Citatul zilei

Săniuță ca-n România nu găsești nicăieri. (Moș Crăciun beat)


Cugetări mignone


   * De câte ori mă uit la o femeie frumoasă, mă uită și ea pe mine.
   * Femeile sunt foarte sensibile la flori, motiv pentru care trebuie să le oferim zilnic un buchețel de părăluțe.
   * Pentru că munca la țară ni se pare grea, o preferăm pe cea din altă țară.
   * Inima este organul care bate... creierul.
   * Corect spus, bărbatul este un rău necesar, pentru că femeia este o rea necesară.
   * Modernizarea trădării a transformat cozile de topor în pânze de drujbă.
   * Într-o lume în continuă mișcare, turismul românesc a rămas la nivelul unei Dacii 1300.
   * Femeia este eterna enigmă, pentru că nu vom ști niciodată câți bani este în stare să cheltuiască.
   * Frumusețea interioară a unei femei este evidentă numai atunci când se dezbracă în interiorul iatacului său.
   * Dacă vrei să te dai mare, fotografiază-te printre piticii din grădină.
   * Nu există femei urâte decât în momentul în care ai început să le urăști.
   * De câte ori mă uit la o femeie frumoasă, trebuie ca ea să-mi amintească să plec acasă.
                                                    
                                                    Mihai Frunză
                                         liber-cugetător doar în gând

Denumiri științifice

Podul de la Brăila proiectat de caricaturistul Antonică Marin

   LABORATOR= Loc unde se fac experiențe pe șoareci, punându-le întrebări-capcană.
   EXPERIENȚĂ= Lunga activitate pe care o tânără deputată a avut-o ca dansatoare la bară.
   EPRUBETĂ= Mijloc modern de a face copii într-o sticluță, cu mare grijă să nu te tai.
   INVENȚIE= Un adevăr rostit de un prim-ministru la o conferință de presă.
   CERCETARE= Muncă științifică efectuată de un polițist, care face lumină într-un domeniu, punând o lampă în ochi.
   DESCOPERIRE= Un bărbat străin descoperit în patul conjugal acoperit doar cu un cearșaf.
   SAVANT= Bărbat care știe foarte multe, în afară de numele celui descoperit sub cearșaf.
   INSTITUT= Oriunde în lume este o casă de bani; în România este o casă de bani fără bani.
   ȘTIINȚĂ= Domeniu al cunoașterii desăvârșite, reprezentat de babele din bloc și de spioni.
   TEHNICĂ= Dotare specială care la noi a atins apogeul prin hoții de buzunare.
   LEGE= Formulare despre atracția universală a banului, adoptată în parlament după o lungă tocmeală.
   TEORIE= Îndelungată mustrare verbală care, practic, nu folosește la nimic.

                                                                    Mihai FRUNZĂ
                                                             inventator de definiții




O nouă schiță satirică


ȘURUBUL CU PREFAȚĂ
o schiță umoristică de Mihai Frunză

   Ies în oraș. La primul colț, dau nas în nas cu Hilarion. E un mare pisălog. Dau să-l evit. Nu pot, pentru că mă plachează ca un veritabil rugbist.
   - Maestre, îmi zice el, nu mă lăsa! Am scris o carte și am nevoie de o prefață.
   - Ce carte? întreb eu plăcut surprins.
   - Tehnica filetării inverse a șurubului cu două fețe, zice el mândru ca un păun.
   - Cu două fețe! mă mir eu. Este un șurub cam pervers.
   - Lasă glumele, te rog, că șurubul meu e serios!
   - Bine, dar eu nu mă pricep la tehnică. Până acum, am scris prefețe numai la cărți de literatură beletristică.
   - N-are a face! Vei fi un nume și în literatura tehnică. Și ca mulțumire, îți ofer această șurubelniță specială.
   - Nu! Nu pot s-o primesc și nu pot să scriu prefața. N-am noțiuni. Singurul lucru ce-mi vine în minte este că guvernul cam strânge șurubul impozitelor.
   - Păi, vezi? Ești un expert. Uite, îți dau două șurubelnițe pentru șuruburi cu două fețe.
   - Dacă stau bine să mă gândesc, aș avea nevoie de trei șurubelnițe. Așa că aștept s-o inventezi pe cea pentru șurubul cu trei fețe.
   - Șmechere, vrei să scapi! mă admonestează Hilarion. Dar, cu mine, nu-ți merge.Uite, ia de aici trei șurubelnițe pentru șurubul cu două fețe!
   Le iau, le bag discret în buzunar și zic pervers:
   - M-ai convins! Merg acasă și-ți scriu prefața.
   Hilarion dispare în culmea fericirii. Eu mă îndrept spre treburile mele. La colțul următor, dau peste veșnicul cerșetor Comision. Mă caut prin buzunare și nu găsesc niciun ban. Ca să salvez situația, îi arunc în pălărie o șurubelniță.
   - Mulțumesc, bătrâne filantrop, zice el. Tocmai de așa ceva aveam nevoie. Șurubul cu două fețe al noului cod fiscal mă strânge groaznic și pe mine.



Cronică literară după ureche


RĂSCOALA de Liviu Rebreanu

    Pentru că romanul este scris în 1932, m-am gândit că are vechimea necesară  să-i fac o cronică. În supraaglomerata mea bibliotecă, găsesc ediția din 1962 pe care am citit-o în liceu. Paginile sunt cam galbene, dar cartea arată încă bine. Dau s-o răsfoiesc. Automat se deschide la pagina 101. O închid la loc și o deschid iar. Se deschide tot la 101. Curios, o citesc. Este pagina în care zdrahonul agricultor Petre Petre o posedă sălbatic pe arătură pe voluptuoasa boieroaică Nadina. Totul se petrece pe fondul unei istorice răscoale țărănești.
Petre Petre pune multă patimă și crede că așa se răzbună pe clasa exploatatoare. Este un mare naiv, desigur, deoarece arzoaica moșiereasă este mai mult decât mulțumită de prestație, pentru că Petre și cu Petre s-au răsculat de cel puțin două ori.
Liviu Rebreanu descrie scena cu un talent magistral și atât de naturalist, încât incită cititorul până la paroxism. Puțin înfierbântat, am citit pagina de opt ori și mi-am promis solemn că o voi citi și mâine seară, înainte de culcare. Până atunci, mai răsfoiesc puțin cartea pentru o părere mai amplă.
Deschid tomul aleatoriu la pagina 211 în care conacul boieroaicei arde în flăcări uriașe. Deduc logic că focul a fost produs de scânteile care au sărit în cele 110 pagini de amor incendiar între Petre Petre și Nadina. Ferm convins că așa au stat lucrurile, am pus volumul pe raftul său să se mai răcorească.
Verdictul meu literar l-am dat fără preget: Liviu Rebreanu a fost maestrul incontestabil al romanului erotic românesc, iar cu Răscoala a demonstrat că așa se scrie istoria.
                                                    Mihai FRUNZĂ
                                            cititor cu autorizație ISU




Obiceiuri tradiționale românești: TREZIA


   Trezia la români, de obicei, are loc în a paisprezecea dimineață după Crăciun, pe la prânz. Ea are rădăcini antice când, pe timpul lui Burebista, tot într-o dimineață, dacii s-au trezit fără vii.
   Trezia începe prin deschiderea lentă a ochilor. Dacă este imposibilă, se pipăie puțin orbitele și se constată că stângul e violet spre vânăt. De fapt, este spre soția care doarme alături, deși ea este complet trează.
   Cele două capete te dor îngrozitor. Încerci să-l ridici de pe pernă pe cel care doare mai puțin. Este zadarnic. Cu un efort admirabil, reușești să te întorci pe o parte. În ochiul valid, îți apare imaginea voalată a soției care zice:
   - Ce te foiești atâta, omule? Îmi tulburi somnul de frumusețe.
   - Soarele meu matinal, zici cu miere în glas,voiam doar să te întreb dacă mai avem zeamă de murături.
   - Nu mai avem. Ai terminat-o la trezia de ieri.
   - Nici de varză?
   - Nici. De alaltăieri. Și, te rog, întoarce-te pe partea cealaltă pentru că duhnești groaznic a bodegă insalubră!
   - Solstițiul de iarnă al vieții mele, zici disperat, te implor, nu mă lăsa! Am nevoie măcar de un ceai de ghimbir.
   - Fă-ți singur! Vezi că ghimbirul e în pod! Fii atent să nu cazi pe scară, mototolule mic!
   Încerci să te scoli de pe pat. Nu se poate. Ești paralizat și creierii ți se învârtesc necontenit cu tendințe vădit centrifugale. Deja se înserează și întunericul din cap se combină irevocabil cu cel de afară.
   - Asta e! îți zici consolat. Voi zăcea aici până mâine. Natura umană își va face datoria și voi deveni proaspăt fără ajutorul nimănui.
    Închizi ochii, inclusiv pe cel violet, și dai să adormi din nou, când, de afară, se aud strigăte vesele:
   - Mișule, scoală, leneșule! Suntem noi, Vasilică și Ionel. Hai să ne dregem cu o bere rece și cu o palincă toridă! Bodega Esmeralda ne așteaptă!
   Cât ai clipi, ești în picioare, te îmbraci cu maximă îndemânare și dispari pe ușă cu mare grijă ca să nu-ți trezești consoarta din somnul de frumusețe.
În schimb, peste cinci minute, tu te trezești bine dispus și reconfortat în brațele insalubre ale Esmeraldei.
                                                              Mihai Frunză
                                                            master chef-liu




