* Asociaţia vrăjitorilor mayaşi din Yucatan
şi Organizaţia mondială a comerţului au prezis că sfârşitul lumii va avea loc
la 21 decembrie în fiecare an.
* Biologii kenyeni încearcă să explice de ce
caprele negre nu trăiesc în Africa. Singura motivaţie ştiinţifică ar fi că în
Africa nu există decât braconieri pentru elefanţi.
* Pentru a creşte afluxul de turişti către
litoralul românesc, hotelierii din Mamaia vor lansa în apele bulgăreşti câteva
mii de rechini gonflabili.
* Viile din podgoriile basarabene au început
să rodească nişte pastile care, dizolvate în apă, dau naturalul vin de regiune.
Analizele chimice au arătat că vinul conţine toate substanţele din baremuri,
mai puţin adevărul.
* Ferma avicolă din Rădăuţi a rămas fără
curent electric din cauza viscolului. Ca urmare, din cele zece mii de ouă puse
la clocit, în loc de curcani, au ieşit pinguini.
* Prima expediţie românească plecată din
portul Constanţa spre Polul Nord a ajuns cu bine la cabana Babele. Cu această
ocazie, ambasadorul Ciadului la Oslo şi Rejkiavik a dat o recepţie la un hotel
din Sidney şi Wellington.
* Două apetisante suedeze s-au întors din
Noua Guinee unde au organizat o expoziţie culinară pe bază de carne într-o
aşezare de canibali vegetarieni.
* În grădina unui zoolog din Alpii Maritimi
s-a născut un căluţ de mare cu două cocoaşe, rezultat din împerecherea unei
iepe de mare viteză cu doi dromaderi.
* Într-un document al Comisiei europene se
afirmă că locuitorii Italiei se numesc tot români.
Într-un zmeuriş din zona Vrancei a fost văzut pentru prima oară un urs alb.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu