Manole are nuci. (Ana)Citatul zilei

La Steaua mi-a plăcut cel mai mult. (Pițurcă despre Eminescu)


Vocabular masculin


Dacă n-ai un vocabular contondent, folosește creionul adecvat!

   MUSTĂȚI= Fire de bărbat care nu se pricepe să gâdile o femeie cu vorba.
   MASCULIN= Genul bărbatului care, la fel ca un boxer, știe să răspundă la un-doiuri.
   SOȚ= Medic sau inginer care devine peste o noapte gunoier.
   VIRIL= Bărbat care, atunci când găsește punctul G al unei femei, devine Virgil.
   MILITAR= Serviciul pe care astăzi nu-l mai efectuează decât bărbații care reușesc să cucerească o armată de femei.
   NARCIS= Bărbatul care, atunci când se uită în oglindă, vede o femeie.
   HAREM= O soție atât de vrednică încât face cât trei.
   EUNUC= Bodyguard poliglot.
   BĂRBAT= Capul familiei spart cu făcălețul.
   BĂRBĂȚIE= Dovadă de eroism când ajungi acasă la 3 dimineața cu ruj pe guler.
   CELIBATAR= Erou lipsit de curaj.
   FANTE= Crăpături înguste în care bărbații neatenți se împiedică și cad în ispită.
   AFEMEIAȚI= Bărbați care umblă după femei atunci când acestea dispar de acasă.
   DOMN= Bărbat care, atunci când stă pe tron, citește cu respect o revistă pentru bărbați.
                                                                      MIHAI  FRUNZĂ
                                                       - bărbat de stat cu mâinile-n sân -


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu