Prietenul adevărat

   Poarta Raiului este închisă. Cineva bate cu insistenţă.  Sfântul Petru apare somnoros şi plictisit:

   - Ce doreşti, domnule muritor, în miez de noapte ?

   - Vreau să intru. Sunt poetul Hanibal Zacuscă.

   - Te rog să pleci înapoi imediat! Nu eşti programat astăzi.

   - Nu contează. Trebuie să intru pentru că merit. N-am scris poezii cu pupături indecente, n-am turnat la Securitate decât în pahare, n-am băut mult decât în zilele fără soţ, n-am băut puţin decât în zilele cu soţ, n-am fumat decât ţigări scurte şi nu mi-am înşelat nevasta cu femei urâte. La biserică am mers săptămânal ca să joc pocher cu părintele Paisie. Cu aceste ocazii am făcut multe donaţii.

   - Bravo ! zice Sfântul Petru. Eşti un muritor pios şi de aceea nu meriţi să mori. Acum două zile, Şeful mi-a povestit că un poet din România şi-a ajutat prietenul aflat la mare ananghie. Cred că era vorba de tine.

   - Aşa este, zice Hanibal. Poetul avangardist Costică Bodler Coţofăneşti voia să se sinucidă. Nevasta l-a părăsit şi l-a dat afară din casă. L-am adăpostit la mine. Avea datorii la cămătari şi i le-am plătit. Era bolnav de maladii lumeşti şi l-am dus la doctori. Acum este sănătos tun şi scrie poezii normale.

   - Păi, vezi ! Eşti un om bun, aşa că îţi ordon să pleci imediat înapoi!

   Hanibal a plecat. S-a trezit brusc în propriul dormitor. Pompilia era în pat, goală-puşcă. El era întins pe jos, iar poetul Costică Bodler Coţofăneşti stătea nefiresc deasupra sa. Hanibal îi zice uluit:

   - Ce faci, Costică ? De ce mă strângi de gât ?

 Doi prieteni la trei pahare: Mihai Frunză şi Ananie Gagniuc