O noapte cu Gagniuc

După o noapte petrecută cu Noni Gagniuc, nici umorul lui Cornel Udrea nu mă poate resuscita.

O NOAPTE CU GAGNIUC

   O soartă nemiloasă m-a aruncat în mijlocul umoriștilor constănțeni care m-au luat pe sus și m-au transportat în pitoreasca localitate Neagra Șarului din superba noastră Bucovină. Aici, epigramistul și poetul Petru Brumă și-a inaugurat un apartament de vacanță. Este recent renovat și arată minunat. L-am inaugurat și noi o seară întreagă cu palincă, vin și ceva afumătură (mai precis, niște fripturi ajunse aproape scrum).

   Când a venit ora de culcare, gazda și Ionuț Țucă s-au refugiat pe nesimțite în dormitor. Eu, Dan Norea și Noni Gagniuc am rămas să împărțim sufrageria.Canapeaua extensibilă este uriașă, dar Noni, cu cele 180 de kilograme ale sale, ne determină să recunoaștem că este mică. N-avem de ales: eu și Dan Norea ne întindem câte un fotoliu-pat și astfel prin sufragerie nu se mai putea circula decât pe calea aerului. Am închis ochii și îndată am ațipit. Deodată, m-am trezit brusc. Un vuiet de nedescris însoțit de cumplite trepidații  mi-au amintit de groaznicul an 1977. Am urlat:

   - Fugiți, fraților! Este cutremur de gradul 8!

   - Stai liniștit, Mișule! zice calm Dan Norea. Nu este cutremur. E Gagniuc care sforăie. E un obicei care i-a rămas de pe când funcționa ca amiral al umorului pe distrugătorul Mărășești.

   M-am liniștit, dar pentru că bucăți de moloz cădeau peste mine, am aprins lumina. Din tavanul proaspăt renovat căzuse o bucată apreciabilă de tencuială care lăsase în urmă o hartă ce semăna cu Marea Neagră. În peretele dinspre dormitor apăruse o fisură, ce-i drept mică, pentru că prin ea nu-l puteam vedea pe Petru Brumă decât parțial. Prietenul Noni sforăia în continuare cu atâta vigoare încât plapuma se ridica ritmic până la o înălțime de cel mult doi metri. Am încercat să-l potolim: i-am aruncat cu papuci în scăfârlie, am urlat leonin, l-am zguduit. În zadar.

   - Mi-a spus mie cineva, zice Dan Norea, că se mai trezește puțin când merge la baie.

   - Nu-i nimic, am și alte metode, zic eu în timp ce-i prindeam nasul cu un cârlig de rufe.

   Tentativa a fost nereușită pentru că în câteva secunde, cârligul de rufe a zburat cât colo făcând țăndări un trofeu pe care gazda îl cucerise la un concurs de poezie patriotică locală.  M-am resemnat la fel de rapid și am încercat să mă izolez fonic punându-mi pătura peste cap. Respiram printr-o mică fantă. Parcă era mai liniște deși zgomotul acela de drujbă postsovietică era încă viu în sensibilele mele timpane.

   - Nivelul sonor este acceptabil! îmi zic fericit, închizându-mi deocamdată ochiul stâng.

   Când să-l închid și pe dreptul, pe la nasu-mi cârn îmi trece apăsat un picior pahidermic. Fotoliul-pat s-a împărțit în două fragmente inegale iar eu m-am trezit proiectat în chelia lui Dan Norea. Urlu îngrozit:

   - Cutremur! Adevăratul cutremur!

   - Stai liniștit, Mișule! mă calmează Dan Norea. Ești puțin obsedat. Nici ăsta nu-i cutremur. Este tot Gagniuc care merge la baie.

   - Da, dar sforăie încă!

   - Sigur că sforăie. Așa i-a recomandat medicul. Cică sforăitul are un efect binefăcător asupra prostatei.

   Până dimineață, Noni Gagniuc a mers la baie de șase ori, dar pe mine nu m-a mai deranjat pentru că dormeam cu capul pe masă, în bucătărie. A doua zi, a trebuit să mă manifest cu prospețime și aplomb în cadrul Festivalului de umor de la Vama. M-am manifestat și la final admiratoarele au declarat unanim:

   - Mae, niciodată nu te-am văzut așa de treaz!

                                                                       Mihai FRUNZĂ