Așa se scrie geografia

   VENEȚIA. I se mai spune orașul îndrăgostiților. Străzile sunt inundate și din cauză că prețul gondolelor este exorbitant, preferi să rămâi cu iubita în dormitor și să-i citești sonete de amor.

    BORDO. Este culoarea locală a unui oraș din Franța. În limba franceză se scrie Bordeaux, dar se pronunță ca în românește, ceea ce dovedește că limba noastră tinde să devină universală.

   BONN. Oraș din Germania, care susține că a eradicat comerțul la negru. Cu toate acestea, bonul este scris incorect.

   PRAHA. Ca gurmand, ador șunca de Praga. Nu știu de ce, șunca de Praha mă face să râd.

   SZCZECIN. Așa se scrie, dar habar n-am cum se citește. Ewa, o prietenă poloneză, blondă și cu picioare lungi, mă sfătuiește să pronunț Cracovia.

   APULIA. Regiune italiană care ar merita cu prisosință să se înfrățească cu Băicoi.

   FIRENZE. Așa se numește acum fosta mea prietenă, Florența, care a emigrat în Italia și a dorit să-și schimbe numele românesc în unul italienesc.

   LONDON. Este vorba de Jack, un scriitor american citit de mine în copilărie. Imperialiștii englezi i-au furat numele și l-au dat unui pod, London Bridge. În final, l-au dat și capitalei lor, care nu se mai numește Londra.

   BORA-BORA. Insule exotice în Pacific și destinație de visate vacanțe. O fătucă încurcată cu un om de afaceri a fost acolo, astă vară, cu vaporul. Din cauza răului de mare, pentru ea insulele s-au numit Bora, Bora, Bora...etc!

   BOTSWANA. O țară în care se găsesc mulți lei, dar are o monedă ce poartă numele unui oraș croat. Din cauza rezonanței universale vulgare pe care o are acest nume, s-a propus ca moneda Botswanei să-și schimbe denumirea în Zagreb.

   SANKT-PETERSBURG. Oraș istoric cu renume al Rusiei. Numele său se citește cum l-am scris și noi, dar nostalgicii bolșevici îl citesc încă Leningrad.

   BEIJING. Este capitala Chinei. În vechiul meu atlas se numea Pekin. Francezii îi spun așa și astăzi dintr-un motiv foarte corect: câinii pekinezi nu sunt de acord să se numească beijingezi.

   HAGA. Pare a fi o parte a orașului Copenhaga. Părerea mi-a fost întărită de faptul că hoțul care a furat Mica sirenă a fost prins și judecat de Tribunalul de la Copenhaga.

   EREVAN. Post de radio care astăzi se mai recepționează doar la Baku.

   BUCAREST: Budapest pentru soliștii pop-rock americani care concertează la Beograd.

 

                                                Mihai Frunză - Braille

 

Boala geloziei

 

O schiță veselă de Mihai Frunză

   Mitică Catargiu doarme dus. Asta pentru că, în ziua trecută, adorata lui soție, Maricica, l-a dus la medicul psiholog. Este vorba de celebrul Vasile Cuțitaru, până nu demult, un eminent chirurg. Un pârdalnic de malpraxis l-a determinat brusc  să-și schimbe specialitatea. Fiind puțin beat, în loc să amputeze membrul inferior al unui bărbat accidentat, i-a amputat alt membru.

   - Domnule doctor, zise Maricica, soțul meu are halucinații. Crede că-l înșel.

   - Nu cred, doctore! o  contrazice ferm Mitică. Sunt sigur. L-am găsit în șifonier. Îl cheamă Costică.

   - Vai, domnule, nu trebuie să faceți o tragedie din asta. Toți găsim hoți în șifoniere. Dacă v-a furat un costum, o să vă ia doamna altul nou.

   - Nu mi-a furat niciun costum. Din contră. Omul era gol-pușcă și, așa cum era, a luat-o la sănătoasa. Eu m-am ales cu costumul lui, dar nu prea îmi vine. E cu două numere mai mare.

   - Domnule Mitică, zise doctorul Cuțitaru, marele savant Sigmund Freud spune că femeile nu înșeală. Ele doar compară. Vor să se convingă de faptul că soțul este mult mai bun la pat decât alți bărbați. Și dacă nu cumva, numărul lui este mult mai mic. Vorbesc de costum, bineînțeles.