Omul zăpezilor


Schiță umoristică
de  Mihai  Frunză

   - Bărbate, îmi zice soția, zăpada din curte a ajuns azi-noapte la jumătate de metru!
   - Nu-i nimic, zic eu. Dă-mi îndată lopata din debara!
   - N-o mai avem. I-am dat-o astă-toamnă vărului Costel pentru niște lucrări în grădină.
   - Dă-i un telefon ca să ne-o aducă!
   - N-o mai are. Lopata a ajuns la Poliție. E corp delict. Cu ea și-a îngropat în grădină noua lui soacră. Era o scorpie.
    N-am ce face. Înot prin nămeți până la colțul străzii. Magazinul de lopeți este larg deschis. Vreo 20 de vecini stau la coadă. Stau și eu. Vânzarea merge repede și într-un ceas ajung la tejghea.
   - O lopată, vă rog! zic ușor degerat, dar fericit.
   Vânzătorul îmi întinde una, dar obiectul este incomplet.
   - Unde-i coada? întreb uluit.
   - Coada s-a terminat. Sunteți ultimul client, zice omul mucalit nevoie mare, etalându-și zâmbitor doi dinți din față ce arată ca două lopeți.
   - Coada la lopată, domnule! urlu eu scos nițel din fire.
   - Nu mai are coadă, mă liniștește el. Un client a cumpărat o lopată și două cozi. Zicea că vrea să creeze o lopată mutantă. Luați-o pe asta fără coadă! E ultima și-i puneți acasă altă coadă.
   - De unde altă coadă, stimabile domn? Eu n-am coadă. Eu sunt un maimuțoi evoluat.
   - Aveți cumva barcă?
   - Am.
   - Îi puneți drept coadă o lopată de la barcă. Veți obține o unealtă utilă și originală: lopată cu lopată. Puteți s-o declarați și invenție. Vă cedez toate drepturile.
  - Imposibil. Barca mea este cu motor.
  - Și mai bine. Îi puneți elice. Lopata cu elice va face ravagii printre troiene.
   Iau lopata fără coadă și plec spre Secția de poliție. Agentul Gigel Curcanu mă întreabă:
   - Cu ce vă servim, onorabile contribuabil?
   - Aș vrea coada de la lopata cu care vărul Costel și-a îngropat soacra în grădină. Este lopata mea. Vreau numai coada.
   - Nu se poate! zice Curcanu. Pe coadă sunt amprentele asasinului. Vă dăm numai lopata. Pe ea este amprenta capului soacrei, dar dacă tot a murit, nu ne mai interesează.
   Ce era să fac? Mi-am recuperat lopata fără coadă și am plecat spre casă. Acum am două lopeți, ambele în stare bearcă. Nevastă-mea se crucește de ghinionul meu și-mi zice că un bărbat adevărat nu se plânge în fața unei femei de lipsa cozii.    Asta m-a stimulat eficient și brusc luminat, îi zic:
   - Dă-i telefon mamei soacre și cere-i să ne facă repede o vizită!
   - De ce, iubitule? Parcă nu puteai s-o suferi!
   - Așa-i, dar acuma pot. Pe înzăpezirea asta, sigur va veni călare pe mătură.


