Arles este un oraş tipic provensal, cu străduţe înguste şi întortocheate. Turişti de toate culorile forfotesc peste tot. Soarele este acelaşi care l-a tulburat şi pe Van Gogh. Mă loveşte cumplit şi mă determină să mă opresc la fiecare colţ pentru o bere rece. După a patra bere mă simt răcorit precum o sobă încinsă. Încerc şi cu un litru de apă, dar tot degeaba. Noroc că am ajuns în L"espace Van Gogh unde este ceva mai răcoare. Aici, mă aşteptam să găsesc o expoziţie de pictură şi nicidecum un fel de bazar cu suveniruri de prost gust. Cumpăr, totuşi, o reproducere după Noaptea înstelată. Din cauza căldurii toride am refuzat ferm Vaza cu 12 floarea-soarelui.
Dau să plec, când se apropie de mine un individ îndesat şi tuciuriu care are în mână o cutiuţă. Îmi zice enigmatic într-o franceză mult mai aproximativă decât a mea:
- Bonjour monsieur! Sunteţi singurul turist de încredere din zonă. Vreau să vă ofer un lucru de mare preţ.
Cu mişcări discrete, deschide încet cutia şi îmi şopteşte:
- Urechea lui Van Gogh. Este cea originală. Un chilipir: 50 de euro.
Privesc pavilionul cu atenţie şi-i zic pe un ton expert:
- Dragă monsieur, îmi pare rău, dar urechea e un fals. Van Gogh şi-a tăiat urechea stângă, iar aceasta este urechea dreaptă. În plus, este o ureche de damă. Parcă văd o gaură pentru cercel.
- Şi pictorii pot purta cercel, ripostează omul. 40 de euro.
- Scump, zic eu. Asta nu seamănă a ureche de olandez. Pare, mai degrabă, o ureche asiatică. M-am săturat de lucruri chinezeşti.
- 30 de euro, ultimul preţ, îmi taie el vorba.
- Mă întreb câte urechi a avut Van Gogh, i-o tai şi eu. În Piaţa Primăriei cineva mai vindea una, iar la intrarea în catedrală o doamnă oferea trei.
- Sunt nişte amatori. Eu am vândut nouă. Asta este a zecea. 20 de euro şi urechea vă aparţine.
A venit momentul să arunc argumentul suprem:
- Nu cred că celebrul Vincent van Gogh, deşi era post-impresionist, a avut o ureche lipsită de muzicalitate. Urechea aceasta pare să fi fost a unui mare afon.
- Nu cred că celebrul Vincent van Gogh, deşi era post-impresionist, a avut o ureche lipsită de muzicalitate. Urechea aceasta pare să fi fost a unui mare afon.
În sfârşit, omul cedează:
- Bien, monsieur, 10 euro. Doi euro urechea şi opt cutia. Este de bere Heineken.
Îi dau cei zece euro şi-l întreb:
- Spune-mi, nu-i aşa că eşti din România?
- Nu, domnule, sunt marocan.
O mare decepţie mă loveşte instantaneu: puteam să jur că numai un român ar fi putut să-mi vândă cu zece euro o ureche din material plastic ordinar drept una din cele zece urechi originale ale lui Van Gogh. Mă întorc spre marocan şi-i zic:
- Îmi pare foarte rău, dar m-am răzgândit. Nu cumpăr urechi false şi clăpăuge!
Mi-a înapoiat cei zece euro cu care, la bistroul din colţ, am mai băut două beri.
Un om fericit că vizitează Franţa culturală după ureche.
În Arles, o sticlă cu apă este ca o picătură în Marele deşert australian.
,,Noaptea înstelată" aparţine lui Van Gogh, dar urechea din imagine este proprietatea mea personală.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu