Intru în restaurantul pescăresc plin de speranţe. Portarul ţine în mână o undiţă cu mulinetă, chelnerii poartă cizme înalte şi prostovoale, iar solista orchestrei este îmbrăcată numai într-un mic năvod. Spre seară apare un chelner:
- Bună dimineaţa şi bine aţi venit la noi! mi se adresează plin de politeţe, vârându-mi sub nas lista de bucate. Supa noastră de ţelină este neîntrecută, mai zise el.
Am făcut o mutră care l-a determinat să treacă repede peste supă. Continuă:
- Vă recomand, atunci, un delicios sote de morcovi sau sufleul de conopidă a la Griguţă. Ştiţi, Griguţă este bucătarul nostru.
- Nu vreau nici morcovi, nici conopidă, zic ferm. Eu vreau peşte!
- Îmi pare foarte rău. Pescarul nostru a plecat acum trei zile la pescuit şi nu s-a mai întors. Dacă nu s-a înecat, probabil s-a încurcat cu băieţii la vreun păhărel. Dacă stăm bine şi ne gândim, nici n-ar avea ce pescui, în afară de ştiuleţi şi rapiţă. Balta noastră a fost redată agriculturii acum trei decenii.
- Prietene, îi zic, te rog frumos, serveşte-mă cu un peşte şi ai de la mine un bacşiş gras.
- Să văd ce pot face, spune chelnerul şi dispare.
Revine după un sfert de ceas cu un platou imens pe care se lăfăie un peştişor aproape invizibil.
- Ce este microorganismul acesta? întreb mirat nevoie mare.
- Un ţâr, mă lămureşte dumnealui.
- Un ţâr!? Eu nu doresc un ţâr! Eu vreau un peşte mare!
- Nimic mai simplu, mă lămureşte chelnerul. Vă aduc îndată o lupă. Îl faceţi oricât de mare doriţi. În afară de aceasta, cu lupa veţi putea culege mult mai uşor firele de păr. Ştiţi, Griguţă, bucătarul nostru, cheleşte îngrozitor.
- Ia, te rog, ţârul de aici! îl întrerup. Are un miros insuportabil!
- Dar, nu vă enervaţi! Vă aduc îndată o porţie dublă din specialitatea casei: ciulama de gâturi.
- Dar, nu vă enervaţi! Vă aduc îndată o porţie dublă din specialitatea casei: ciulama de gâturi.
- Termină, domnule, odată, că te strâng de gât! îl întrerup iarăşi, puţin scos din pepeni. Să vină patronul!
Apare imediat un individ înalt şi spilcuit. Mi se adresează marţial:
- Ce doreşte domnul?
- Doresc să mănânc peşte!
- Prea bine. O specialitate de morun v-ar mulţumi?
- Mai încape vorbă?! zic cu linişte în suflet.
Peste cinci minute, vine personal cu o farfurie pe care se plimbă de colo-acolo două biluţe.
- Ce sunt gogonelele acestea? întreb nedumerit.
- Chifteluţe de dovlecel, mă lămureşte patronul. Vă asigur că au un gust de morun nemaipomenit. Au fost prăjite în acelaşi ulei în care, cu mulţi ani în urmă, am pregătit un morun special pentru primul nostru secretar.
N-am mai rezistat. M-au apucat toate năbădăile. Patronului i-am vârât chifteluţele pe gât, cu tot cu farfurie, după care l-am silit să mănânce patru platouri cu ciulama de gâturi. Pe chelner l-am aruncat în oala în care bucătarul Griguţă fierbea supa de ţelină cu păr. Bucătarul Griguţă a reuşit să scape cu fuga, se pare spre Noua Zeelandă.
Seara, în arestul Poliţiei, vine la mine un plutonier-major, care mă întreabă pe nepusă masă:
- Cetăţene, ce doreşti să mănânci la cină: saramură de crap, rasol de şalău sau pană de somn?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu