Umorul negru n-a murit

   - Criza financiară l-a silit pe Hanibal Zacuscă să treacă de la poezie la proză. Sufocat de astm bronşic şi de datorii s-a aşezat la masa de scris cu gândul să abordeze ucigător umorul negru. După un minut, pana i se opreşte scârţâind pentru că în cameră a intrat Pompilia.

   - A venit un domn fioros, zice ea. Susţine insistent că vrea să ne taie.

   Fiorosul a apărut imediat. Este mic, îndesat şi negru. Şi-a trântit pe masă servieta-diplomat din care se aude un lugubru zornăit de fiare, probabil cuţite şi satâre.

   - Trebuie să vă tai! spune el. Am ordin.

   - Pe amândoi ? întreabă Pompilia cu feminină nonşalanţă.

   - Fireşte. N-am cum altfel.

   - Să ne omori cu grijă! îl imploră Hanibal. Nu suport sângele. Leşin imediat.

   - Dar nu trebuie să vă omor. Trebuie numai să vă tai. Aşa mi-a ordonat şeful.

   - Am înţeles. Eşti marele chirurg Ciomu. Ai venit la timp. În ultima vreme mă supără groaznic apendicul.

   - Lasă-l, dragă, să ţi-l taie! intervine Pompilia. Şi aşa nu ne mai foloseşte.

   - Vă rog să terminaţi cu glumele proaste! zice negriciosul. Mă grăbesc. Am şi alte execuţii urgente de făcut.

   Hanibal se uită de jur-împrejur după un obiect contondent cu care să-l pocnească în ţeastă pe călăul plătit. Nu găseşte nimic acceptabil. Vaza era deja crăpată de la ultima discuţie tandră cu Pompilia. Zise înciudat:

   - Dumitale nu ţi-e ruşine să primeşti bani pentru asemenea acte abominabile ?

   - Nu mi-e ruşine. Alt serviciu n-am găsit. Abatorul la care lucram ca casap s-a închis. Acum importăm carne din Germania, Argentina şi  Insulele Virgine.

   - Vai de mine! Ai fost casap! Tu crezi că noi suntem porci, parlagiule?  Noi suntem intelectuali rafinaţi, boule!

   - Eu nu cred nimic. Dar să ştii că am fost casap cu gradaţie de merit. Lucram cu precizie de chirurg. Doctorul Ciomu este mic copil pe lângă mine. Acum gata cu vorba! Să trecem la treabă !

   Hanibal a simţit cum sângele i s-a urcat brusc la cap. Negriciosul şi-a deschis deja servieta cu satâre. Geamul este larg deschis. Orbit de furie şi disperare, Hanibal se repezi la măcelar, îl luă pe sus şi-l aruncă pe fereastra situată la etajul 10. Odiosul criminal pluti în noapte precum un înger negru. Servieta cu satâre zornăitoare l-a urmat îndeaproape lovindu-l în moalele capului. Se auzi un prelung vaiet:

   - Văleu, ce cucui imens mi-a apărut ! Ieri nu-l aveam !

   - Pompilia, întrebă Hanibal dezmeticit, tu ai înţeles ceva ? Ce voia să ne taie fiara asta tuciurie?

   - Sigur că am înţeles. Fiara mi-a spus încă de la intrare. Voia să ne taie gazele.

Imaginea îl prezintă pe autorul textului de mai sus primind micul mare trofeu al umorului negru. Trofeul i-a fost înmânat de doamna care, după cum se vede, este jumătatea sa tăiată pe lung.