Deziluzii europene: Saint - Tropez

   Saint-Tropez te duce cu gândul la celebrul jandarm din filmele cu Louis de Funes. Abordez oraşul venind dinspre Cassis şi trecând prin Cogolin.  Cu greu se găseşte un loc de parcare. În plin sezon, turiştii care n-au auzit de criză mişună ca furnicile. Mă îndrept spre port, zona în care se află renumita Jandarmerie. În golf sunt ancorate sute, dacă nu mii de iahturi şi alte vase de lux. Multe sunt de vânzare, dar nu-mi permit să cumpăr vreunul. Mă grăbesc să găsesc Jandarmeria. Dau peste ea imediat, dar rămân perplex: este o clădire jegoasă şi dezolantă, cu obloanele trase la cele trei etaje. Pe faţadă, în afara inscripţiei GENDARMERIE  NATIONALE, nu se găsesc decât inscripţii în diverse limbi în care jandarmii sunt înjuraţi cu graţie. Nu văd niciun afiş sau machetă cu personajele din film sau ceva care măcar să amintească de ele. Aş fi vrut tare mult să mă fotografiez cu statuia lui Louis de Funes.

   Dintr-un autocar năvăleşte brusc un grup gălăgios de chirchizi care împresoară clădirea. Par extaziaţi. Îl rog pe unul mai liniştit să-mi facă o poză cu clădirea. Mă apropii de uşa pictată cu injurii şi mă prefac că ciocănesc în ea. În acest moment, apar ca din pământ doi jandarmi veritabili. Nu seamănă deloc cu cei din film, nici măcar la uniforme care sunt albastre şi urâte..

   - Nu aveţi voie să atingeţi obiectivul! îmi zice unul din ei, mare şi peltic.

   - Am bătut la uşă pentru că vreau să ajung la comisarul-şef  Cruchot, zic eu privindu-l senin.

   - Nu este în clădire, încearcă el să-mi explice.

   - Atunci, vreau să vorbesc cu adjutantul Gerber, insist eu.

   - În clădire nu este nimeni! mă asigură jandarmul. Dar care este problema dumneavoastră?

   - Problema mea este că am bătut drum lung numai ca să fac o poză cu ei. N-am încotro. În lipsa lor vreau să mă pozez cu dumneavoastră.

   - Imposibil ! zice pelticul. Suntem în timpul programului şi nu avem voie. Dar diseară, după ora 20, vă stăm la dispoziţie.

   - Îmi pare rău, zic, la ora aceea am o şedinţă foto cu ruleta de la Monte Carlo.

   Îi părăsesc brusc, lăsându-i puţin uluiţi şi dezamăgiţi. Dezamăgit sunt şi eu. După colţ găsesc consolarea pentru că dau peste Brigitte Bardot tânără şi goală sub forma unui afiş mare lipit pe faţada unui WC public. Îl strig pe chirchiz care vine urgent şi ne pozează într-o atitudine tandră. Brigitte pare fericită că m-a cunoscut. Îi mulţumesc chirchizului care, apropiindu-se periculos de urechea mea stângă, îmi spune discret că este uzbec.

 ,,Domnule comisar Cruchot, sunteţi acasă?"

Cu Brigitte Bardot, tânără şi nudă, te poţi întâlni la Saint-Tropez doar o dată în viaţă.