N-avem o poză cu trei iezi, dar am găsit una cu șapte pitici !
Capra cu trei iezi de Ion
Creangă
Povestea lui Ion Creangă este primul jalon
al traseului meu de cititor. Eram copil de grădiniță și bunica îmi citea grozăvia asta la
masă când refuzam să pap tot. De frica lupului cel hămesit, care putea să mă
lase flămând și pe mine, am mâncat fără mofturi și numai așa am putut să mă fac
mare. Cel puțin, așa susținea bunica.
Ferocitatea
poveștii m-a marcat însă spiritual pentru tot restul vieții. Am fost urmărit de
imaginea iezilor devorați de lup, de sângele de pe pereți și de lupul incinerat
în timp ce mânca sarmale cu gogâlț. Frica de lup a devenit obsesivă. Apoi,
angoasa mea s-a extins și la caprele piromane. N-am mai călcat prin curtea
bunicii până când aceasta n-a ascuns în magazie capra de tăiat lemne.
Obsesia
lupului bestial s-a augmentat cu trecerea timpului. În școală, la lecția de
istorie, am învățat despre domnitorul moldovean Vasile Lupu. Cu toate că și noi
suntem moldoveni, în bătăliile purtate de acesta, eu am ținut cu inamicul său
muntean, Matei Basarab. Ca atare, Vasile Lupu a fost bătut măr la Teleajen.
În
materie de fotbal, am fost un aprig antidinamovist din cauza unui oarecare Dănuț
Lupu.
O
vreme, l-am simpatizat paradoxal pe Ion Iliescu pentru că era poreclit Bunicuța
și pentru că eram îndrăgostit până peste cap de Scufița roșie, cea care îi
venise de hac lupului cel rău.
Muzica
populară mi-a displăcut profund sub influența nefastă a unui solist numit Lupu
Rednic. Când apărea pe micul ecran, îl vedeam colțos ca un lup care se hrănește
numai cu pastramă de ied.
Momentul
maturizării mele a sosit târziu, în timpul guvernării CDR, când deputatul
Vasile Lupu a dat o lege prin care s-au retrocedat pădurile. În scurt timp,
pădurile au dispărut și o dată cu ele a dispărut și lupul. Abia atunci, capra a
fost răzbunată cu adevărat iar povestea lui Ion Creangă a devenit o amintire
din copilărie.
Mihai Frunză
critic
specializat pe Creangă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu