Deziluzii europene: Veneţia

Deziluzii europene: VENEŢIA

    Din staţiunea croată în care ne petrecem concediul este păcat să nu dăm o fugă pentru o zi şi la Veneţia. Ajungem repede, parcăm maşina la marginea lagunei şi luăm un vaporetto până în Piaţa San Marco. Biletul costă 30 de euro. Îi spun soţiei:

   - N-ai vrea să vii tu pe jos? Te aştept în faţa bazilicii.

   - Eşti nebun? Cum să vin pe jos? Nu ştiu să înot!

   În sfârşit, cu inima şi cu punga sfâşiată, am luat două bilete dus-întors. Piaţa San Marco geme de lume. De toate naţiile şi culorile. Lângă Palatul dogilor văd un cerşetor bulgar însoţit de doi dogi germani. Palatul mi se pare cam cubist, dar bazilica este superbă. Este o bijuterie arhitecturală în stil bizantin închinată personajului biblic Marcu. Pentru a intra în ea trebuie să stai la o coadă kilometrică. Ne aşezăm în spatele unui pigmeu malgaş care ne salută binevoitor în franceza provensală. În spatele nostru, se plasează doi indieni care ne întreabă politicos în limba hindusă dacă rândul se mişcă repede. Pentru că nu cunosc hindusa,  îi răspund că rândul se mişcă foarte încet în limba croată pe care n-o cunosc nici atât. Indienii îmi zâmbesc tâmp, dar fericiţi. Pe lângă noi se perindă tot felul de turişti universali. Admir în tăcere patru arăboaice învelite total în nişte veşminte negre. Au nişte ochi superbi, dar cam îndrăzneţi. Deodată, nevastă-mea zice înspăimântată:

   - Uite-l pe Ţafandache! Fă-te că nu-l vezi! Nu scăpăm nici aici de el?

   Ţafandache este un vecin de-al nostru, de la bloc. Nici nu-l cheamă aşa. Habar n-am cum îl cheamă cu adevărat. Toată lumea fuge de el pentru că este pisălog şi atunci când te prinde îţi vorbeşte ore întregi despre creşterea albinelor. Ţi-ai găsit să scăpăm de el! Ne-a văzut şi a venit lângă noi.

   - Salut, vecine! zice el cu un glas mieros. Pot să stau şi eu aici?

   - Nu cred, zic. Domnii indieni n-ar fi de acord.

   Domnii indieni îi zâmbesc însă ca tâmpiţii şi omul rămâne lângă noi. Nu stă pe gânduri şi începe:

   - Ceva mai încolo, pe când dădeam biscuiţi la porumbei,  era să mă înţepe o albină veneţiană. Ştii, albinele sunt nişte fiinţe foarte interesante. Eu am 20 de stupi în balcon şi, dacă eram acum acasă, colectam propolisul. Ştii ce este propolisul?

   N-am apucat să aflu. Am luat-o pe nevastă-mea de mânuţă, am pornit într-o mare fugă şi ne-am urcat vijelios pe vaporetto, uitându-ne îngroziţi înapoi. În maşina ce ne duce spre Croaţia, zic înciudat:

   - Revenim şi mâine! Poate avem noroc şi n-o să ne întâlnim şi cu madam Cârâc !

                                                                                                 MIHAI  FRUNZĂ