În faţa realităţii dramatice, autorul de comedie simte marea nevoie de a se lua cu mâinile de cap.
MIHAI FRUNZĂ
MAREA NEVOIE
Comedie într-un
act fiziologic
PERSONAJELE :
MINISTRUL- îmbrăcat în haine de
gală
PATROANA- foarte brunetă,
îmbrăcată ţipător, grasă
MIŞU- înalt, solid, tâmp
VASILE- pirpiriu, sfrijit, smead
HANIBAL ZACUSCĂ - poet retroavangardist
BEŢIVUL- beat
CLIENTUL- îmbrăcat modest şi
plin de nevoi
NUMEROŞI INVITAŢI- majoritatea
neinvitaţi
( Două şiruri lungi de cabine se întind în stânga şi în
dreapta scenei. Fundalul este ocupat de un şir de pisoare, plasate la diferite
înălţimi. În scenă îşi face apariţia un grup numeros şi gălăgios în frunte cu
ministrul)
MINISTRUL: Domnilor şi domnilor, să începem! Sunt foarte grăbit. Până diseară mai am încă trei inaugurări: un bordel thailandez, o
bodegă somaleză şi o baie turcească, plus vernisajul unei expoziţii de artă
culinară brâncovenească.
PATROANA: Să-i dăm drumul, domnule ministru,
mânca-ţi-aş! Şampania este în salonul oficial.
MINISTRUL: Şampania mai târziu. Întâi să tăiem
pamblica! (Brusc impacientat) Dar unde este pamblica?
PATROANA: (mirată) Panglica! La asta nu m-am gândit. (Către ajutoarele sale) Aduceţi repede o
panglică! (Din dreapta apare Mişu)
MIŞU: Panglică n-avem. Am adus o sfoară. (Întinde o sfoară de cânepă. Doi tipi bruneţi o apucă de capete şi o întind.)
MINISTRUL: Ţineţi-o mai întinsă! Aşa! Vă rog, foarfeca!
PATROANA: Vasile, foarfica! N-ai auzit, boule?