Greva foamei

GREVA FOAMEI

de Mihai Frunză

   Proaspăta mea soție mă privește drăgăstos. Îmi pune în față o farfurie plină cu bunătăți gătite de mânuța ei scumpă.

   - Te rog să mănânci, îmi zice galeș. Este tocăniță de scârleți cu sos de gutui.

    Gust. În câteva clipe mintea mi se întunecă, părul mi se zburlește, ochii mi se holbează, urechile îmi clămpănesc, nasul mi se strâmbă, limba îmi înțepenește, pielea mi se scurtează cu doi metri pătrați și stomacul mi se întoarce revoltat pe dos. Mai apuc să zic:

   - Apă, apă! Vezi că vinul este în balcon!

   Iese. Cu o mișcare fulgerătoare golesc farfuria în castronul câinelui. Acesta lăpăie de două ori după care dispare schelălăind.

   - N-am găsit vinul, zice soția. Ți-am adus, în schimb, puțin oțet. Pe el scrie că e făcut tot din vin.

   Beau pe nerăsuflate și mă liniștesc. Ea mă privește iubitor.

   - Văd că ți-a plăcut mâncarea. Să-ți mai pun o porție!

   - Nu! Te rog, nu! M-am săturat! Spune-mi, iubito, toate mâncărurile gătite de tine sunt la fel de minunate?

   - Nu știu să fac decât tocăniță de scârleți cu sos de gutui, zice ea cu regret. Am să-ți gătesc în fiecare zi.

   A doua zi am reușit să vărs tocănița în tronul din baie care s-a înfundat iremediabil. În zilele următoare am folosit lada ei de zestre, acvariul și raftul bibliotecii, în spatele romanelor de dragoste. În ziua a opta, ideile s-au epuizat și n-am mai găsit niciun loc liber discret, așa că am introdus porția dublă de tocăniță sub covorul persan. Mănânc pe ascuns covrigi și napolitane. Câinele n-a mai apărut. Un vecin mi-a spus că l-a văzut cutreierând înnebunit județul Botoșani.

    Din bucătărie apare grațioasă nevastă-mea. Îmi zice printre pupici:

   - Te rog să guști acest proaspăt sos de gutui! I-am pus și parafină. Crezi că ar trebui să-i mai pun pelin uscat sau un strop de sare amară?

   Îmi îndeasă pe gât o lingură imensă. N-am încotro și înghit. Mi-am pierdut cunoștința. M-am trezit alergând pe străzile Londrei. Polițistul care m-a oprit îmi zice:

   - Mister, aveți niște resurse nemaipomenite. În ultimele trei zile ați trecut pe aici de 60 de ori. De data asta n-am ce să vă fac! Ați traversat pe roșu.

   Trezit la realitate, iau primul avion și mă întorc acasă. Soția mă întâmpină puțin îngrijorată.

   - Mi-ai lipsit mult, dragule! Mi-am omorât vremea gătind. Avem zece oale cu tocăniță de scârleți cu gutui.

   - Scumpa mea, îi zic ferm. Poți să le arunci. Din clipa aceasta am intrat în greva foamei pe termen nelimitat.

   - De ce? mă întreabă ea. Ce te supără?

   - Multe, zic eu. Leafa e mică, întreținerea este enormă, benzina are preț de bijuterii, televiziunea manipulează, metrou ca la Londra n-avem. Nu mai mănânc nimic până când președintele nu-și dă demisia.
   Am început greva foamei. Acțiunea este intens mediatizată. Vecinii mă susțin moral și-mi trimit pe ascuns chiftele și chifle. Unchiul Costică de la Bragadiru mi-a expediat o scrisoare deschisă de poștaș și o găină aproape vie. Nu lipsesc micii cu muștar, răciturile și ceafa de porc la grătar.  Președintele nu și-a dat demisia și nu sunt șanse să și-o dea vreodată. De aceea sunt liniștit și mă bucur de bunătățile aduse de opinia publică. Cei care vor veni mâine sunt rugați să pună mână de la mână și să-mi aducă o oală cu sarmale și o damigenuță cu vin roșu. 

    Sunt în culmea fericirii. Greva foamei îmi priește. Am început să fac și burtă. În cameră își face apariția nevastă-mea. Îmi zice discret:

   - Iubitule, cred că este momentul să profităm de faptul că nu ne vede nimeni. Mănâncă asta repede! Ți-am adus un castronel cu scârleți în sos de gutui.