   - Așa este! sare repede Maricica. Costică nu-i bun de nimic. L-am acceptat numai pentru că mi-a adus un buchet de orhidee.

   - Vedeți ce înseamnă puterea florilor? zise psihologul. Dumneavoastră îi aduceți flori doamnei?

   - Nu aduce, domnule doctor.Ultima dată mi-a adus în ziua nunții. Era buchetul de lămâiță al miresei, pe care am fost nevoită să-l arunc.

   - Nu-i aduc, ripostează Mitică, pentru că florile sunt scumpe și eu nu sunt doctor. Dar, îi aduc mereu floricele.

   - O femeie superbă, ca doamna Maricica, nu se cucerește cu floricele. Apropo, stimată doamnă, sânii aceștia nevrotici nu doresc o consultație psihologică? Îi programez mâine la ora 17.30.

   - Vă asigur că vor fi punctuali, domnule doctor.

   - Iar dumneata, domnule Mitică, suferi de o gelozie patologică hipotalamică acută severă. Îți recomand acest puternic somnifer. În câteva zile, te va vindeca miraculos.

   Acum, Mitică Catargiu doarme dus. Adorata lui soție, Maricica, se strecoară tiptil de lângă el, deschide ușa șifonierului și zise cu glas șoptit dar melodios:

   - Costică, hai!

 

 

 

Mic dicționar onomastic istoric

 

DICȚIONAR ONOMASTIC ISTORIC

 

    PEPIN CEL SCURT. Rege al francilor al cărui renume nu se trage, cum s-ar putea crede, de la statura sa mică, ci de la un zvon lansat de una dintre amantele sale.

   CAROL MARTEL. Rege al francilor, tatăl lui Pepin cel Scurt. În limba franceză, marteau înseamnă ciocan, iar Martel... ciocănel. De aici, deducem că porecla lui Pepin este ereditară.

   CAROL CEL MARE. Rege al francilor, fiul lui Pepin cel Scurt. Se pare că, în sfârșit, micile lipsuri ale familiei au fost depășite.

   ȘTEFAN CEL MARE. Domn al Moldovei care, deși era micuț ca statură (puțin peste 1,60m), se bucura de un mare renume internațional confirmat de doamnele Maria Voichița, Maria de Mangop, Evdochia din Kiev și chiar de baba Tudora Vrâncioaia.

   RADU CEL FRUMOS. Domn al Munteniei care, încă de mic, era cam zglobiu și mama sa, Vasilisa Mușat, îi spunea tot timpul: Stai frumos, puiule!  Radu a ascultat-o și a stat apoi frumos toată viața.

   APOLODOR. Adulții îl cunosc ca pe un faimos constructor din Damasc, de la care ne-a rămas și nouă un picior de pod. Copiii îl cunosc din Cartea lui Apolodor, un pinguin călător de Gellu Naum. Încă nu știm cum îl cunosc pensionarii greci nostalgici, cărora le este Dor de Apolo.

   TRAIAN. Împărat roman cu care s-a luptat Decebal și președinte al României cu care s-a luptat Elena Udrea.

 

                                                      Mihai Frunză

                                           Mare amator de onomastici

 

Nervi de ianuarie

 

NERVI DE IANUARIE

o schiță veselă de Mihai Frunză

    Pictorul retroavangardist Tony Tzapu, trecut recent de la stilul cubist la curentul alternativ paralelipipedic, își zise:

   - Pictura nu mă mai satisface. Cel puțin nudurile sunt total lipsite de volum. Trebuie să mă reprofilez pe sculptură. Mai precis, pe bust. Bustul de femeie este un domeniu ispititor. Voi trece de îndată la lucru. Daltă am, ciocan am, oare ce îmi mai lipsește?

   După câteva zile de cugetare, a tras concluzia:

   - Îmi lipsește o muză. Una de primăvară, pentru că m-am săturat de iarna asta care îmbracă femeile excesiv.

   Deschise tomul cu numerele de telefon ale muzelor de primăvară. Primul nume de care a dat a fost Zambilica.

   - Nu-mi amintesc de această divă. Sper că nu e cățelușa pentru care Bismarck al Papadopolinii îl ciufulea pe micuțul Bubico.

   Următorul nume este chiar Floricica.

   - Fata asta nu-i de mine. Mie îmi plac floricelele cu multă bere, iar duduița preferă tequila la litru.

   Nici Iris n-a avut noroc. Avea ochii indeciși: unul albastru și unul verde. Roza avea ambii ochi verzi, de unguroaică focoasă, dar era plecată în cele patru vânturi. Brândușa n-a răspuns la telefon pentru că nu avea decât uscător de păr. Violeta i-a răspuns, dar fusese deja angajată de poetul Costică Bodler – Coțofănești pentru un ciclu de poeme într-un vers rubiniu. În minte i-a venit brusc numele superbei poetese Săftica, dar numele ei nu era de floare, ci de mânăstire.

   Situația devenise ușor disperată. Gențiana și Beladona deveniseră farmaciste, cele opt fete cu numele de Gherghina se măritaseră cu italieni, iar în ceea ce o privește pe Colocazia, avusese ocazia să-i vadă bustul și nu prea era demn de sculptat.

    Atunci, a dat grabnic un anunț la ziar: Caut urgent muză cu nume de floare.

A așteptat în zadar trei zile. În sfârșit, în ziua a patra, cineva a sunat la ușă. A deschis nerăbdător și plin de emoție artistică. În cadru, a apărut un tinerel frumușel, care spuse cu glas drăguțel:

   - Bună ziua! Am venit după anunț. Mă numesc Viorel!  

 

 

Pinguinul Costică

o schiță veselă de Mihai Frunză

 

   - Iubito, zice tandru Hanibal, mâine este ziua ta, Sfânta Pompilia. Ce ți-ai dori?              

   - Păi, zise Pompilia după o clipă de gândire, mi-aș dori un pinguin. Știi, ca animăluț de companie. Este un vis mai vechi. Toate pițipoancele au diverse păsărici. De ce n-aș avea și eu? Una a apărut la televizor cu o găină în brațe.

   Hanibal a intrat hotărât în magazinul de păsări. Peste tot sunt colivii cu papagali, canari, sticleți, ba și cu doi corbi. În sfârșit, într-un colț, vede un pinguin drăguț. Este negru, cu burta albă și cu un cioc portocaliu.

   - Cât costă? întreabă el.

   - Nu e de vânzare, răspunde vânzătorul. L-am luat pentru mine.

   - Este imperial?

   - Nu cred. Este leșesc. Dar poate fi și imperial, dacă e importat din Austria. Numele lui este Costică.

   - Domnule, îți dau cât vrei pe el! Vreau să-l fac cadou iubitei mele soții, de Sfânta Pompilia.

   - Tipul acesta este cam prostovan, își zise în gând vânzătorul. N-a văzut în viața lui un rățoi. E cazul să profit. Bine domnule, ți-l vând. Costă 200.

   - De lei?

   - Nuuu, de euro!

   Hanibal alergă repede la prima bancă și făcu un împrumut pe care l-a girat cu dintele de aur din dreapta sus. Plăti rățoiul, îl luă drăgăstos în brațe și fugi repede acasă.

   - Iubito, uite pinguinul! Ți-l ofer cu toată dragostea. Îl cheamă Costică. E superb, dacă-l speli puțin. Pe drum, de emoție, s-a scăpat pe el.

   - Mulțumesc, iubițel! Ești tare drăguțel!

   În același timp, Pompilia se gândea:

   - Așa îmi trebuie dacă m-am măritat cu un poet! Crede metaforic că rățoiul este un pinguin. Ce să fac? Îl las să creadă.

   A doua zi, la cina festivă, Pompilia a pus pe masă un platou imens, pe care se lăfăia crăcanat un păsăroi gătit la cuptor.

   - Vai, ce bine! zise Hanibal încântat. De ziua ta, vom mânca un curcan!

   - Nu-i curcan, adoratule! Este pinguinul. L-am tăiat pentru că mi-a murdărit toate covoarele. Era prea emotiv.

   - Extraordinar! izbucni poetul Hanibal Zacuscă. Să mai spună netrebnicii ăia de la Bruxelles că nivelul de trai al românilor este cel mai scăzut din Europa! Este o minciună ordinară, de vreme ce noi, niște oameni cu venituri modeste, ne permitem să mâncăm la cină pinguin pe varză!

 

 

 

Călduri mari

o schiță veselă de Mihai Frunză

   Hanibal și-a uitat cheile în altă haină, așa că sună la ușă. Îi deschise un bărbat înalt, brunet și cu mustața pe oală. După dimensiuni, pare oala cu supă.

   - Doamna e acasă? întrebă Hanibal profund contrariat.

   - Da, dar este ocupată.

   - Cu ce este ocupată, stimabile?

   - Cu mine.

   - Cum cu tine!? Eu sunt soțul ei, onorabile!

   - Păi, de ce nu spuneți așa, domnule? În acest caz, doamna nu-i acasă. A plecat la țară. Reveniți mâine.

   - Domnule, dumneata ești cretin?

   - Nu, domnule! Sunt creștin, dar nu practicant. Așa că, nu prea sunt credincios.

   - Aha! Am priceput! Ești însurat și îți înșeli nevasta cu Pompilia.

   - Care Pompilia, domnule?

   - Cum care, venerabile? Soția mea și amanta dumitale.

   - Pe amanta mea n-o cheamă Pompilia, domnule.

   - Dar cum o cheamă?

   - Cecilia.

   - Atunci, ce cauți aici, amețitule?

   - O caut pe Cecilia. Dar nu-i acasă. Și ea a plecat la țară. În schimb, am găsit aici altă doamnă și mai frumoasă.

   - E Pompilia, nenorocitule! urlă Hanibal ca un apucat.

   - Ba nu, domnule! E Otilia. Probabil că e amanta celui ce stă aici. Și e din Zimnicea. Dumneavoastră din ce oraș sunteți?

   - Din Galați.

   - Și cum ați nimerit în Turnu-Măgurele, domnule?

   - Cum, aici suntem în Turnu-Măgurele?

   - Da, domnule! Se pare că v-ați rătăcit, mai zise omul și-i trânti ușa în nas.

    Hanibal plecă total buimăcit. La colț, se trezi față în față cu un polițist. Spuse:

    - În ce oraș mă aflu, domnule comisar?

    - În Galați, domnule chefliu. Se pare că v-ați rătăcit rău.

    - Bine, în Galați înțeleg, continuă Hanibal, dar pe ce stradă?

    - Pe strada Turnu-Măgurele, domnule.

    - Aha! Abia acum înțeleg!

    - Înțelegeți cam greu, domnule! Cred că sunteți soțul doamnei Pompilia. A doua casă, pe stânga. Dar să știți că, din cauza căldurilor mari, a plecat la țară...

Picnic în sufragerie

PICNIC ÎN SUFRAGERIE

o schiță veselă de Mihai Frunză

   - Iubita mea dragă și iubită, zise Hanibal cu un glas ușor sughițat, nu-mi pasă că-i pandemie, așa că vreau să ieșim la tradiționalul picnic de armindeni!

   - Ție nu-ți pasă, cerbul meu micuț și carpatin. Ai noroc că virusurile mor instantaneu în apropierea ta. Dar, mie îmi pasă. Eu nu-s îmbibată cu  bactericid de prune.

   - Și atunci ce propui?

   - Am o idee mult mai sănătoasă, zise Pompilia. Vom petrece picnicul acasă.

   - E aberant, ciocârlia mea! Păi, unde este iarba?

   - Este în sufragerie, pițigoiul meu! Du-te și vezi! Am așternut covorul persan cel verde, pe care l-am primit cadou la nuntă. Tocmai l-am dat jos din pod.

   - O, dar e chiar frumos! remarcă Hanibal. Șoarecii n-au reușit să-l roadă în întregime.

   - Nu-i așa că-i frumos? zice Pompilia. Vom sta întinși pe el, vom mânca mici și vom bea bere pe săturate. Ne vom simți ca pe iarba verde de acasă.

   - Stai, că nu-i în regulă, turturica mea! Lipsesc tufișurile! Eu unde îmi voi face micile ieșiri după bere?

   - M-am gândit și la asta, cintezoiule! Vei ieși în balcon. Îți voi pune olița de noapte lângă ficus.

