Manole are nuci. (Ana)Citatul zilei

La Steaua mi-a plăcut cel mai mult. (Pițurcă despre Eminescu)


Așa se scrie geografia


   VENEȚIA. I se mai spune orașul îndrăgostiților. Străzile sunt inundate și din cauză că prețul gondolelor este exorbitant, preferi să rămâi cu iubita în dormitor și să-i citești sonete de amor.

    BORDO. Este culoarea locală a unui oraș din Franța. În limba franceză se scrie Bordeaux, dar se pronunță ca în românește, ceea ce dovedește că limba noastră tinde să devină universală.

   BONN. Oraș din Germania, care susține că a eradicat comerțul la negru. Cu toate acestea, bonul este scris incorect.

   PRAHA. Ca gurmand, ador șunca de Praga. Nu știu de ce, șunca de Praha mă face să râd.

   SZCZECIN. Așa se scrie, dar habar n-am cum se citește. Ewa, o prietenă poloneză, blondă și cu picioare lungi, mă sfătuiește să pronunț Cracovia.

   APULIA. Regiune italiană care ar merita cu prisosință să se înfrățească cu Băicoi.

   FIRENZE. Așa se numește acum fosta mea prietenă, Florența, care a emigrat în Italia și a dorit să-și schimbe numele românesc în unul italienesc.

   LONDON. Este vorba de Jack, un scriitor american citit de mine în copilărie. Imperialiștii englezi i-au furat numele și l-au dat unui pod, London Bridge. În final, l-au dat și capitalei lor, care nu se mai numește Londra.

   BORA-BORA. Insule exotice în Pacific și destinație de visate vacanțe. O fătucă încurcată cu un om de afaceri a fost acolo, astă vară, cu vaporul. Din cauza răului de mare, pentru ea insulele s-au numit Bora, Bora, Bora...etc!

   BOTSWANA. O țară în care se găsesc mulți lei, dar are o monedă ce poartă numele unui oraș croat. Din cauza rezonanței universale vulgare pe care o are acest nume, s-a propus ca moneda Botswanei să-și schimbe denumirea în Zagreb.

   SANKT-PETERSBURG. Oraș istoric cu renume al Rusiei. Numele său se citește cum l-am scris și noi, dar nostalgicii bolșevici îl citesc încă Leningrad.

   BEIJING. Este capitala Chinei. În vechiul meu atlas se numea Pekin. Francezii îi spun așa și astăzi dintr-un motiv foarte corect: câinii pekinezi nu sunt de acord să se numească beijingezi.

   HAGA. Pare a fi o parte a orașului Copenhaga. Părerea mi-a fost întărită de faptul că hoțul care a furat Mica sirenă a fost prins și judecat de Tribunalul de la Copenhaga.

   EREVAN. Post de radio care astăzi se mai recepționează doar la Baku.

   BUCAREST: Budapest pentru soliștii pop-rock americani care concertează la Beograd.

 

                                                Mihai Frunză - Braille

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu