Micul Terente

   Simpozionul umoriştilor posomorâţi este în toi. Sunt întâmpinat cu căldură şi prezentat invitaţilor:

   - Domnul Mişu din Brăila.

   - O, Brăila! zice o băbuţă minusculă. Frumos oraş! Este oraşul marelui Terente.

   - Brăila, zic eu, a avut personalităţi mult mai mari decât Terente. Poeţi, dramaturgi, actori. Terente nu a fost decât un mare bandit. Ce-i drept, cu succes la femei.

   - Lasă, domnule, chestiile astea meschine! intervine o altă doamnă, pe cât de uscată, pe atât de vehementă. Trebuie să recunoşti că a fost, totuşi, mare.

   - Recunosc, zic. A fost mare. Atât de mare, încât o bună parte din el este păstrată la muzeul de ştiinţele naturii, în spirt.

   Una dintre băbuţe mă înhaţă de braţ şi mă conduce în mijlocul altui cerc de umoriste.

   - Doamnelor, zice ea, vi-l prezint pe domnul Mişu din Brăila marelui Terente.

   - Extraordinar! zice una hlizită. N-aş fi crezut că în oraşul marelui Terente cresc bărbaţi atât de pirpirii.

   - Aparenţele sunt întotdeauna înşelătoare, adaugă alta clipind ştrengar cu ochiul stâng..

   Mă smulg din mijlocul lor şi caut cu disperare un grup de bărbaţi. N-am timp, pentru că o domnişoară bătrână cu perucă mov îmi ţine calea şi mă abate spre alt grup feminin.

   - Dragele mele, să vi-l prezint pe domnul Mişu din Brăila. Este rudă apropiată cu marele Terente.

   Nu mai suport. Asta e prea de tot. Nu speram nici în visele mele cele mai sumbre să ajung rudă cu banditul Terente. Îmi înghit politicos invectivele şi pornesc spre ieşire. Evadarea este zădărnicită de către o doamnă înaltă, slabă şi cu trei perechi de ochelari, ce-i drept, plasaţi numai pe două nasuri. Mă târăşte spre o fiinţă mică, durdulie şi cu un număr nedefinit de sâni.

   - Dragă, dă-mi voie să ţi-l prezint pe domnul Terente. A venit astăzi de la Brăila, special pentru noi.

   - Încântată, zice micuţa. Dar, ia spuneţi, domnule Terente, nouă când ne-o arătaţi?

   - Ce să vă arăt? întreb perplex.

   - Minunata Brăila. Urbea aceea pitorească, plină de bălţi şi de stuf.

   - La anul, răspund prompt. La anul sunteţi invitatele mele.

   - Aşa de târziu! suspină ea. Noi am fi dispuse să mergem chiar acum.

   - Acum nu se poate, zic ferm. Nevasta şi soacră-mea sunt acasă.

   - Spuneţi-ne, totuşi, insistă micuţa, care sunt planurile dumneavoastră imediate? La întoarcerea acasă intenţionaţi să atacaţi Trezoreria sau Banca?

   - Cred că mai întâi voi ataca frigiderul, răspund într-o doară şi profitând de o clipă de neatenţie din partea gazdelor, dispar în noapte.

   Cu primul tren m-am întors la Brăila. Pe treptele casei mă aşteaptă vreo zece indivizi bărboşi. Cel mai bărbos dintre ei îmi zice ţanţoş:

   - Ştim că o să vă simţiţi complexat, dar noi am vrea să vă propunem postul de preşedinte al fundaţiei culturale „Marele Terente”!

 Micuţa Bela mă întreabă discret: "Pe limba mea nu vrei să scrii nimic?"