   - Olița!? sări Hanibal ofensat. Este prea mică și risc să n-o nimeresc!

   - Bine, iubițel! Se rezolvă. Îți voi pune cazanul de rufe.

   - Așa, da! zise Hanibal mulțumit. Să începem picnicul!

   Au mers în bucătărie. Pe plita aragazului au așezat o tablă imensă și grătarul era gata. Pe el, au încăput cu greu cei 80 de mici.

   -Până se fac, hai pe covor! zise Pompilia. Cele 48 de sticle cu bere sunt deja acolo. Bem și facem nebunii.

   De băut, au băut, dar nebunii n-au făcut. Hanibal adormise. Pompilia nu-l vedea prea bine, pentru că micii au umplut casa cu fum. A deschis larg fereastra de la balcon. După câteva minute, în cadrul ferestrei, au apărut două chipuri.

   - Cine sunteți voi? îi întrebă Pompilia puțin mirată. Și cum ați ajuns aici, pentru că noi stăm la etajul 5?

   - Suntem pompierii, zise unul din ei. Ne-au chemat vecinii din cauza fumului.

   - V-au chemat degeaba. S-au ars puțintel micii pe grătar. Dar sunt încă suficient de comestibili.

   - Atunci, ne scuzați! Noi plecăm.

   Brusc, Pompilia are o revelație:

   - Nu plecați, băieți! Dacă tot ați venit, poftiți înăuntru! Sunt mici pe săturate, așa că vă invit la picnic. Și pentru că soțul meu doarme buștean și sforăie abitir, sper că aveți la voi și tulumbele!

Bal mascat

 Ficus cu umoriști

                            

                      BAL MASCAT - o schiță veselă de Mihai Frunză

   - Bărbatul meu util, zice Pompilia, trebuie să mergi la supermarket și să iei foi de plăcintă de dovleac. Nu se mai găsesc. O cauți pe una Lili, o prietenă de-ale mele, care îți va da. Vezi că Lili e frumoasă foc! Are și o aluniță pe obrazul stâng. Și e și cam curviștină. Să nu te prind, că te rup!

   - De ce nu te duci tu?

   - Nu pot. Este epidemie de gripă și stau în casă. De tine nu se lipește virusul. Ești vaccinat de o altă Lili, chelnerița de la barul din colț. Și acum duhnești a vaccin ieftin polonez.

   Hanibal a plecat. Pe stradă, are o mare surpriză. Toată lumea poartă măști medicale pe figură. Nu mai cunoști pe nimeni. El n-are mască, motiv pentru care e salutat de departe:

   - Bună dimineața, Hanibal! îi zice unul. Nu mai alerga așa! Barul nu s-a deschis încă.

   A intrat în marele magazin. Toate vânzătoarele au măști pe figură.

   - Care o fi Lili? își zise derutat. Cred că asta este. Fundulețul acesta obraznic nu poate fi decât al ei. Bună ziua, domnișoară! Sunteți, cumva, Lili?

   - Da. Eu sunt.

   - M-a trimis prietena dumneavoastră, Pompilia.

   - Nu cunosc nicio Pompilia! Cred că mă confundați.

   - Și eu cred. M-am orientat după funduleț. Este apetisant. Bănuiesc că și buzele sunt la fel.

   A plecat repede, pentru că Lili apucase deja un salam italian uscat, care este cel mai contondent. S-a apropiat de altă vânzătoare și i-a spus:

   - Domnișoară, sunteți Lili, nu-i așa?

   - Așa este. Dar cum m-ați recunoscut?

   - Simplu. După sâni. Sâni superbi ca ai dumneavoastră numai Lili poate să aibă. Așa mi-a spus amica dumneavoastră, Pompilia. Cică pe ei aveți și o aluniță.

   - Ești un porc obsedat! zice ea furioasă. Nu cunosc nicio Pompilia, boule! Dispari până nu te cotonogesc cu mopul!

   A dispărut. Niciuna din următoarele trei Lili nu era cea căutată. Le-a apreciat, pe rând, picioarele, ochii verzi și urechiușele. Se pregătea să plece când, într-un colț retras, o fată își scosese masca și își refăcea rujul. Era frumoasă foc, cu buze cărnoase și senzuale, năsucul în vânt, iar pe obrazul stâng avea o magnifică aluniță. Cu un entuziasm de nedescris, s-a apropiat și a rostit cu un glas emoționat:

   - Cu siguranță că sunteți Lili!

   Ea l-a privit cu o maximă nedumerire și i-a răspuns blazată:

-         Nu, domnule, sunt Mimi!

La cireșe

o schiță veselă de Mihai Frunză în colaborare cu Ion Creangă

   - Cum dai cireșele, mamaie?

   - O sută de lei kilu, fiule.

   - O sută!? sar eu ca ars. Dar... ce-s din aur?

   - Aproape. Sunt naturale, maică. Din grădina mea. Nu-s din Zanzibar. Și nici din Peru, tratate cu cianură ca să nu se strice.

   - Totuși, insist eu, o sută kilu este un preț enorm. Nu le lași la 50?

   - Le-aș lăsa, dar nu mă îndur. După mustață, te văd om cu stare.

   - E adevărat, îi confirm. Sunt în stare de orice ca să mănânc niște cireșe. De exemplu, sunt în stare să-ți fur câteva, când nu ești atentă.

   - Văleleu, și tu ești hoț, maică? M-am săturat de hoți!

   - Vorbești de hoții de la guvernare?

   - Și de ăia, că vor să ne desființeze tarabele. Dar, cel mai mult, m-am săturat de hoții de cireșe. Uite, din ditamai copacul, am mai rămas cu lădița asta. E tare prețioasă pentru mine. Așa că nu renunț la o sută kilu.

   - Vai, mamaie! o compătimesc eu sincer. Cine a fost hoțul care ți-a devalizat recolta?

   - Un drac de copil, maică! Unul Nică a lui Ștefan Apetrei. L-am prins în cireș de vreo zece ori. L-am snopit cu vărguța, de fiecare dată, dar tot degeaba.

   - Al naibii năpârstoc! mă mir eu consolator.

   - Și ce mă supără mai tare, continuă baba, este că obrăznicătura, când va fi mare, va scrie despre asta și va ajunge celebru. Așa că, scoate suta și ia cireșele, că-și fac banii!

   - Mamaie, n-am bani de un kilogram, dar tot îți cumpăr. Dă-mi trei cireșe, dar alege-le pe alea fără vierme!

   Baba se uită la mine cu ochii înlăcrimați de milă și-mi zice încet și conspirativ:

   - Fără vierme, n-am, dar ți le aleg pe cele fără accize.

  

Pe drumuri de munte

Calistrat Hogaș a scris o carte cu acest titlu, dar nu prea avea umor. Eu am scris doar câteva modeste însemnări, la fel de serioase:

   BÂLEA - LAC: Peisajul este superb, dar nu-l pot vedea decât din mersul mașinii, pentru că n-am găsit loc de parcare. Totuși, și din mers, lacul îmi pare foarte rece, așa că apăs accelerația și mă îndrept spre Techirghiol.

   BABELE: Sunt dezamăgit. Celebrele babe sunt niște stânci care seamănă cu niște ciuperci. Pălăriile lor sunt tocite și demodate. Lângă ele, trei doamne în vârstă mă roagă să le arăt drumul spre Piatra - Neamț, pentru că s-au rătăcit. Plin de bunăvoință, le-am îndreptat spre Videle.

   CEAHLĂU: Este un munte masiv. L-am privit din toate pozițiile, dar nu seamănă absolut deloc cu Mihail Sadoveanu.

   TRANSALPINA: Ca șofer, serpentinele m-au amețit. Cu chiu, cu vai, admirând peisajul printr-o ceață densă, am ajuns în vârf. Pentru coborâre, este cazul să caut o scurtătură.

   COTA 1400: Nu mi se pare o înălțime prea mare așa că, din Sinaia, plec spre destinație pe jos. Cineva mă sfătuiește să folosesc telecabina, pentru că s-ar putea să întâlnesc ursoaice periculoase. Nu l-am ascultat și a avut dreptate. Două ursoaice blonde mi-au aținut calea. M-au tratat cu o afinată și m-au invitat în bârlogul lor de la Slobozia. Am mormăit și eu ceva și ne-am îndreptat împreună spre Timiș. Cu una spre Timișul de Sus, iar cu cealaltă spre Timișul de Jos.

