Sarmalele Dorinei

   Prietenul meu, Fane, are un molan grozav.

   - E de butuc, mă asigură el, nu de surcele. Are efect garantat. De la doi gemeni în sus.

   - Cred că a început să-şi facă efectul, constat eu. Îmi ard, deja, urechile.

   - N-ar fi cazul să plecăm acasă? intervine brusc interesată nevastă-mea. E târziu şi poate oamenii vor să se culce.

   - Nu pleacă nimeni până nu îmi degustă sarmalele! zice Dorina.

   - Desigur, spun eu. Sarmalele Dorinei sunt neîntrecute! Stăm să le gustăm!

   - Şi să le stropim din belşug cu molan! adaugă Fane.

   După ce am terminat degustarea celei de a şaptea sticle, au sosit sarmalele. Mă uit în farfurie şi număr opt bucăţi dolofane.

   - Eu am cerut numai patru, mă plâng cu voce tare.

   - Taci din gură! mă înghionteşte nevasta. În farfurie sunt patru sarmale, dar tu vezi dublu, neatentule!

   Mai golesc două pahare şi atac sarmalele. Cu multă poftă mănânc două.

   - Delicioase, zic în extaz, dar cam picante! Dragă Dorina, să ne dai şi nouă reţeta! Nevastă, şoptesc, e groasă de tot! În farfurie sunt tot opt sarmale, deşi eu am mâncat două. Înseamnă că văd dublu de patru ori.

   - Fii linştit, zice nevastă-mea. Ceea ce ai mâncat tu nu erau sarmale, ci solniţe.

   - De aceea îmi este atât de sete! îmi explic eu cu linişte în suflet, dând peste cap paharul cu vin al Dorinei, pentru că al meu era, ca de obicei, gol. Toarnă repede, Fane, că arde! Sarmalele mele erau umplute cu piper.

   Mai dau peste cap două pahare, după care mă ridic brusc şi dispar. Reapar senin după un sfert de oră.

   - Nici la voi nu curge apa ? întreb eu în timp ce ieşeam din şifonier. Şi nici lumina nu funcţionează!

   Nu-mi răspunde nimeni. Se discută aprig despre raţionalizarea sarmalelor, datorită scumpirii cărnii de porc şi a orezului de import cu viermi de mătase.

   - Cred că viitorul aparţine sarmalelor microprocesate de mărimea bobului de mazăre, concluzionează Dorina. Va avea de câştigat, în schimb, calitatea gustului. În plus, noi, gospodinele, vom avea mai mult timp liber. Una este să fierbi o oală cu sarmale şi alta este să fierbi un ibric cu sarmale.

   - Hai, noroc pe chestia asta! toastează Fane de sub masă. Să umplem paharele, că plânge copilul!

   Le umplem, le bem grabnic şi ne înveselim. Mă apropii de nevastă-mea şi încerc să-i spun ceva discret.

   - De ce-mi râgâi în ureche, Mişule? îmi reproşează ea.

   - Te rog să te uiţi în farfuria mea, zic. Câte sarmale vezi?

   - Patru, îmi răspunde.

   - E clar, zic disperat. Este cazul să plecăm acasă. Eu văd şaisprezece.

   Ne-am luat rămas bun de la gazde şi am plecat. Mergând spre casă printre blocuri, zic filozofic:

   - Nevastă dragă, mi-am schimbat subit opinia despre viaţă. Totul mi se pare frumos şi bun. Uite! Şi pe tine te văd frumoasă. Sunt fericit, toată lumea este a mea şi îmi vine să strig de bucurie.

   Îmi încordez plămânii abitir şi cu o voce trandafirie zbier în noaptea neagră:

   - Trăiască Guvernul!

   Instantaneu, toate ferestrele din jur se luminează şi asupra mea se abate o ploaie torenţială de înjurături şi de murături stricate. O scrumieră mi-a spart capul. La Spitalul de urgenţă, doctorul mi-a pus trei copci şi m-a dojenit părinteşte:

   - La vârsta dumneavostră trebuie să evitaţi excesele. Vedeţi unde duce abuzul de sarmale ?

        

Când dă norocul peste tine poţi să-ţi bei şi sarmalele.