonist. Confecționam niște vaporașe beton. Nu se scufundau decât după un sfert de oră de bălăceală. Nu e mult, dar nici puțin. La o baie se folosesc în medie 46 de vaporașe, ceea ce ne asigură rentabilitatea.

   - Este clar. Și ca fierar ce faceți?

   - Deocamdată, nimic. Dar, pe noua linie de producție care se va deschide în filiala de la Poiana Brașov, voi potcovi căluții de mare.

   - Domnule Mitică Catargiu, sunteți grozavi! Vă felicit și vă mulțumesc pentru interviu.

   - Și eu vă mulțumesc și vă ofer, ca amintire, acest vaporaș drăguț și scump. L-am fabricat din pagini aurii. Este și foarte util. În lipsa autostrăzii, puteți să vă întoarceți de la Sinaia la București cu vaporașul... în tren.

Greu de urnit

schiță umoristică de Mihai Frunză

   - Bărbate, nu mai bea! zice Pompilia dând peste cap un clondir. Hai, acasă!

   - De ce te grăbești, iubirea mea selenară? răspunde Hanibal ușor bâlbâit. O dată  pe an e revelionul. Mai beau o bere și apoi... ne mai gândim.

   - Ai mai băut o bere să te dregi matinal. Mai precis, o ladă.

   - De ce exagerezi? Lada n-am băut-o. Am băut doar lichidul. Foarte curios! Mă întreb de ce n-am vizitat deloc baia.

   - Îți explic eu de ce. Și te rog, nu cumva să bei din damigeana de sub masă! E timpul să plecăm acasă.

   - Nu vreau acasă! protestează Hanibal. Cheful meu este în toi. Apropo, unde sunt gazdele?

   - Sunt în vacanță la Poiana Brașov. Au plecat și Popeștii. Am rămas numai noi doi.

   - Ce oameni, domnule! Halal ospitalitate românească! Te invită la revelion și ei pleacă de acasă. Ziceai că e o damigeană sub masă?

   - Nu mai este. Am dus-o în baie. Dacă mai ai chef de vin, vezi că mai este altă damigeană pe balcon.

   - N-am cum să ajung pe balcon, soarele vieții mele. Nu pot să mă ridic de pe scaun. Și tu îmi ceri samavolnic să ajung până acasă! N-ai pic de milă pentru neputința mea!

   - Ba, am! Am ... să sun la Pompieri să te care cu tulumba.

   - Ce tulumbă, dragostea mea!? Numai tulumbe visezi. Tulumba este doar un furtun lung.

   - Atunci, voi suna la Salubritate, să te care cu tomberonul.

   - Bravo ție! După atâția ani de căsnicie, consideri că un poet național de talia mea județeană este un gunoi! Mulțumesc pentru apreciere și pentru că mi-ai adus damigeana de pe balcon.

   - Ți-am adus-o din dragoste, bardul meu preferat. O mai bei pe asta și plecăm acasă. Revelionul s-a terminat!

   - S-a terminat!? Când s-a terminat?

   - Acum două săptămâni.

     Hanibal cugetă cețos câteva momente uluite, după care zice împleticit, dar ferm:

   - Atunci, este perfect! Din solidaritate cu frații noștri moldoveni, începem chiar acum și revelionul pe stil vechi. Cheamă-i repede și pe Popești!