   MOLDOVEANU: Moldoveanu este un amic ardelean de la mine din bloc, care stă la etajul 12. Din când în când, fac o ascensiune până la el, cu liftul. Ieșim cu berea și cu palinca în balcon și, în zilele cu atmosferă limpede, putem vedea munții Făgăraș din București.

   GĂINA: Cu ouă de aur, pe muntele acesta poți să faci o târguială de toată frumusețea.

                                              Mihai Frunză

                              vânător  de munte fără pușcă

  

Vacanțe mici, dar vesele

Vacanță cu lăutari

   VENEȚIA. Este o comună în județul Brașov, traversată de un râu vijelios  care, la ultima ploaie, a luat podul. Sătenii au improvizat o punte șubredă, care nu poate fi trecută decât oftând de frică, motiv pentru care a fost numită Puntea suspinelor.

   LACUL CONSTANȚA. Se spune că Marea Neagră este un lac rusesc. Asta la Ialta și la Soci. La Constanța este un lac românesc, unde eleganta plajă Doi papuci vă așteaptă. Intrarea este obligatorie cu papion și cu șlapi de aceeași culoare.

   ROMA. În drum spre nordul Moldovei, treceți prin Roman. La intrare, opriți-vă și vopsiți cu alb litera N de pe placa indicatoare a localității. Vizitați apoi orașul. Cel mai mult timp vă va lua căutarea Colosseumului.

   MONTE CARLO. În parcul Cișmigiu se află restaurantul cu acest nume. După trei coniacuri și o șampanie franțuzească, vă veți simți prinț de Monaco. Totuși, nu exagerați pentru că veți măsura lungimea notei de plată doar cu ajutorul ruletei.

   SAN REMO. Dacă vă place festivalul pe care Televiziunea română nu-l mai transmite, mergeți la festivalul nostru folcloric de la Mamaia - Sat.

   MALTA. Amatorii de pescuit se pot deplasa cu încredere în Malta Brăilei care este, de fapt, o Insulă mare. Veți putea participa la o partidă palpitantă de braconaj la scrumbie. Dacă veți fi prinși, situația va deveni albastră de Dunăre.

    LUCERNA. Cele mai pitorești vacanțe se petrec la țară, într-un sat uitat de lume unde, într-un lan verde cu lucernă grasă, pasc vaci elvețiene până se umflă și pocnesc de plăcere. Nu uitați acasă dopurile antifonice.

                                                     Mihai Frunză

                                           călător în viitorul luminos

Hohote în surdină

de Mihai Frunză

   JUSTIȚIE: O doamnă înaltă, cu o atitudine dreaptă căreia, pe lângă faptul că era legată la ochi, acum i s-au legat și mâinile.

   NUTRIȚIONIST: Specialist care te ajută să supraviețuiești atunci când ai ce mânca.

   CUC: Un organ mic care, din motive de orgoliu masculin, se scrie cu C mare.

   PATRON: Declarația prințului Charles când și-a dat seama că nu prea mai are șanse la tronul Angliei.

   REGIZOR: Tipul nervos care îi ia la rost pe regii dintr-un film istoric.

   TURCOAZE: Oaze turcești rămase prin vechile raiale.

   CURSĂ REGULATĂ: Zbor aviatic pe care o stewardesă lucrează cu pilotul preferat.

   COSTELIVE: Imagini live de la o paradă a modei prezentată de niște modele numai piele și os.

   SUGAR: Un băiat de zahăr când era bebeluș.

   MACROECONOMIE: Măsurile drastice de reduceri bugetare, la care trebuie să recurgă președintele Macron.

   FELINAR: Zoolog specializat în studiul felinelor.

   ORFELINE: Pisici orfane care trăiesc pe acoperișuri.

   VANDALI: Numele lui Salvador Dali dacă ar fi fost pictor olandez.

   DNA: Formula în limba engleză pentru ADN-ul din cromozomii corupților.

   SUSPENSIE: Nivelul la care a ajuns o pensie nesimțită.

   CAZANE: În aval de acest loc, pe Dunăre ar trebui să curgă țuică.

   LUPING: Sportul preferat al Scufiței Roșii.