Arta monumentală

   Poetul Hanibal Zacuscă a ajuns la concluzia că este mare.

   - Sunt atât de mare, îşi zise el, încât merit şi o statuie.

   Primarul l-a primit jovial şi i-a spus:

   - E-n regulă! Avem fonduri pentru eroii căzuţi în revoluţie. Daţi-mi  certificatul de deces şi vă plasez în parcul central, între Decebal şi Mihai Viteazul.

   Hanibal a plecat decepţionat. Frumoasa lui soţie, eterna Pompilia, l-a întrebat iubitoare:

   - De ce nu mănânci? Nu-ţi place ghiveciul sau vrei imambaialdî?

   - Vreau o statuie! zice Hanibal. Dacă nu se poate ecvestră, măcar un bust. Primarul zice că-mi face una numai dacă sunt mort. Poate mort de beat!

   - Sau mort după mine, adaugă Pompilia. Dar, la ce-ţi trebuie statuie? Unde vrei s-o pui?

   - În dormitor, în faţa patului. Când mă trezesc dimineaţa treaz, vreau să dau cu ochii cu mine şi să mă salut.

   Tot Pompilia a fost aceea care l-a scos din impas.

   - Ştiu eu un sculptor, zice ea. Am fost verişori înainte de a te cunoaşte pe tine. Poate-l înduplec să te eternizeze pe gratis.

   Sculptorul August Rodinescu a sosit într-o marţi din iulie. Vineri era deja convins să realizeze bustul poetului Hanibal Zacuscă fără nici un ban. Între timp, mâncase jumătate din porcul din congelator şi băuse butoiaşul cu molan din balcon. Sâmbătă s-a apucat de lucru. A luat un bloculeţ din piatră şi a început să-l cioplească aprig, cu dalta şi cu ciocanul. Spre prânz, Hanibal a spus:

   - Artistul acesta plastic ciocăneşte infernal. În zgomotul acesta nu pot să-mi finisez limerickul! Plec la liniştita mea cârciumă!

   A plecat. S-a întors spre miezul nopţii. Avea un chef nebun. În casă era linişte. Din dormitor nu se mai auzeau infernalele lovituri de ciocan. A dat să intre, dar uşa budoarului conjugal era încuiată pe dinăuntru. Zise înciudat:

   - Vreau să-mi văd bustul! Mor de curiozitate!

   S-a aplecat anevoie şi s-a uitat prin gaura cheii. Se vedea, într-adevăr, un bust superb. A pornit din nou, cu paşi mărunţi, spre cârciumă. Pe drum bodogăneşte filosofic:

   - Arta modernă este foarte ciudată. Nu înţeleg deloc de ce, în viziunea acestui sculptor hirsut, bustul unui mare poet trebuie să aibă neapărat şi sânii opulenţi ai Pompiliei!

 Într-o localitate din nordul Moldovei mi s-a propus să joc rolul lui Ştefan cel Mare. Nu l-am jucat pentru că, după cinci minute, am ameţit şi am căzut de pe soclu.