Idei găsite sub pom

Moș Crăciun sub un pom de criză

IDEI  GĂSITE SUB POM
 de Mihai Frunză

   LEUL GREU= Un ban ușor, dar foarte greu... de câștigat.
   MECIUL ROMÂNIA - POLONIA= Niște leși au bătut niște leșuri.
   MOȘ CRĂCIUN= Un bătrân în vârstă de 27 de ani, fiul lui Moș Gerilă.
   NAVĂ COSMICĂ= O barcă cu motor plecată din Venus spre Saturn.
   ORGAN DE PRESĂ= Motivul pentru care majoritatea ziaristelor tinere și frumoase au rămas gravide.
   POMUL  DE  CRĂCIUN= Un brad falnic tăiat în România și împodobit în centrul Vienei.
   REVELION  ILIESCU= O noapte albă petrecută de bătrânii pesediști la Leningrad.
   SEARA  DE  AJUN= Orice seară în care cina este înlocuită cu postul negru.
   TIR  TURCESC= Rafala antiaeriană care a doborât un avion rusesc la granița cu Siria.
   URS ALB= Un urs brun pe care organizațiile de protecție a animalelor     l-au ajutat să ajungă la bătrânețe.
   VULPE  POLARĂ= Blană argintie polarizată electric, căreia i se zbârlește părul în prezența persoanelor cu energii negative.
   ZEAMĂ  LUNGĂ= Supă pe care restaurantele o vând la metru.

                                                      

Cronică literară după ureche


Cățeluș cu părul creț - autor anonim

   Este poezioara pe care, în fragedă copilărie, o recitam sfios la venirea lui Moș Crăciun, pe atunci Moș Gerilă. În literatura română, tema cățelușului e destul de frecventă. Să ne amintim doar de simpaticul Bubico al lui Caragiale sau de Patrocle, drăgălașul patruped din Dumbrava lui Sadoveanu.
   La vremea respectivă, cățelușul cu părul creț îmi displăcea total pentru că era un hoț ordinar care a furat rața din coteț fără să fie pedepsit. Cum se poate așa ceva? Era needucativ și în contradicție cu morala socialistă.
   Cu totul alta a fost situația lui Zdreanță, cățelușul cu părul creț al lui Tudor Arghezi. Acesta a furat un ou și a fost aspru pedepsit. În caz contrar, îl puteam vedea a doua zi în gură cu un bou. Rolul educativ al oului fierbinte a salvat boul de la un carnagiu oribil.
   Apropo de bou, zilele trecute am văzut la televizor un celebru hoț, greu al fotbalului, care a ieșit mai devreme din pușcărie pentru că a scris un raft întreg de cărți. Toată lumea se întreabă cum a reușit performanța, pentru simplul motiv că hoțomanul nu știe să scrie.
   Răspunsul se cam subînțelege. Cărțile au fost scrise de un cățeluș flămând, cu părul creț sau fără păr- n-are importanță - care, în felul acesta, și-a asigurat o masă copioasă. Niște paparazzi invizibili l-au surprins la un restaurant chinezesc, bineînțeles cu rața-n gură.

                                                            Mihai Frunză
                                                traducător de limbă pechineză

Revelion cu Ananie Gagniuc

Mihai Frunză și Ananie Gagniuc după trei zile de regim hipoglicemic


  Cu amicul Noni Gagniuc am participat de la egal la egal (el 130 kg - eu 65)  la numeroase chefuri, așa că e ușor să-mi imaginez un revelion în doi cu Măria sa. Masa este plină cu bucatele porcului. Noni se uită la ele cu dispreț suveran și zice:
   - Mișule, știi că amândoi avem glicemia crescută. Mai ușor cu porcăriile astea!
   - Da, zic eu timid.
   - Sarmalele nu conțin hidrocarbonați, adaugă el. Hai să luăm câte două!
   Luăm. Eu două, el două...zeci.
   - Nici cârnații nu conțin hidrocarbonați, nu-i așa? întreabă el
   - Așa e, confirm eu.
   - Perfect. Hai să luăm câte doi!
   Luăm. Eu doi, el doi...sprezece.
   - Mi s-a făcut o sete de lup! constată Noni. Vinul e făcut de tine personal ?
   - Firește.
   - Spune-mi sincer, Mișule, ai pus zahăr în el?
   - Doamne, ferește! E curat ca lacrima!
   - Bravo! Putem bea pe săturate! Scoate repede damigeana!
    Am scos repede damigeana și într-un ceas cu cuc am lichidat-o. Eu un pahar, Noni restul.
   - Vinul tău m-a spălat de tot, zice Noni cu o gură uscată. Hai să mai luăm câte două sarmale!
   Luăm. Eu două, Noni două...zeci. Am mai luat și câte doi cârnați eu, el doi...sprezece. Apoi am trecut la a doua damigeană. La sfârșitul ei, Noni spune bine dispus:
   - La mulți ani, Mișule! Îți doresc un An nou cu mult umor. Acum, te rog să mă scuzi, dar am puțină treabă la baie.
    De atunci, nu l-am mai văzut. A dispărut în noapte, probabil spre alt revelion care avea și tort de ciocolată fără hidrocarbonați. A doua zi, scumpa mea soție mă întreabă cu maximă nedumerire:
    - Mișule, știi cumva cine a confundat baia cu șifonierul nostru din dormitor?
                                                                 
                                                   Mihai FRUNZĂ



Cronică literară după ureche


                        Orbitor de Mircea Cărtărescu

   Dacă Levantul  doarme încă pe noptiera fostului președinte Traian Băsescu, pentru că acesta aprofundează acum De ce iubim femeile, volumul Orbitor stă de doi ani și ceva pe noptiera mea. Cu el, insuccesul la femei este asigurat. De câte ori o iubitoare de literatură îmi vizitează dormitorul, mă părăsește în cea mai mare grabă, zicându-mi: Ești un obsedat textual! Și pe mine mă amăgeai cu inegalabilul Caragiale, perversule!
   Adevărul este că, în cei doi ani și jumătate, n-am citit niciun rând din carte, dar am jurat că, dacă Mircea Cărtărescu va lua premiul Nobel, mă voi flagela intelectual și o voi citi din scoarță în scoarță.
   De atunci, în fiecare toamnă, stau cu frica în sân. Și în fiecare toamnă răsuflu ușurat. Anul acesta s-a întâmplat la fel, dar bucuria mi-a fost umbrită de ciudatul juriu de la Stockholm care l-a premiat în mod uluitor pe Bob Dylan. S-a întors lumea pe dos dacă cel mai mare scriitor al planetei este considerat acest trubadur expirat!  Dacă omul avea neapărată nevoie de un milion de dolari, făceam noi o colectă și îl ajutam. În felul acesta, Amos Oz și Varujan Vosganian nu s-ar mai gândi să renunțe acum la scris ca să ia urgent lecții de chitară.
   În perspectiva anilor următori, am o propunere foarte decentă: să retragem candidatura la Nobel a lui Mircea Cărtărescu și s-o înlocuim, în mod firesc și logic, cu cea a lui Florin Salam. Șansele României vor deveni uriașe pentru că onorabilii academicieni suedezi se dovedesc mari iubitori de lamentații pe versuri jalnice. Din acest punct de vedere, Florin Salam este un scriitor eligibil și chiar Orbitor.

                                                              Mihai Frunză
                                                             - clarvăzător -                       

Un fotoreportaj ratat


   MASTERSUL EUROPEAN DE SNOOKER - București 2016 - ediția I.
Am stat o zi întreagă în Circul Globus și am asistat la sferturile de finală. A fost un regal și i-am văzut pe aproape toți idolii mei. La sfârșitul fiecărui meci, am încercat să mă fotografiez măcar cu unul dintre ei. La John Higgins am renunțat din start, considerând că este cam urâțel. Cu Mark Selby era cât pe-aci, dar mi-a fost furat de un grup de admiratoare care       l-au sechestrat într-un colț, l-au pipăit și l-au pupat și bietul de el n-a mai fost abordabil. Blondul Neil Robertson mi-a dispărut de sub nas, subtilizat de un reporter Eurosport pentru un interviu. Judd Trump m-a refuzat frumos, spunându-mi că nu vrea să apară pe facebook nebărbierit. În sfârșit, idolul meu cel mare, Ronnie O Sullivan, are un obicei enervant: cum se sfârșește meciul, o zbughește pe neașteptate și dispare ca un fulger. Am încercat să-l prind, dar m-am împiedicat de Adrian Fetecău, cel cu care am colaborat la grupul Vouă iar acum prezenta gala. Cu el n-am vrut să mă pozez pentru că avea papion și eu nu. Resemnat și dezolat, m-am fotografiat cu afișul din hol. Decât nimic, e bun și ăsta !

                                                                Mihai FRUNZĂ
                                                 -fost jucător de biliard feminin -

                                                                           

Cronică literară după ureche

În pat, scriitorii folosesc întotdeauna poziții originale.

PATUL LUI PROCUST - de Camil Petrescu

   Procust a fost un tâlhar legendar care-și sechestra victimele și le adapta picioarele la lungimea patului său. Prin tăiere sau prin alungire, după caz. După cum se vede, Procust avea o viziune profund comunistă și dorea să creeze o lume în care toți să fie egali. Camil Petrescu a preluat această idee sadică și a scris un roman de dragoste interesant, schimbând numele lui Procust în Fred Vasilescu.
   Ideea mă fascinează și pe mine, căci de multă vreme mă visez egal în pat cu Roxana Ciuhulescu - 1,92m - în ciuda faptului că eu nu am decât 1,68. Doamne ferește, spre deosebire de Procust, eu n-aș vrea să-i tai picioarele. Dacă este neapărată nevoie, mai degrabă i-aș tăia capul. Totuși, am speranța că în pat și în poziția culcat vom deveni oarecum egali și fără tăieturi !
   Apropo de poziții, mă surprinde poziția lui Traian Băsescu față de Elena Udrea, pe care nu dorește s-o vadă în cătușe. Părerea altor critici este că jocul  cătușelor are farmecul lui și este de un erotism provocator. Am rezerve doar față de jocul cu biciul pentru că îmi amintește de crudul și fiorosul Attila, poreclit biciul lui Dumnezeu. În ciuda lui Attila, am o deosebită aplecare spre unguroaice. Din păcate, n-am întâlnit nicio unguroaică cu picioare foarte lungi. Dar, mai caut! Probabil, ca orice unguroaică, se va numi Roza, va avea o piele trandafirie și va găti un gulaș delicios. O voi iubi cu discreție, dar îi voi pomeni numele cu plăcere. Spre deosebire de Camil Petrescu, prozatorul care crede că, dacă și-a numit femeia din roman Doamna T , dă dovadă de o discreție cavalerească. Pe naiba! Lasă că știm noi cine este această doamnă T !
   Cu toate aceste poticneli onomastice, Patul lui Procust, apărut în 1933, este un roman de dragoste al cărui subiect rămâne și astăzi în picioare.

                                                         Mihai Frunză
                                                      - dentist ortoped -



Definiții ofilite

Frunză printre frunze care nu se ofilesc niciodată.

    FRUNZE= Obsesia sezonieră a poeților romantici și a măturătorilor de stradă.
    CRAME= Puzderie de localuri care se deschid toamna; concurența este acerbă și a inspirat un film românesc care se va intitula Crame contra crame.
    BRUMĂ= Puținii bani pe care gospodinele îi mai pot da pe murături după ce bărbații se întorc buzunăriți din crame, mustării și bodegi.
    MUSTĂRIE= Un fel de cabinet medical recomandat suferinzilor de constipație.
    PASTRAMĂ= Motivul pentru care îmi vizitez dentistul numai toamna.
    BURNIȚĂ= Mană cerească pentru podgorenii care vor să-și boteze vinurile și pentru primarii care n-au stropit străzile toată vara.
    MURĂTURI= Vecinii de la ultimul etaj care sunt mereu murați pentru că le plouă în casă.
    GOGONELE= Minciunile ușor gogonate debitate nevestelor toamna, pretextând că am ajuns acasă dimineață din cauza ceții.
    CEAȚĂ= Tulburare de vedere a bărbaților atunci când dau cu ochii de o dulceață blondă.
    BACOVIA= Poet care n-ar mai fi ajuns poet dacă trăia într-o țară cu o climă mediteraneană.
     NOROI= Mizeria pe care candidații la deputăție o folosesc pentru a se împroașca reciproc, motiv pentru care alegerile parlamentare au loc numai toamna.

                                                  Mihai Frunză
                                               căzută-n calea ta

Cronică literară după ureche



Toate pânzele sus de Radu Tudoran

   Scris în 1954, în plin imaginar realism socialist, a fost unul dintre romanele preferate ale fragedei mele copilării. Cu el și cu goeleta Speranța  am călătorit pe Mediterana și peste marele Atlantic, într-un timp în care călătoria era doar un vis. Nu că n-ar fi un vis și în ziua de astăzi, când avem voie să cutreierăm lumea dar, ne reține teama că vom avea rău de mare. Răul de mare este o senzație cumplită în care îți vine să dai la rațe și este produs de legănatul navei pe valurile uriașe.
   Mai există și un altfel de rău de mare, perceput tot ca o senzație cumplită produsă de un mare rău: dictator, președinte de țară sau de consiliu județean sau chiar un mic director. Răul de mare produs de Ceaușescu este de neuitat pentru că a atins perfecțiunea. Cel produs de Ion Iliescu a fost ceva mai suportabil pentru că acesta ne-a chinuit zâmbind cu gura până la urechi.
   Cu Traian Băsescu a fost cu totul altceva. Ca marinar și căpitan de vas, am văzut în el un Anton Lupan al goeletei România. Ca să ne scape de posibilitatea de a trăi un veritabil rău de mare, el ne-a lăsat din start fără flotă. Totuși, ca orice român, n-a mers până la capăt și nu ne-a lăsat și fără bricul Mircea , o navă cu pânze care ne amintește de corabia lui Radu Tudoran. În felul acesta, Speranța cititorului mai crede că este posibil ca Anton Lupan și bucătarul Ismail să-l găsească pe amicul lor franțuz, Pierre Vaillant...
    ... iar noi putem spera ca bricul Mircea să dea, undeva prin lume, peste goeleta Speranța navigând sub pavilion grecesc, panamez sau liberian.

                                                      Mihai  FRUNZĂ
                                                mus-tăcios de Dunăre




Turist prin podgorii



   COTNARI= Intru în prima mustărie. O chelneriță slabă îmi pune în față o pastramă grasă și o sticlă cu vin de Murfatlar.
   ODOBEȘTI= Singurul birt din târg mă primește ospitalier. Mă așez. Fața de masă este galbenă. Chelnerul mă asigură că este așa de la grăsimea de gâscă ecologică pe care mi-o recomandă alături de o la fel de galbenă sticlă cu vin de Murfatlar.
   PIETROASA= Cârciuma din sat este cochetă. N-au decât un singur fel de mâncare: ciulama de pui. Gust hulpav. Puiul pare mai degrabă cloșcă. Vreau să-mi dreg gustul cu un vin. Cârciumarul mă asigură că are în pivniță un tezaur rar cu vinuri de aur, descoperit de el la Murfatlar.
   DRĂGĂȘANI= O cramă de lux îmi face cu ochiul. Intru prudent și cu sfială. Pe un perete domină portretul unui tip cam încrezut. Pare un om cu bani și se numește Mugur Isărescu. Chelnerul poartă frac și mă invită să iau loc pe o bancă sculptată cu o emblemă națională. Îmi recomandă specialitatea casei: ostropel de homari, stropit din belșug cu tămâioasă de Murfatlar.
   PANCIU= Aici, merg la un prieten, cunoscut rebusist. Momentul festiv al revederii trebuie sărbătorit cu șampanie. De Panciu?, întreb cu speranță în glas. Nu, amice! îmi răspunde, de Murfatlar!
   TOKAJ= Aflat în Ungaria, în trecere spre Austria, străbat și această celebră podgorie. Dau să mă opresc ca să le degust vinul. Renunț în ultima clipă la vederea unui panou uriaș pe care scrie: Tokaj, oraș înfrățit cu Murfatlar.
   MURFATLAR= Am ajuns aici din greșală, rătăcind drumul spre Jidvei. N-am ce face și intru în prima cramă ce-mi iese în cale. Un vin de Murfatlar! comand cu decizie de neclintit. Chelnerul se uită la mine chiorâș și zice: N-avem! Vă putem oferi doar Cotnari, Odobești, Pietroasa,Drăgășani, Panciu și Tokaj !
                                                  Mihai  Frunză
                                            dezgustător de vinuri