Ospitalitate românească: vecinii sunt întâmpinați cu toporași
Este prima dimineaţă pe care poetul
Hanibal Zacuscă o petrece în noua lui casă. Situată la marginea oraşului, este
o adevărată oază de linişte. E adevărat că a fost trezit la cinci dimineaţă de
cântatul cocoşilor,iar la şase de lătratul unor câini dar,acestea fac parte din
noul său habitat liric. Vecinii sunt nişte oameni de zahăr: buni, săritori şi
paşnici.
Deschise larg fereastra pentru a face
loc aerului curat. Deodată,nişte strigăte disperate îi străpung aprig timpanele
moleşite:
- Ajutor! Săriţi! Mă omoară!
Ieşi grabnic în curte. Peste micul
gard din faţa casei văzu o scenă de coşmar. Vecinul ,un tip bărbos,pirpiriu şi
slăbănog îşi altoia nevasta,o femeie grasă şi zdravănă,cu un ditamai ciomagul.
Hanibal n-a putut rezista. A sărit sprinten gardul şi s-a băgat între
cei doi,smulgând parul din mâinile bestiei.
- Ce faci,domnule? zbiară el indignat.
Dumneata n-ai auzit de drepturile omului? Te voi reclama la Comisia europeană!
Bărbatul lasă capul în jos,ruşinat. Nu
zice nimic. În schimb,femeia se proţăpeşte în faţa lui cu mâinile în şolduri şi
grăieşte plină de revoltă:
- De ce te bagi unde nu-ţi fierbe
oala,bă poetule! Lasă-l să mă bată! E
bărbatul meu şi are tot dreptul omului!
- Bine,dar e inuman !
- O fi,însă,dacă nu mă bate eu nu pot
să mănânc. Vrei să mor de inaniţie? De
25 de ani face lucrul acesta în fiecare dimineaţă şi nu l-a oprit nimeni. Acum
te-ai găsit dumneata să ne strici micul dejun !
- Înseamnă că vă bate de trei ori pe
zi ?
- A,nu! Mă bate o singură dată şi
bine. Pentru toate trei mesele.
- Atunci,vă rog să mă scuzaţi! zice
Hanibal şi sare gardul înapoi în propria sa oază de linişte.
În urma sa se aud strigăte disperate :
- Ajutor! Săriţi! Mă omoară!
MIHAI FRUNZĂ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu